În data de 26 martie a.c., senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a avut o întrevedere cu o delegație coreeană, condusă de Sung Il , Viceministrul pentru gestionarea resurselor militare al Republicii Coreea.
Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a apreciat tendința pozitivă și dinamica foarte bună din ultima perioadă a relațiilor bilaterale între cele două state, menționând, în context, importanța diplomației parlamentare exprimată prin contacte bilaterale constante pe diferite paliere.
Demnitarul român a menționat faptul că statul român este angajat în avansarea Parteneriatului Strategic între România și Republica Coreea și că este necesară o actualizare și o substanțiere a agendei comune, pentru a fi adaptată priorităților actuale ale celor două țări. În special, având în vedere contextul geopolitic actual, precum și necesitatea cooperării celor două state în combaterea efectelor generate de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, este oportună dezvoltarea relațiilor pe linie de industrie de armament și implicarea companiilor coreene în procesul de înzestrare a armatei române.
Oficialul sud–coreean a mulțumit părții române pentru sprijinul acordat Republicii Coreea în diverse organizații internaționale și a afirmat că industria coreeană va furniza sprijin tehnologic părții române, în aplicarea componentei de offset pentru contractele încheiate în domeniul apărării.
De asemenea, în cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au făcut schimb de opinii pe teme regionale și au pus accentul pe consolidarea dialogului la nivel înalt și pe avansarea proiectelor bilaterale comune, prin: identificarea unor noi oportunități de colaborare și de investiții, programe de instruire pentru resursele umane, proiecte de mentenanță și sprijin logistic pentru tehnica militară achiziționată de statul român din Republica Coreea.