Sebastian Cernic, senator USR: Combaterea febrei aftoase trebuie luată în serios de Guvern, am propus o serie de măsuri concrete

Senatorul USR Sebastian Cernic, președintele Comisiei pentru agricultură din Senat, solicită Guvernului să folosească fondul de rezervă pentru a finanța un plan coerent de prevenire și combatere a febrei aftoase, după ce un focar al acestei boli a fost identificat în Ungaria. 

Sebastian Cernic propune elaborarea unui plan concret de acțiune, cu participarea autorităților, a specialiștilor veterinari și a fermierilor, pentru a preveni o criză cu impact devastator asupra agriculturii românești.

Ca urmare a focarului de febră aftoasă depistat în Ungaria, cu riscuri majore pentru România, Sebastian Cernic a convocat o ședință de urgență a Comisiei, la care au participat și reprezentanți ai ANSVSA, ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Afacerilor Interne, ai Colegiului Medicilor Veterinari și ai Ministerului Sănătății, precum și reprezentanți ai fermierilor și ai crescătorilor de animale. 

„Trebuie să acționăm rapid și coordonat, să luăm acele măsuri de prevenție recomandate de specialiști, pregătiți să adoptăm, în regim de urgență, orice măsură necesară pentru a proteja fermierii, producătorii, procesatorii și consumatorii români. Pericolul este real, iar România nu își permite să piardă timp. Guvernul trebuie să elibereze rapid banii necesari din fondul de rezervă al Guvernului – aceasta este o situație de urgență! – ca să nu fim luați iarăși prin surprindere, căci riscurile pentru fermierii români sunt uriașe”, atrage atenția senatorul Sebastian Cernic.

În urma dezbaterilor, Sebastian Cernic a sintetizat un set de măsuri ce ar trebui implementate imediat de autorități:
•⁠  ⁠Actualizarea planurilor de control – controale stricte la frontieră și o monitorizare atentă a efectivelor de animale din ferme și a celor provenite din comerțul intracomunitar.
•⁠  ⁠Informarea și instruirea fermierilor și a operatorilor economici pentru aplicarea măsurilor de prevenție.
•⁠  ⁠Campanii publice de conștientizare – informarea rapidă a fermierilor și a consumatorilor despre riscuri și simptome.


Reprezentanții fermierilor prezenți la dezbatere au propus:

-    Suspendarea traficului de camioane care transportă lapte, materie primă, animale vii și furaje din Ungaria spre România pe o perioadă determinată, până la stabilizarea situației epidemiologice din Ungaria. 
-    ⁠Limitarea temporară a comerțului intracomunitar de carne proaspătă, produse din carne și produse lactate din Ungaria și Slovacia, măsură deja luată de Marea Britanie. 
-    Testarea voluntară a efectivelor de bovine și luarea în calcul a introducerii vaccinării împotriva febrei aftoase. 
-    Testare imediată, în 24 de ore, în fermele care au animale provenite din ferme din Ungaria, în vederea diagnosticării febrei aftoase.

publicat în data de 17.03.2025 08:46:07


Go to top