Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

Senatorii USR au votat pentru modificarea legii de oragnizare a alegerilor parlamentare din decembrie

Senatorii USR au votat în favoarea modificării cadrului legislativ pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie astfel încât acestea să se desfășoare eficient și în siguranță în condiții de pandemie.

Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor, Radu Mihail, senator de Diaspora și liderul grupului USR din Senat, a subliniat că în forma prezentată în plen, legea are o serie de carențe, mai ales în privința duratei votului în străinătate.

Radu Mihail a atras atenția că USR a depus, ieri, o inițiativă legislativă prin care votul în Diaspora să poată avea loc pe durata a două zile și că va cere dezbaterea și votarea acesteia în ritm de urgență.

Radu Mihail: ”Legile făcute pe repede-înainte nu reprezintă o soluție bună. Am văzut în trecut, și cred că este și cazul acestui proiect. Pe de altă parte, aici vorbim despre o urgență. Guvernul, AEP-ul, au aștepat până în ultimul moment să vină cu acele modificări absolut necesare pentru buna desfășurare a alegerilor parlamentare. Vacanța parlamentară ar fi trebuit să fie o perioadă în care ceea ce a fost deja propus să fie finalizat, să fie readus în Parlament să avem timp să dezbatem și să aprobăm ceva solid.
Legea include și modificări în organizarea AEP care nu-și aveau locul aici. Dar cel mai mare regret pe care îl avem este că nu a fost inclusă o prevedere esențială pentru votul din Diaspora, prevedera privind durata acestuia. Două zile sunt necesare în Diaspora în condițiile pandemiei și acest lucru nu a fost acceptat în textul pe care îl avem de votat. USR a depus un proiect de lege care conține acest aspect și vom insista ca acest proiect să fie dezbătut în regim de urgență. Vom face totul să vă convingem, doamnelor și domnilor, de importanța acestuia, pentru că Diaspora contează, pentru că Diaspora vrea să voteze.” 
 

Go to top