Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senatul României a organizat, pe 13 septembrie, dezbaterea „Asigurarea juridică”, eveniment care a avut la bază întâlnirea dintre președintele Comisiei, senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, senatorul Daniel Fenechiu, senatorul Robert Cazanciuc și o delegație a Baroului Federal German, condusă de președintele Ulrich Wessels.
La întrevedere au fost invitați parlamentari din comisiile de buget-finanțe, economică, apărare, reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară, Uniunii Naționale a Barourilor din România, Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și reprezentanți ai unor societăți reprezentative de asigurări. În cadrul întâlnirii au fost dezbătute premisele asigurării judiciare, cadrul legislativ, perspectivele de promovare și s-a analizat modul de implementare a acestui produs de asigurare în alte state.
Analizând cu interes acest sistem existent în alte țări europene, precum Germania, Austria, Belgia, Franța, Italia, Spania, s-a menționat că este nevoie de consolidarea colaborării dintre părțile interesate în vederea stabilirii unor măsuri menite să asigure implementarea în plan legislativ a acestui tip de asigurare.
Președintele Comisiei juridice, senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, a subliniat că “un astfel de produs reprezintă o necesitate, iar implementarea lui cred că reprezentă dreptul la un proces echitabil.”
În cadrul acestei dezbateri, participanții și-au exprimat deschiderea către dialog, au intervenit și au contribuit la găsirea unor soluții favorabile pentru a pune bazele unui cadru legislativ funcțional și eficient.
La sfârșitul dezbaterilor, senatorul Daniel Fenechiu și-a exprimat speranța pentru elaborarea și unui text legislativ, „care să ajungă în Parlament într-un termen cât mai scurt, să fie o inițiativă legislativă care să servească încrederii cetățeanului “.