Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Participarea doamnei senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României la Congresul Internațional al femeilor parlamentar, în perioada 9-10 septembrie 2018, Dublin Castle, Irlanda.

Doamna senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, a participat în perioada 9-10 septembrie a.c. la Congresul Internațional al femeilor parlamentar desfășurat la Dublin Castle, Irlanda. Din delegația României a mai făcut parte doamna deputat Cristina Iurișniți, președinta Comisiei pentru egalitate de șanse pentru bărbați și femei și doamna deputat Oana-Mioara Bîzgan-Gayral, membră a Comisiei pentru egalitate de șanse pentru bărbați și femei.
Congresul internațional a beneficiat de implicarea activă a președintelui Irlandei, domnul Michael Daniel Higgins, precum și a domnului Leo Varadkar, premierul Irlandei, participantele prezente reprezentând mai mult de 40 de țări, printre care Argentina, Malawi, Mongolia, Noua Zeelandă, Pakistan și Statele Unite.
În cadrul Congresului, doamna senator Gabriela Crețu a subliniat faptul că în majoritatea statelor democratice parlamentele au început să-și piardă din încrederea acordată de cetățeni și din puterea lor tradițională, devenind “un sac de box” din cauza tensiunilor publice create de alții. Puterea reală a trecut de la parlament la organele informale de luare a deciziilor reprezentând, în special, interesele economice.
De asemenea, doamna senator a precizat faptul ca puterea redactării agendei publice a trecut de la instituțiile democratice la cele mai bune mijloace de informare în masa, ce pot fi cumpărate cu bani. “Atât timp cât instituțiile își pierd puterea și starea lor inițială, femeile au o mai mare libertate de a accede la ele. Astfel, creșterea procentului de femei nu reprezintă în mod obligatoriu și victoria noastră!” – a atras atenția domnia sa.
În ceea ce privește responsabilitățile femeilor parlamentar, importantă este aceea de a salva democrația, de a lăsa cetățenii să se audă cu adevărat și de a le oferi acestora posibilitatea alegerii autentice în cadrul scrutinelor electorale. Potrivit doamnei senator, trebuie împuternicită din nou politica pentru a recâștiga o platformă de luptă pentru obiectivele mai concrete privind starea femeilor. ”Feminismul nu este despre noi, este vorba despre putere! Trebuie să reinventăm utopia democratică! Trebuie să formăm o nouă lume, o nouă distribuție a puterii, împreună cu bărbați fără putere și bărbați puternici care ne susțin! Este rândul nostru să conducem această încercare!”
În cadrul Congresului internațional, președinta Comisiei pentru afaceri europene, doamna senator Gabriela Crețu a avut mai multe întâlniri bilaterale, printre care cea cu doamna Joan Burton, reprezentantă în Camera inferioară a parlamentului din partea circumscripției Dublin Vest, unde trăiește cea mai mare comunitate de români din Irlanda. De asemenea, împreună cu delegația finlandeză condusă de deputata Tytti Tuppurainen, președinta Rețelei Parlamentarelor și membră a Grand Committee (Comisia de afaceri europene), au fost analizate principalele aspecte legate de viitoarele Președinții ale Consiliul UE pe care cele două state le vor deține succesiv.



Go to top