Comunicate de presă

Participarea senatorului Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri politice și democrație, Strasbourg și online, 16 martie 2022

Miercuri, 16 martie 2022, în contextul participării la reuniunea Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru afaceri politice și democrație (Strasbourg și online, 16 martie 2022), senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a prezentat, în calitate de raportor, proiectul de raport cu tema: Dincolo de Tratatul de la Lisabona: consolidarea parteneriatului strategic dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană.
În prezentarea proiectului său de raport, senatorul Corlățean a subliniat că, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Adunarea a urmărit îndeaproape implementarea sa și a evaluat impactul acestuia asupra relațiilor dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană, s-a pronunțat în favoarea unei abordări care privilegiază sinergia și complementaritatea și evitarea duplicării competențelor celor două entități internaționale. Potrivit raportorului român, consolidarea cooperării dintre Consiliul Europei și UE se bazează pe angajamentul comun pentru un multilateralism eficace și pentru aderarea UE la instrumentele juridice ale Consiliului Europei, în special Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum prevede Tratatul de la Lisabona și, mai recent, Cadrul Strategic al Consiliului Europei (2022-2025). A mai adăugat că agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei nu poate decât să confirme importanța întăririi democrației și statului de drept în Europa, ca o premisă a stabilității și securității în ansamblu a continentului european. De asemenea, senatorul Corlățean a menționat că cei trei piloni ai parteneriatului strategic - un dialog politic consolidat, o cooperare juridică mai consistentă și derularea de programe comune - stabilite prin Memorandumul de Înțelegere dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană din 2007 au contribuit la coerența și complementaritatea dintre cele două organizații. Potrivit raportorului român, Consiliul Europei și Uniunea Europeană sunt parteneri naturali, întrucât împărtășesc aceleași valori, principii și aspirații și suporteri vocali ai multilateralismului.
Proiectul de raport, împreună cu proiectul de rezoluție și proiectul de recomandare, urmează a fi examinate și supuse votului, cu ocazia celei de-a doua părți a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 25-28 aprilie 2022).
 
 


Go to top