Senatul României lăudat de Comisia Europeană pentru activitatea de legiferare europeană

Senatul României se situează între primele zece dintre cele 41 de camere parlamentare care au transmis cel mai mare număr de opinii în 2016 și este considerat ca fiind unul dintre cele mai active în 2017, se arată în Raportul anual pe 2017 privind relațiile dintre Comisia Europeană și parlamentele naționale, elaborat de Comisie în această săptămână.
Cu 33 Opinii și două Avize motivate în 2017, Senatul României s-a impus în dialogul politic dintre Comisie și parlamentele naționale din 2017, implicându-se în problematici care privesc aspectele legate de subsidiaritate ale inițiativelor Comisiei, oferind astfel o contribuție valoroasă referitoare la conținutul acestora.
În 2017, opt parlamente naționale (printre care și Senatul României) au prezentat opinii cu privire la Cartea albă și/sau la documentele de reflecție ale Uniunii, fapt apreciat de Comisia Europeană. 
Doamna Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene, a subliniat în acest context că „recordul nu constă în numărul de opinii trimise, ci în efortul permanent de a defini care este interesul nostru, aici, în țară, pentru fiecare domeniu. A-l transmite instituțiilor europene este doar pasul final. Uneori, ne place să ne cultivăm frustrări si să ne plângem că nu avem voce în Uniune. Activitatea Comisiei de Afaceri Europene - împreună cu a comisiilor de specialitate care s-au implicat - vrea să spună altceva. Ca să fii auzit, trebuie să vorbești! Vom face acest lucru în continuare, mai ales că dimensiunea parlamentară a Președinției României ne oferă și microfonul la care să vorbim și să ne facem auziți”.
Camera națională care a prezentat cel mai mare număr de opinii în 2017 a fost Adunarea Republicii Portugalia, iar documentul Comisiei, care a generat cel mai mare număr de opinii primite în cadrul dialogului politic și mecanismului de control al subsidiarității, a fost Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind piața internă a energiei electrice (reformare) - COM (2016) 861 final..


Go to top