Joi, 18 noiembrie 2021, președinta Senatului și membra Comisiei pentru Afaceri Europene, Anca Dana Dragu a participat la întrevederea comisiilor parlamentare reunite ale Economiei, Afacerilor Europene și Sănătate cu comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piața internă.
Subiectele aflate pe agenda discuțiilor au vizat: prezentarea portofoliului comisarului european Thierry Breton, mesaje despre pandemie, vaccinare, strategia industrială a UE, aspecte de securitate cibernetică și apărare.
Preşedinta Senatului, Anca Dana Dragu și-a exprimat aprecierea cu privire la eforturile Comisiei Europene de a gestiona criza de sănătate, precum și de faptul că România a putut beneficia încă de la început de medicamentele necesare prin Mecanismul european de protecție civilă.
,,Datorită ajutorului Comisiei Europene, situația din România a devenit mai stabilă, iar numărul infecțiilor este în scădere și asistăm la o creștere a numărului de persoane vaccinate² a subliniat președinta Senatului.
Anca Dana Dragu și-a exprimat speranța pentru încurajarea și atragerea de investiții de capital și de producție în Europa și pentru a promova cooperarea industrială între statele membre pe scară largă.
,,Obținerea autonomiei, menținând în același timp o economie deschisă, este un obiectiv cheie al Uniunii Europene. Cei doi piloni ai redresării economice, care se consolidează reciproc, respectiv tranziția ecologică și transformarea digitală, împreună cu o piață unică puternică și profundă, vor stimula noi forme de creștere, vor promova coeziunea și convergența și vor consolida reziliența Uniunii Europene², a declarat președinta Senatului.
La dezbatere au participat și senatorii: Ștefan-Radu Oprea, Chestor al Senatului, membru al Comisei Economice, Industrii și Servicii, Silvia-Monica Dinică, Președintă a Comisei Economice, Industrii și Servicii, Adrian Streinu-Cercel, Președinte al Comisiei pentru sănătate, Cristian Ghica, vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene, Gabriela Creţu, membră a Comisiei pentru Afaceri Europene, precum și reprezentanți ai Camerei Deputaților, Cristina Prună, Vicepreședintă a Camerei Deputaților.