Comunicate de presă

Participarea senatorului Sebastian Cernic la segmentul la nivel înalt al Conferinței Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (Glasgow, 9-10 noiembrie 2021)

Senatorul Sebastian Cernic, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM), a participat, în calitate de reprezentant al Adunării,  împreună cu președintele APM, Gennaro Migliore (Italia), la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice - COP26 (Glasgow, 31 octombrie-12 noiembrie 2021). Delegația APM a luat parte la segmentul la nivel înalt al Conferinței, care s-a desfășurat în zilele de 9 și 10 noiembrie a.c..
APM, care are statut de observator la COP, și-a asumat un rol activ în cadrul acestui format, reprezentând constant vocea parlamentelor mediteraneene. Agenda COP26 a inclus subiecte de interes major pentru Adunare, precum: consecințele schimbărilor climatice asupra economiei, mediului social și sferei politice; sustenabilitatea lanțului agroalimentar; implicarea mediului de afaceri în gestionarea provocărilor de mediu; resursele energetice, economia circulară și dezvoltarea tehnologică.
În acest context, membrii delegației APM și-au exprimat îngrijorarea cu privire la tendința de supra-încălzire a zonei mediteraneene, aceasta fiind cu 20% mai mare decât în restul lumii, conform studiilor, estimându-se o creștere cu 3,8°C a temperaturii medii în deceniile viitoare.
Delegația APM a amintit că modificările climatice din zona mediteraneană afectează în mod direct viața a peste 500 de milioane de persoane și a solicitat coagularea unor coaliții la nivelul statelor dezvoltate și în curs de dezvoltare, pentru a crea, prin eforturi comune, condițiile financiare și tehnologice necesare accelerării procesului de decarbonizare în regiune.
Reprezentanții APM au subliniat că, deși problemele cu care se confruntă statele membre ale APM sunt extrem de diverse, de la deșertificare, lipsa apei potabile și eroziunea solului la insuficiența producției de alimente, riscul apariției de noi maladii și migrația cauzată de condițiile climatice, este necesară respectarea, în mod responsabil, a prevederilor Acordului de la Paris privind schimbările climatice, iar parlamentele au un rol esențial în asigurarea, la nivel național, a unor cadre legislative adecvate.


Go to top