Tipareste Micsoreaza litera Mareste litera
 

Discursul Președintelui Senatului, domnului Călin Popescu-Tăriceanu, la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române - marți, 29 august 2017


Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnule Președinte Emil Constantinescu,
Domnule Prim-ministru Adrian Năstase,
Domnule Prim-ministru Dacian Cioloș,
Domnule Ministru de externe,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor ambasadori ai României,
Stimați reprezentanți ai corpului diplomatic al României și ai corpului diplomatic la București,
Onorată audiență,
 
 Îmi face o deosebită plăcere să răspund invitației de a mă adresa ambasadorilor, șefilor de misiuni diplomatice și consulare ale României, precum și directorilor de Institute Culturale românești, reveniți în țară pentru lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
 Aș dori, înainte de toate, să adresez un salut cordial invitaților speciali ai reuniunii de anul acesta, prieteni ai României,din câte știu va veni ministrul afacerilor externe al Luxemburgului, ministrul afacerilor externe al Ungariei și ministrul afacerilor externe al Egiptului.
 
            Doamnelor și domnilor ambasadori,
 
Cea mai răspândită convingere în practica relaţiilor internaţionale este cea potrivit căreia politica externă a unui stat este o proiecţie a puterii acestuia, a forţei sale economice şi militare. Cu cât o naţiune este mai dezvoltată şi mai înarmată, cu atât influenţa sa în politica internaţională este mai mare.
 Împrejurările actuale de pe scena internaţională par să confirme această ipoteză realistă. Crizele şi tensiunile diplomatice din acest moment au toate ca punct de plecare o desfăşurare militară de forţe, fie reală (ca în Ucraina de Est), fie potenţială (ca în Asia de Nord - Est).
Protagonişti în relaţiile internaţionale par să fie statele ori entităţile nestatale de tipul ISIS, care au atât resursele, cât şi înclinaţia de a isca un conflict armat cu implicaţii globale. Când consecinţele conflictelor nu au capacitatea de a depăşi nivelul local sau regional - aşa cum se întâmplă endemic în părţi din Africa şi pe alocuri în Asia de Sud şi de Sud-Est - asemenea încleştări, oricât de violente ar fi, nu sunt considerate suficient de importante pentru ordinea mondială.
 
Faţă de asemenea conflicte, ce iau uneori forma genocidului, reacţia comunităţii internaţionale şi a diplomaţiilor naţionale este tardivă şi discursivă. Şi totuşi, în ultimul sfert de veac maceta a produs, la scară globală, mai multe victime decât armamentul strategic. Ceea ce înseamnă că statele slabe, lipsite de putere, pot provoca dezastre umanitare mai mari decât au reuşit să producă, după cel de-al doilea război mondial, puterile nucleare.
 
Această constatare ar trebui să ne facă să revizuim, fie şi doar parţial, perspectiva realistă pe care o avem asupra relaţiilor internaţionale şi, mai ales, asupra rolului pe care politica externă a României l-ar putea juca în lumea contemporană.
 
 Să recunoaştem, ţara noastră nu va fi niciodată în situaţia de a proiecta în politica internaţională o putere economică şi militară masivă. Ceea ce nu înseamnă că România trebuie să se resemneze cu o condiţie de actor secundar, al cărui profil internaţional să fie definit exclusiv de statutul de membru al Uniunii Europene şi al NATO.
 
Pentru noi, ca români, centenarul unităţii noastre ar putea fi nu numai un prilej de celebrare festivă, dar şi o sursă de inspiraţie pentru viitor, inclusiv în planul politicii externe. Cu un veac în urmă, România era o putere zdrobită. Teritoriul îi fusese amputat de o pace separată.
 
După defensiva eroică de la Mărăşeşti, pe care tocmai am comemorat-o, România a depus armele şi s-a predat după cum știți. Unitatea naţională nu a fost niciodată mai apăsătoare. Cu toate acestea, după nici un an, se năştea România Mare cu vocaţia de a deveni o putere regională şi un actor major în concertul internaţional al Societăţii Naţiunilor. Acest salt istoric, această profilare semnificativă a României pe scena mondială nu a fost o proiecţie a puterii militare şi economice a statului român. Ci rezultatul unui proiect al societăţii româneşti pus în operă cu ajutorul unui principiu politic formulat de un preşedinte american.
 
