Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

Informare de presă

Urmare a adresei LXIV/143/12.12.2017, în ședința Comisiei românilor de pretutindeni din 6 februarie 2018, membrii comisiei au emis următorul punct de vedere:
În conformitate cu prevederile art.68 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, Comisia românilor de pretutindeni, prin adresa nr. L180/2017, a fost sesizată, de către Biroul permanent al Senatului, în vederea dezbaterii şi elaborării raportului asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, iniţiator: Guvernul României.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare, modificarea şi completarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată.
În şedinţa din data de 4 octombrie 2017, membrii Comisiei românilor de pretutindeni au luat în dezbatere proiectul de lege şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere cu amendamente admise.
În ședința din data de 11 octombrie 2017, plenul Senatului a adoptat cu unanimitate de voturi raportul de admitere, cu amendamente admise şi proiectul de lege.
În prezent, proiectul de lege se află în procedură legislativă la Camera Deputaților - PL-x nr. 350/2017.
În privința celor solicitate de dumneavoastră în adresa mai sus menționată, considerăm oportună adoptarea formei finale la Camera Deputaților și promulgarea proiectului de lege pentru a se putea modifica actuala Metodologie privind organizarea alegerii delegaților la Congresul Românilor de Pretutindeni.
Go to top