Comunicate de presă

Senatorul Eugen-Remus Negoi ales în funcția de președinte al Comisiei generale pentru probleme culturale a Adunării Parlamentare a Inițiativei Central-Eropene - Dimensiunea Parlamentară

Senatorul Eugen-Remus Negoi, membru titular al Delegației Parlamentului României la Inițiativa Central Europeană - Dimensiunea Parlamentară (ICE-DP), a participat, în ziua de 27 noiembrie a.c., la Chișinău, la Reuniunea Adunării Parlamentare a ICE-DP, organizată de președinția moldoveană în exercițiu a ICE-DP. La reuniune au participat delegații parlamentare din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Italia, Republica Moldova, Polonia, România, Slovenia, Ucraina și Ungaria, precum și oficiali ai țării gazdă. Lucrările au fost prezidate de Igor Chiriac, membru al Delegației Republicii Moldova la ICE-DP.
 
Programul a inclus dezbateri în cadrul celor trei comisii generale ale ICE-DP și o sesiune plenară cu tema “Sprijinirea integrării europene și promovarea dezvoltării durabile a regiunii ICE”.
 
În intervenția sa din plenul Adunării, senatorul Eugen-Remus Negoi a exprimat sprijinul României pentru un proces dinamic şi credibil de extindere a Uniunii Europene, în vederea consolidării securităţii în regiune şi a promovării prosperităţii economice şi dezvoltării durabile în Balcanii de Vest şi Europa de Est. Totodată, a subliniat că promovarea parcursului european al statelor din regiunea ICE rămâne un obiectiv strategic care implică o responsabilitate comună, atât pentru partenerii din regiune, cât și pentru UE. Nu în ultimul rând, reprezentantul Senatului s-a referit la paşii următori privind evoluţia procesului de extindere, şi anume deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, precum și lansarea negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord până la finalul acestui an.
La încheierea lucrărilor, participanții au dezbătut și adoptat o declaraţie finală care reconfirmă că ICE rămâne un forum eficient și important de dezvoltare regională, care îmbină diplomația multilaterală cu proiectele regionale și promovează valorile fundamentale împărtăşite de UE şi ICE. Documentul subliniază totodată că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei are consecinţe geopolitice și repercusiuni grave în spațiul ICE și salută decizia recentă a Comisiei Europene de a recomanda dechiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, Republica Moldva și Bosnia-Herțegovina.  
 
În cadrul reuniunii, membrii AP ICE au stabilit și componența birourilor celor trei comisii generale ale Adunării. Cu această ocazie, senatorul Eugen-Remus Negoi a fost ales în funcţia de preşedinte al Comisiei generale pentru probleme culturale a ICE-DP.


Go to top