Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, cu Sargis Khandanyan, președintele Comisiei pentru relații externe din cadrul Adunării Naționale a Republicii Armenia

Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean, a primit, luni, 29 mai a.c., o delegație a Adunării Naționale a Republicii Armenia, condusă de Sargis Khandanyan, președinte al Comisiei pentru relații externe și al Grupului parlamentar de prietenie Armenia-România. Din delegația armeană au mai făcut parte deputații Vladimir Vardanyan, președintele Comisiei pentru afaceri de stat și juridice din cadrul Adunării Naționale a Republicii Armenia și Arsen Torosyan, membru al Grupului parlamentar de prietenie Armenia-România. La eveniment a participat și E.S. Sergey Minasyan, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Armenia în România. Întrevederea face parte din seria demersurilor de consolidare a dialogului parlamentar româno-armean.

În cadrul întrevederii, au fost discutate stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, cu accent pe dinamizarea dialogului politic și a cooperării dintre România și Armenia în domeniile economic, cultural și educațional. În acest context, a fost menționat și rolul minorității armene din România, care poate contribui la valorificarea potențialului de cooperare dintre cele două state.
 
A fost reiterată susținerea pentru dezvoltarea relațiilor între Uniunea Europeană și Republica Armenia, fiind subliniată necesitatea intensificării cooperării în format bilateral, cât și multilateral, precum Parteneriatul Estic, care s-a dovedit un format funcțional pe care România îl sprijină.
 
Cele două părți au abordat aspecte de interes privind situația de securitate regională și cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale și au făcut un schimb de evaluări privind evoluțiile conflictului din Ucraina.
 
La întrevedere au participat senatorul Alfred-Laurențiu-Antonio Mihai, membru al Comisiei pentru politică externă a Senatului României și Dan Iancu, director general al Departamentului pentru relații cu vecinătatea estică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.



Go to top