Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, cu deputatul Ahmet Yldiz, fost ministru adjunct al Afacerilor Externe al Republicii Turcia și membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, a avut o întrevedere joi, 7 iulie a.c., cu deputatul Ahmet Yldiz, fost ministru adjunct al Afacerilor Externe al Republicii Turcia și membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Întrevederea a avut loc în marja participării parlamentarului turc la cea de-a 22-a ediţie a formatului ,,Parliamentary Intelligence-Security Forum”, organizat la București, în perioada 6-8 iulie a.c.
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au abordat o serie de teme prioritare privind cooperarea bilaterală, din perspectiva parteneriatului strategic româno-turc, inclusiv în plan parlamentar și au făcut o analiză a provocărilor de securitate din bazinul lărgit al Mării Negre.
Totodată, au făcut o evaluare a deciziilor importante adoptate la recentul Summit NATO de la Madrid.
În calitate de membri APCE, cei doi demnitari au discutat și despre prioritățile politice aflate pe agenda Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, inclusiv în perspectiva organizării celui de-al IV-lea Summit al Consiliului Europei.
Cei doi oficiali au convenit să promoveze în perioada următoare organizarea unei reuniuni bilaterale între comisiile pentru politică externă a Senatului României și respectiv a Parlamentului Republicii Turcia.
 
 



Go to top