Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

Senatoarea USR Florina Presadă, o nouă propunere de eliminare a pensiilor speciale ale aleșilor locali

Uniunea Salvați România a depus, luni, o nouă propunere legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale aleșilor locali.

Pensiile speciale pentru aleșii locali au fost introduse în Codul Administrativ o dată cu adoptarea OUG57/2019, fără niciun fel de impact financiar calculat în nota de fundamentare, iar intrarea lor în vigoare a fost amânată pentru ianuarie 2021 în urma unui amendament USR la legea bugetului de stat pentru 2020. Momentul intrării lor în vigoare se apropie și e timpul ca Parlamentul să arate că lucrează în favoarea cetățenilor, și nu a celor privilegiați, și să adopte această inițiativă înainte de finalul acestui an.

A venit momentul, în prag de campanie electorală pentru alegerile locale, ca USR să arate că viitorii săi primari sau președinți de consilii județene nu doresc pensii speciale. USR nu vine cu retorică electorală fără susținere în spate, așa cum o fac celelalte partide. Noi ne respectăm promisiunile făcute! Eliminarea pensiilor speciale este, pentru USR, parte din misiunea pe care o are de a face dreptate românilor”, a declarat senatoarea Florina Presadă, inițiatoarea proiectului.

”Dintre toate categoriile de pensii speciale, cele pentru aleșii locali pot fi eliminate fără emoții, în cazul unui atac la CCR, din două motive: în primul rând ele nu sunt în vigoare, deci nu reprezintă un drept câștigat, în al doilea rând, CCR s-a pronunțat deja pe proiecte anterioare care conțineau pensiile pentru primari în această formă și le-a declarat deja neconstituționale”, a mai explicat Florina Presadă.
Mii de foști primari și președinți de consilii județene pot cere la începutul anului viitor pensii speciale, ceea ce înseamnă mai puțin bani pentru creșterea pensiilor oamenilor care au muncit zeci de ani și au plătit contribuții.
USR anunță că acesta este un prim proiect dintr-un pachet de legi prin care propune eliminarea fiecărui tip de pensie specială, pentru cazul în care decizia Curții Constituționale din septembrie pe marginea impozitării pensiilor speciale este una nefavorabilă.

Go to top