Senatorul Claudiu-Marinel Mureșan, Președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artficială, a participat, în perioada 17-19 iunie 2024, la Dubrovnik, la Conferința internațională privind guvernanța platformei digitale: construirea unui forum global al rețelelor, eveniment organizat de UNESCO și Agenția pentru Media Electronică din Croația.
Conferința internațională privind guvernarea platformelor digitale a fost organizată cu ocazia Zilei Internaționale pentru combaterea discursului instigator la ură (18 iunie).
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, ai organizațiilor internaționale, media audiovizuală, media electronică, autoritățile de reglementare online și reprezentanții platformelor digitale împotriva răspândirii și proliferării exponențiale a discursului instigator la ură, a discriminării și a xenofobiei online.
Sesiunea plenară a inclus teme precum: combaterea dezinformării online și a discursului la ură pentru a promova pacea și a apăra drepturile omului, rolul platformelor digitale în îndeplinirea drepturilor omului în sistemul de guvernare, coaliții cu mai multe părți interesate, cunoștințe locale pentru guvernarea platformelor digitale.
Președintele Claudiu-Marinel Mureșan a subliniat faptul că abordarea subiectului privind rețelele digitale devenite teren fertil pentru diseminarea informațiilor toxice și periculoase, în cadrul unei convenții internaționale de tehnologia informației, înseamnă că lumea conștientizează tot mai mult aceste probleme și încearcă să găsească soluții.
Totodată, discuțiile purtate în cadrul Conferinței confirmă că suntem mult mai conștienți de pericolul discursului instigator la ură, devenit un adevărat virus care ne afectează comunitățile, la toate nivelurile.
” #NOHATE este mesajul pe care noi toți ar trebui să îl conștientizăm și să îl promovăm în fiecare zi, spre binele nostru, spre binele comunităților din care facem parte”, a declarat domnul senator Claudiu-Marinel Mureșan.