Comunicate de presă

Participarea senatoarei Gabriela Creţu la cea de-a 33-a sesiune a Adunării Regionale Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei (Tirana, 25-27 noiembrie 2021)

Senatoarea Gabriela Creţu, vicepreşedinta Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, membră a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), a participat, împreună cu reprezentanţi ai parlamentelor europene membre ale APF, la lucrările celei de-a 33-a sesiuni a Adunării Regionale Europa a APF (Tirana, 25-27 noiembrie a.c.).
 
În cadrul ceremoniei de deschidere au luat cuvântul Lindita Nikolla, preşedinta Parlamentului, Edi Rama, primul-ministru și Olta Xhaçka, ministrul pentru afaceri externe şi europene din Republica Albania, precum şi Jean-Charles Luperto, preşedintele Regionalei Europa a APF. Cu același prilej,  Erjon Veliaj, primarul Tiranei, a promovat câştigarea, de către capitala Albaniei, a titlului de Capitală Europeană a Tineretului în 2022.
 
Agenda a inclus o reuniune a şefilor de delegaţie, urmată de două sesiuni de prezentări şi dezbateri cu tema Societăţile şi parlamentele noastre în confruntarea cu criza COVID-19, în cadrul cărora parlamentarii francofoni europeni au abordat subiecte, precum: regimurile juridice ale stărilor excepţionale în statele membre; funcţionarea instituţiilor parlamentare în perioada de criză sanitară; politici de gestionare a pandemiei şi a fenomenelor sociale asociate; provocările geopolitice şi solidaritatea francofonă şi europeană s.a.
 
În intervenţia sa la lucrări, senatoarea Gabriela Creţu s-a referit la rolul esenţial al Parlamentului României, ca organ reprezentativ suprem al cetăţenilor şi unică autoritate legiuitoare a ţării, în asigurarea continuităţii procesului legislativ pe perioada crizei sanitare şi în gestionarea provocărilor economice şi sociale generate de aceasta. Exemplele concrete de legi şi măsuri adoptate, pe care le-a prezentat, au întărit aserţiunea că instituţia parlamentară trebuie să rămână vigilentă în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti, îndeosebi în perioade de criză,  şi să se asigure, cu transparenţă şi responsabilitate, prin funcţiile sale de legiferare şi control, că acţiunea guvernamentală este eficientă şi democratică. În acest scop, parlamentarii nu trebuie să accepte ca modificările regulamentelor Camerelor - prin care au fost incluse în practica şi procedura parlamentară dezbaterile şi votul online -, să afecteze conţinutul şi independenţa mandatului parlamentar.
 
În ceea ce priveşte gestionarea, la nivel european, a provocărilor geopolitice actuale, senatoarea Gabriela Creţu a arătat că, în contextul globalizării, multilateralismul rămâne, în ciuda tuturor criticilor, singurul instrument viabil: „Secolul 21 va fi cel al cooperării sau nu va fi deloc!”, a subliniat reprezentanta Senatului. Imperativul modernizării şi adaptării instituţiilor multilaterale la provocările prezentului este, desigur, indiscutabil. În acest context, însăşi Uniunea Europeană are nevoie de o nouă identitate, construită în spiritul „suveranităţii colaborative”, care să permită întărirea solidarităţii europene în domenii importante, precum sănătatea şi educaţia, care sunt legiferate în prezent de statele membre.
 
În ziua de 27 noiembrie,  senatoarea Gabriela Creţu a participat la activităţile culturale dedicate de parlamentul ţării gazdă celebrării  Zilei Naţionale a Republicii Albania, şi la activităţile organizate de Ambasada României la Tirana pentru a marca Zilele Naţionale ale  Albaniei (28 noiembrie) şi României (1 Decembrie).
 
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), adunarea consultativă a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), reunește parlamentari din 90 de parlamente naţionale sau regionale şi organizaţii parlamentare internaţionale. Cele patru Adunări Regionale ale Adunării Parlamentare a Francofoniei reunesc delegaţiile naţionale la APF grupate pe criteriul geografic (Europa, America, Africa şi Asia), funcţionează după un Regulament propriu (cu respectarea tuturor prevederilor Regulamentului APF)  şi sunt responsabile cu punerea în practică a obiectivelor APF, în contextul particular al regiunilor.
România este membră a OIF din anul 1991 și participă la APF din 1993.


Go to top