O delegație formată din senatoarea Victoria Stoiciu, membră a Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială și senatoarea Elena-Adelina Dobra, membră a Comisiei pentru afaceri europene, a participat miercuri, 09 aprilie a.c., la lucrările reuniunii interparlamentare cu tema „Locuințe la prețuri accesibile pentru toți – Abordări politice și cazuri de bune practici în statele membre”, organizată la Bruxelles de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European. Conferința a fost organizată în parteneriat cu Comisia specială pentru criza locuințelor din Uniunea Europeană (HOUS). La reuniune au participat membri ai parlamentelor naționale, Dan Jørgensen, comisarul european pentru Energie și Locuire, Anacláudia Rossbach, subsecretar general al ONU și director executiv al ONU-Habitat, precum și o serie de invitați speciali în calitate de speakeri în cadrul sesiunilor.
Evenimentul a avut ca obiectiv identificarea de soluții concrete și sustenabile pentru criza locuințelor accesibile, care afectează milioane de cetățeni europeni, în special categoriile vulnerabile: tineri, persoane în risc de excluziune, lucrători esențiali sau persoane fără adăpost. Într-un context în care prețurile locuințelor cresc accelerat, iar inegalitățile sociale se adâncesc, a fost subliniată necesitatea unei cooperări strânse între toate părțile interesate, având ca scop asigurarea de locuințe decente, sustenabile și accesibile pentru toți europenii. În lipsa unei soluții unice valabile pentru toate statele, abordarea corectă este valorificarea bunelor practici existente la nivel local și adaptarea acestora la nevoile concrete ale fiecărei comunități.
Una dintre cele mai importante măsuri anunțate de comisarul european pentru Energie și Locuire, Dan Jørgensen, vizează dublarea cuantumului fondurilor politicii de coeziune pentru statele membre, care vor beneficia de 100% finanțare integrală și prefinanțare de până la 30% pentru investiții în locuințe accesibile.
„România se confruntă cu un paradox al locuirii. Deși avem una dintre cele mai ridicate rate de proprietate din UE, realitatea arată că aproape jumătate din populație trăiește în condiții de supraaglomerare. În marile orașe, locuințele sunt tot mai inaccesibile pentru tineri și pentru cei cu venituri mici. Este vital să investim în renovarea și consolidarea fondului locativ existent. Avem un stoc imobiliar învechit, ineficient energetic și vulnerabil în fața riscurilor seismice. Avem nevoie de intervenții urgente care să reducă povara facturilor și să crească siguranța locuirii, mai ales pentru grupurile vulnerabile. Programele naționale și fondurile europene trebuie să susțină o politică coerentă de locuire, iar inițiative precum „Noua Casă” sau finanțările din PNRR pentru construcția de locuințe pentru tinerii din comunități marginalizate sau grupuri vulnerabile, precum și pentru specialiștii din domeniul sănătății și educației, facilitând astfel accesul populației din aceste comunități la servicii publice esențiale trebuie consolidate, continuate și finanțate adecvat. Avem nevoie de o viziune comună care să asigure accesul echitabil la locuințe decente prin care să sprijinim proiectele investiționale de creștere a fondului de locuințe, să renovăm și să consolidăm clădirile existente pentru a reuși să avem locuințe accesibile si sustenabile pentru toți”, a precizat senatoarea Elena-Adelina Dobra, în intervenția sa.