Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului, Gabriela Crețu, a prezidat, marți 29 octombrie, ședința comună dedicată audierii ministrului desemnat pentru fonduri europene, Marcel Boloș

Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului, Gabriela Crețu, a prezidat, marți 29 octombrie, alături de omologul său de la Camera Deputaților, Angel Tîlvăr, ședința comună dedicată audierii ministrului desemnat pentru fonduri europene, Marcel Boloș.
În cadrul audierii, senatoarea a criticat  noua organizare ministerială pe domeniul afacerilor europene ce prevede ca ministrul delegat pentru afaceri europene să fie retrogradat la nivel de secretar de stat. „Din guvern a dispărut ministrul afacerilor europene, iar toată problematica afacerilor europene e trecută pe plan secundar. În același timp ministrul afacerilor externe nu se prezintă în fața comisiilor noastre reunite.”
Un alt aspect punctat de către Gabriela Crețu a fost despre stadiul actual al următorului cadru financiar multianual. În contextul în care negocierile se află în desfășurare, în ciuda succeselor înregistrate de președinția României la Consiliul Uniunii Europene, domnia sa l-a întrebat pe candidatul pentru funcția de ministru al fondurilor europene unde anume se poziționează guvernul Orban în aceste negocieri.
O altă întrebare adresată candidatului Marcel Boloș a vizat poziția domniei sale față de schimbarea mecanismului de finanțare a investițiilor lansate odată cu planul Junker, respectiv trecerea de la investiții publice finanțate direct la investiții private creditate cu garanții publice.
Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului solicitat explicații suplimentare referitoare la fondul de creditare sindicalizat, propus de PNL în programul de guvernare ca măsură pentru stimularea absorbției fondurilor europene: „Cum ați putea influența crearea unor asemenea fonduri de creditare sindicalizată? Întreb acest lucru într-un context clar: la ultima discuție pe care am avut-o la Helsinki, vice-președintele Katainen a dat următoarea explicație pentru faptul că Bulgaria se află pe locul 4 la atragerea de fonduri din planul Junker, iar România abia pe locul 21: cele patru principale bănci au discutat cu managerii băncilor românești, care nu ar fi fost dispuși să susțină o astfel de creditare.”
La finalul audierilor, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a reamintit de cadrul legal de funcționare a relației dintre Parlament și Guvern, care reglementează obligația ministrului de a se prezenta în fața comisiilor de specialitate din Parlament și de a oferi explicații cu privire la toate chestiunile ce țin de domeniul afacerilor europene.
 
 



Go to top