Anunțuri

Inițiatorii propunerii legislative “Fără droguri la volan” organizează o dezbatere la Senatul României

Inițiatorii propunerii legislative “Fără droguri la volan” vor organiza marți, 4 martie a.c., la ora 14.00, o dezbatere amplă asupra propunerii legislative „Fără droguri la volan”, propunere care prevede modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării, în conformitate cu standardele din statele Uniunii Europene, a consumului de substanțe cu efecte psihoactive, înaintea conducerii vehiculelor pe drumurile publice.
Scopul principal al dezbaterii, la care vor participa parlamentari, reprezentanți ai instituțiilor interesate, organizații neguvernamentale, specialiști și experți în domeniu, este acela de a analiza o eventuală îmbunătățire a textului propunerii legislative. În cadrul discuțiilor se va aborda și tema impactului consumului de medicamente care conțin substanțe cu efecte psihoactive.
 
Evenimentul se va desfășura la sala Dimitrie Cantemir (nivel P1), începând cu ora 14.00.
 
 
Notă:
 
În sprijinul jurnaliştilor interesați, facem următoarele precizări:
•        Accesul reprezentanților mass-media se face pe la intrarea B3 a Senatului, începând cu ora 13:00;
•        Jurnaliștii care doresc să participe și nu au acreditare permanentă la activitățile Senatului, sunt rugați să trimită o cerere de acreditare temporară prin  e-mail la adresa: presa@senat.ro până marți, 4 martie, ora 13:00.


Go to top