Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Primirea de către președinta Senatului, Anca Dana Dragu, a E.S. Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România

Președinta Senatului, Anca Dana Dragu, l-a primit în data de 25 martie a.c., pe E.S. Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România, într-o vizită de prezentare.
În cadrul întrevederii, au fost abordate teme ce țin de tradiția colaborării dintre cele două popoare, fapt ce creează o bază solidă și durabilă pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale.
Anca Dana Dragu a folosit acest prilej pentru a felicita partea armeană, atât pentru cei 30 de ani de relații diplomatice între cele două state, cât și pentru intrarea în vigoare, la 1 martie 2021, a Acordului de Parteneriat Consolidat și Cuprinzător al Republicii Armenia cu Uniunea Europeană.
“Acest eveniment este o realizare importantă, având în vedere că Armenia este singura țară membră a Parteneriatului Estic care implementează un astfel de Acord cu U.E”, a afirmat președinta Senatului în cadrul întâlnirii.
Demnitarul român și-a exprimat regretul că situația dificilă datorată situație pandemice și a evoluției regionale din Caucazul de Sud nu au permis fructificarea pe deplin a potențialului de colaborare din relațiile bilaterale.
În încheiere, părțile au convenit pentru impulsionarea și întărirea relațiilor în plan parlamentar.



Go to top