Comunicate de presă

Participarea senatorului Viorel Badea la reuniunea Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru egalitate și nediscriminare (Stockholm, 12 mai 2022)

Senatorul Viorel Badea, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a participat joi, 12 mai 2022, la reuniunea Comisiei APCE pentru egalitate și nediscriminare ale cărei lucrări s-au desfășurat în Suedia, la Stockholm.  
Reuniunea a fost prefațată de alocuțiunea prim-vicepreședintei Parlamentului suedez (Riksdag), Åsa Lindestam și au fost organizate audieri, cu participarea unor experți, în pregătirea proiectelor de rapoarte referitoare la: implicarea femeilor în procesele de pace și reconciliere și sporirea conștientizării și contracarării islamofobiei în Europa.
Comisia a adoptat două proiecte de rezoluție privind rolul partidelor politice în promovarea diversității și incluziunii: o nouă Cartă pentru o societate nerasistă, respectiv combaterea antisemitismului în Europa, care vor fi examinate și transmise spre vot final plenului Adunării. Primul proiect de rezoluție îndeamnă Parlamentul European și parlamentele naționale din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei să sprijine Carta și să o promoveze în rândul grupurilor și partidelor politice. Al doilea document adoptat de comisie face apel la derularea unor programe de conștientizare a prevenirii și combaterii antisemitismului în vederea demontării ideologiilor conspiraționiste și stereotipurilor, precum și încurajării dialogului interconfesional și intercultural.
Totodată, membrii comisiei au dezbătut proiectul de raport privind identificarea de soluții pentru captivitatea maritală, aflat într-un stadiu incipient de pregătire și au avut un schimb de vederi cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minorități Naționale, Kairat Abdrahmanov. În expunerea sa, ambasadorul OSCE a evidențiat necesitatea evitării politizării și instrumentalizării aspectelor referitoare la minorități naționale, precum și importanța unei abordări echilibrate în situația statelor care au un interes nemijlocit în sprijinirea minorităților înrudite din alte state, cu respectarea principiului bunei-credințe și a suveranității și integrității teritoriale a statului pe al cărui teritoriu trăiesc respectivele minorități naționale.
Următoarea reuniune a comisiei va avea loc în marja celei de-a treia părți a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 20-24 iunie 2022).


Go to top