Locul în care proiectul unificării naţiunii noastre şi principiul wilsonian al autodeterminării popoarelor s-au întâlnit pentru a aduce pe lume România Mare se numeşte democraţie. Poate că aceasta ar trebui să fie, pentru dumneavoastră, diplomaţii români ai zilelor noastre, lecţia centenarului.
Puterea unei naţiuni, influenţa ei în relaţiile internaţionale nu se măsoară doar economic şi militar. Nu sunt o chestiune ce ţine exclusiv de strategie şi de geopolitică. O naţiune capabilă capătă greutate şi dacă are un proiect şi se conduce după principii. A dovedit-o generaţia de români de acum un veac.
 
Adoptat de generaţia noastră, proiectul suveranităţii statului-naţiune al românilor ar putea avea darul de a scoate din anonimat şi invizibilitate politica externă românească. Să nu ne facem iluzii, simpla condiţie de aliaţi loiali, disciplinaţi şi tăcuţi nu ne va aduce recunoaştere. Ne oferă poate o securitate de care ţara noastră s-a bucurat de puţine ori în trecut. O securitate care, dacă luăm în calcul impredictibilitatea ce pare să definească acum procesul de luare a deciziilor de politică externă de către cei mai puternici dintre aliaţii noştri, nu e garantată pentru eternitate. Nici una din zodiile de securitate sub care a trăit teritoriul nostru naţional - pax romana, pax ottomanica, pax sovietica - nu a durat la nesfârşit.
 
 Ceea ce înseamnă că puterea pe care ar trebui să o proiectăm în politica noastră externă, cum nu poate fi doar una a armelor şi a fidelităţii faţă de alianţe şi parteneriate strategice, ar trebui să fie, în egală măsură, şi una a convingerilor, a proiectului şi principiilor după care ne conducem viaţa noastră naţională. Ca şi acum o sută de ani, numitorul comun al convingerilor, proiectului şi principiilor noastre s-ar cuveni să fie tot democraţia. Naţiunea noastră este, până acum, singurul trup cunoscut al democraţiei. De aceea cred că în politica noastră externă ar trebui să primeze principiul suveranităţii naţionale. Ceea ce nu înseamnă că suntem chemaţi să devenim toţi naţionalişti, patrioţi în sens populist şi declamator. Naţiunea noastră este profund europeană şi ca atare eminamente civică. A sosit timpul să ne purtăm ca o naţiune de oameni liberi, de cetăţeni egali, legaţi unii de ceilalţi nu de mitologii şi de ideologii, ci de credinţa comună în democraţia liberală, în constituţionalism, în reprezentarea politică, în libera iniţiativă şi domnia legii.
 
 Într-un context regional în care, la est şi la sud, dar nu exclusiv doar acolo, democraţia este ameninţată, dacă nu de-a dreptul anulată, România îşi poate câştiga o voce internaţională clară şi ascultată mai ales prin forţa convingerilor sale democratice. România, dacă-şi ia în serios propria sa istorie, ar putea deveni - aşa cum a fost în trecutul recent Suedia - o forţă etică pe scena globală. O scenă dominată de zgomotul armelor, de Realpolitik, de indiferenţa faţă dezastrele umanitare şi de suprimarea libertăţilor.
 
            Doamnelor și domnilor ambasadori,
 
Ca preşedinte al Senatului, nu voi ezita să colaborez strâns cu Ministerul Afacerilor Externe în toate contextele diplomatice iniţiate şi pilotate de acesta, contexte care vizează racordarea corespunzătoare a țării noastre, inclusiv prin valorificarea parteneriatelor bilaterale strategice, la platformele de cooperare regională.
 
Apreciez că este important ca România să continue să acorde importanță formatelor de consultare și cooperare trilaterală și ca diplomația noastră să fie angajată activ în grupuri sub-regionale de state a căror participare și poziționare în politică externă este determinată de circumstanțe comune sau similare. Exemplele pe care le vizez sunt conlucrarea pe tematici de cooperare tehnică și consultări la nivel politic cu Grupul de la Visegrád, prin participarea în formatul V4+, consolidarea Formatului București (B9) în direcția apărării și securității, sau dezvoltarea Inițiativei celor Trei Mări, în direcția dezvoltării durabile, comunicațiilor și energiei.
 
Multilateralismul are o valoare specială pentru România. Numeroase tensiuni bilaterale și regionale determinate de încălcări ale drepturilor omului sunt soluționate sub auspiciile dreptului internațional în foruri precum Consiliul Europei sau discutate în cadrul contactelor prilejuite de participarea la Uniunea Parlamentară Internațională.
 
