În zilele de 1 și 2 iunie a.c., a avut loc la Atena cea de-a IX-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (AP SEECP), în organizarea Parlamentului elen, care deţine preşedinţia în exerciţiu a AP SEECP.
Din partea Senatului au participat la lucrări senatorii Irina Elisabeta Kovács și Eugen Țapu Nazare, membri titulari ai Delegației Parlamentului României la AP SEECP, și Alfred-Laurențiu-Antonio Mihai, membru supleant al Delegației Parlamentului României la AP SEECP.
La eveniment au fost prezente delegațiile parlamentelor din Atena, Ankara, București, Podgorița, Priștina, Sarajevo, Skopje, Sofia, Tirana și Zagreb, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe din țara gazdă, precum și secretarul general al Consiliului Regional de Cooperare, organism operațional al SEECP cu rol de punct focal pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare din regiune.
Lucrările au fost deschise de Constantine An. Tassoulas, preşedintele în exercițiu al Adunării, preşedintele Parlamentului elen, care a trecut în revistă activităţile şi realizările preşedinţiei elene a AP SEECP.
Participanții au adoptat rapoartele şi rezoluțiile elaborate de celei trei comisii generale ale Adunării, pe următoarele teme: oportunități pentru dezvoltarea de proiecte culturale active în Sud-Estul Europei; apărarea drepturilor omului și, în special, a drepturilor grupurilor vulnerabile; economiile din Sud-Estul Europei după pandemie: mize și perspective.
De asemenea, a fost adoptat Programul de activitate pe perioada viitoarei președinții în exercițiu a AP SEECP 2022/2023, care va fi deținută de Parlamentul din Podgorița.
La finalul sesiunii, plenul AP SEECP a adoptat Declarația finală a Sesiunii în care se reafirmă rolul important al Adunării în consolidarea stabilității, prosperității și bunăstării în regiune.
În marja Sesiunii de la Atena, reprezentații Senatului României au participat la reuniunile celor trei comisii specializate ale Adunării: Comisia generală pentru dezvoltare socială, educație, cercetare și știință; Comisia generală pentru justiție, afaceri interne și cooperare în domeniul securității; Comisia generală pentru economie, infrastructură și energie.