Comunicate de presă

Întrevederea senatorului Glad-Aurel Varga, președintele Comisiei pentru mediu, cu E.S. Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe la București

Președintele Comisiei pentru mediu, senatorul Glad-Aurel Varga, împreună cu secretarul comisiei, senatorul Luca Mălăiescu, au avut luni, 17 martie a.c., o întâlnire cu Excelența Sa, Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe la București, consolidând astfel buna colaborare interparlamentară dintre România și Cehia. 
„Am subliniat importanța schimbului de bune practici în domenii de interes comun, precum protecția mediului, energia regenerabilă și dezvoltarea durabilă. Suntem deschiși să consolidăm dialogul și să promovăm inițiative legislative care să sprijine obiectivele noastre comune la nivel european. Această colaborare va contribui la aprofundarea relațiilor bilaterale și la o mai bună coordonare în cadrul forurilor internaționale”, a precizat senatorul Glad-Aurel Varga. 
Întâlnirea a abordat subiecte de interes în domeniul protecției mediului, colaborarea interparlamentară fiind esențială pentru România, mai ales în privința îmbunătățirii legislației de mediu. 
În acest context, Comisia pentru mediu din Senatul României a acceptat invitația senatorului Zbyněk Linhart, președintele Comisiei pentru dezvoltare teritorială, administrație publică și mediu din Senatul Republicii Cehe, de a efectua o vizită oficială în Republica Cehă. 
„Considerăm această oportunitate esențială pentru schimbul de experiență și consolidarea colaborării bilaterale în vederea dezvoltării unor politici eficiente de protecție a mediului”, a concluzionat președintele Comisiei pentru mediu, Glad-Aurel Varga.

publicat în data de 17.03.2025 15:43:20


Go to top