Aspecte care țin de apărare și securitate sunt abordate în cadrul Adunării Parlamentare a OSCE sau Adunării Parlamentare a NATO, a cărei următoare reuniune, după cum știți, o vom găzdui la Parlamentul României între 6-9 octombrie în acest an. În contextul lucrărilor acestor foruri se evidențiază beneficiile colaborării strânse între diplomația parlamentară și serviciul diplomatic.
 
Voi acorda o importanță deosebită consolidării cu un pilon parlamentar a Formatului București, B9, platformă de dialog și cooperare regională în materie de securitate a țărilor de pe flancul estic al NATO. Acest format funcționează din 2015, la inițiativa comună a României și a Poloniei, cu întâlniri regionale la nivel de șefi de stat și miniștri de externe și a avut un rol semnificativ în promovarea unor abordări comune în beneficiul întregii comunități euro-atlantice, în pregătirea Summit-ului NATO de anul trecut, de la Varșovia.

 Primul summit B9 la nivel parlamentar este programat să aibă loc în prima parte a anului 2018 și se va desfășura sub egida Senatului României, la inițiativa pe care, împreună cu omologul meu polonez, dl Stanislaw Karczewski, mareșalul Senatului Republicii Polone, urmează să o adresăm liderilor Parlamentelor din cele 9 țări din Europa Centrală și de Est aliate în cadrul NATO și membre ale Uniunii Europene.
Apreciez importanţa consultărilor în formatul B9, instrument neîndoielnic valoros în dezvoltarea unor poziții convergente care să contribuie la întărirea rolului NATO în apărarea eficientă a flancului estic.

Extinderea formatului B9 cu o dimensiune parlamentară, complementară celei care se desfășoară la nivelul șefilor de stat sau a miniștrilor de externe, ar putea constitui prilejul pentru a le reaminti tuturor partenerilor şi aliaţilor noştri că rostul oricărui dispozitiv de securitate este acela de a proteja libertatea naţiunilor noastre, regimurile lor democratice.

Securitatea nu este doar o chestiune de înzestrare şi cooperare strategică şi militară, ci, poate în primul rând, una de consolidare şi de promovare a democraţiei. Pacea nu este eternă, observa cândva Kant, atunci când este încheiată între republici ce se auto-guvernează liber şi democratic. Astăzi, ca şi pe vremea filosofului, principalul duşman al securităţii, fie aceasta regională ori mondială, este guvernarea autoritară. Când într-o ţară este suprimat un drept sau dispare o libertate, ordinea internaţională devine mai nesigură.

S-ar putea, în viitorul imediat, ca una din principalele ameninţări la adresa securităţii regionale ori globale să fie propriul nostru pragmatism, tentaţia de a închide ochii la derapajele de la democraţie ale unor aliaţi în numele unor interese superioare de ordin strategic sau economic.
Aş încheia reamintindu-vă ceea ce suntem adesea înclinaţi să uităm, cu gândul absorbit de chestiunile de tehnică diplomatică: securitatea nu este propriul său scop. Securitatea este mijlocul prin care putem proteja suveranitatea naţiunii, soliditatea regimului democratic şi libertatea fiecăruia dintre noi.   

Înaintea noastră se află o provocare: Activitatea diplomatică, incluzând acțiunea serviciului diplomatic și diplomația parlamentară, are în perioada următoare oportunități importante la scara istoriei de a materializa aspiraţii ale generațiilor anterioare, prin participarea țării noastre la actualizarea arhitecturii politice europene.
 
Provocarea constă, pe de o parte, în ancorarea solidă la nucleul Uniunii prin depășirea obstacolelor și evitarea forțelor centrifuge, atât la nivel intern cât și extern, care să ne împingă spre un statut de periferie și de marginalizare. Pe de altă parte, suntem interpelați pentru a identifica cele mai potrivite mijloace și formule de lucru prin care România să fie un actor relevant, ce aduce cu sine maturitate dobândită prin experiențe istorice și procese transformative asumate, precum și forță vizionară generată de profilul ei regional și dorința tuturor românilor de ancorare ireversibilă în spațiul de libertate și prosperitate euro-atlantic.
Așadar, vă chem să înfruntăm această provocare împreună! Vă mulțumesc.
 






Adresa poştală: Calea 13 Septembrie 1-3, sector 5, Bucureşti, 050711; Centrala: +40 21 414 1111 +40 21 316 0300.
Hartă Site
Go to top
IP