Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Primirea de către senatorul Titus Corlățean, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, a E.S. domnul Alfredo Maria Durante Mangoni ambasadorul Republicii Italiene în România

Senatorul Titus Corlățean, preşedintele Comisiei pentru politică externă, l-a primit marți, 1 martie a.c. pe E.S. domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, ambasadorul Republicii Italiene în România, în cadrul unei vizite de prezentare. 
Au fost abordate teme ce ţin cooperarea bilaterală în plan politic, economic, social și cultural prin prisma Parteneriatului Strategic existent între cele două state, a apartenenței la UE, NATO, Consiliul Europei etc. 
Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a subliniat importanța deosebită pe care România o acordă relației bilaterale cu Italia, prin prisma legăturilor istorice și culturale, a fundamentului latin comun, dar, mai ales, a celor politice și economice, bazate pe valorile democratice și apartenența la Uniunea Europeană. În acest context, domnia sa a pledat pentru creșterea și întărirea colaborării atât în plan parlamentar, dar și guvernamental, prin formatul G2G, cu luarea în considerare a oportunității finalizării și adoptării unei declarații politice bilaterale privind Parteneriatul Strategic extins.             
Senatorul Corlățean a salutat excelenta cooperare bilaterală, dezvoltată sub egida Parteneriatului Strategic Consolidat și bazată pe relații comerciale bilaterale dinamice, integrarea sistemelor noastre economice și o colaborare sectorială activă în multiple domenii sectoriale. 
Ambele părți au punctat importanța pe care comunitățile noastre, românii în Italia și italienii în România, o au pentru relația bilaterală și care acționează ca o punte solidă de legătură între cele două țări, contribuind la activitățile economice, sociale și culturale.                       
De asemenea, a fost abordată situația actuală de securitate extrem de preocupantă în bazinul Mării Negre, creată de agresiunea rusă din Ucraina.



Go to top