Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Vizită de lucru a Comisiei pentru Afaceri Europene la Comisia Europeană si la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană

 
La invitaţia Comisiei Europene, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene din România, membrii Comisiei pentru afaceri europene şi parlamentari ai altor comisii din Senatul României au efectuat o vizită de lucru la Bruxelles,  în perioada 13-15 septembrie a.c,.
            Delegaţia parlamentară, condusă de Gabriela Creţu - Preşedintă a Comisiei pentru afaceri europene şi formată din Cristian Ghica - Vicepreşedinte, Cătălin Dumitru Toma - Secretar, Liliana Sbîrnea, Allen Coliban, Viorel Ilie, Ion Ganea, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu Attila László – Preşedinte al Comisiei pentru sănătate publică şi Vasile Ilea membru al Comisiei pentru politică externă, a avut o serie de întrevederi cu oficiali ai Comisiei Europene şi ai Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.
            În cadrul discuțiilor cu Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans au fost abordate teme de actualitate şi cu mare impact asupra României, precum: evaluarea îmbunătăţirii aplicării subsidiarităţii şi a proporţionalităţii la nivelul statelor membre, situaţia privind dublul standard al alimentelor, exportul paralel de medicamente, noua lege a educaţiei adoptată în Ucraina care restricţionează învăţământul în limbile minorităţilor, inclusiv cea românească, relaţiile UE cu Rusia, energia regenerabilă, migraţie.
            Schimbul de opinii dintre delegaţia parlamentară şi Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a fost extrem de consistent.
            Seria de alte întrevederi a fost continuată cu domnul Simon Mordue, Director General Adjunct  - DG HOME pe subiectul Agenda europeană privind migraţia, cu Hager Michael, Director general al Cabinetului Comisarului Oettinger si cu domnul Markus Schulte, pe tema viitorului cadru financiar multianual şi provocările la adresa acestuia,  situaţia monedei euro şi a accederii României la zona euro, cu domnul Mihai Dumitru, Director General Adjunct - DG AGRI pe chestiunea simplificării politicii agricole comune.
            De asemenea, delegaţia parlamentară a purtat discuţii şi cu Ioana Rus, membru de cabinet al doamnei Comisar Corina Creţu pe subiectul viitorului politicii de coeziune si implicațiile pentru Romania şi cu domnul  Mihnea Motoc, Director Adjunct  EPSC pe subiectul politicii de apărare comuna la nivel european.
            Întrevedere cu domnul Cosmin Boiangiu, Reprezentant permanent adjunct COREPER I a avut ca subiect de dezbatere preluarea Președinției române a Consiliului UE. Domnia sa a oferit asigurări că la nivelul Reprezentanţei procesul de pregătire al Preşedinţiei este în graficul stabilit şi a subliniat oportunitatea de promovare a României cu ocazia preluării acesteia, în perioada ianuarie-iulie 2019.
            Prin rezultatele sale, vizita de lucru a delegaţiei parlamentare a fost o oportunitate de consolidare a relaţiilor inter-instituţionale şi schimbul de opinii cu reprezentanţii Comisiei Europene a fost extrem de util pentru viitoarele proiecte şi acţiuni ale parlamentarilor români.
 



Go to top