Comunicate de presă

“Este necesară o schimbare radicală de atitudine, prin aplicarea fermă a legii și prin educație rutieră adecvată încă din școli” - Forumul Siguranței Rutiere, ediția a II-a

Senatul României a fost gazda ediției a II-a a Forumului Siguranței Rutiere, eveniment organizat la inițiativa preşedintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, în parteneriat cu „Asociaţia victimelor accidentelor de circulaţie”.
 
  • România se confruntă cu un număr alarmant de decese în accidente rutiere, raportat la un milion de locuitori, cel mai mare din Uniunea Europeană. Cele mai multe accidente rutiere produse în România au avut loc, anul trecut, pe timpul zilei, 73% dintre ele, și 87% din totalul lor, pe carosabil uscat. Nu doar infrastructura stă la baza acestei realități, ci și educația rutieră. În plus, costul social al acestor accidente reprezintă, potrivit anumitor evaluări, aproximativ 2% din PIB-ul țării noastre, o povară financiară greu de suportat pentru societate”, a declarat senatoarea Nicoleta Pauliuc în deschiderea evenimentului.
 La dezbatere au participat și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și   ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

„Aş vrea să transmit un mesaj extrem de ferm tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu privire la intransigenţa în aplicarea legii. Cunoaştem situaţii în care au fost semnalate ‘cedări’ de la un anumit nivel de exigenţă în aplicarea legii. Cunoaştem situaţii în care legea a fost interpretată sau pusă deoparte pe criterii subiective. Eu cer fiecărui poliţist să aplice legea exact cum scrie în Monitorul Oficial, indiferent de ce persoană se află în faţa sa, indiferent de ce persoană, de ce funcţie, de ce statut social. Fără o aplicare intransigentă a legii toate celelalte eforturi îşi reduc eficienţa, pentru că de acolo plecăm şi acolo trebuie să ajungem, la aplicarea legii”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în cadrul evenimentului.

“Știați că aproximativ 50% dintre persoanele aflate în evidențele serviciilor de probațiune au fost condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației? Practic, jumătate din sistemul de probațiune din România este dedicat acestui subiect! Cele mai multe dosare penale pe rolul instanțelor din România se referă la două infracțiuni: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere! Voi pune, ca ministru al Justiției, accent pe componenta prevenției primare. Sunt mulți factori care afectează siguranța rutieră. Și cred că cele mai multe soluții le vom găsi în zona educației și în lupta împotriva corupției. Pentru că aceasta este un factor facilitator al infracțiunilor rutiere!”, a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
 
În cadrul dezbaterii, senatoarea Nicoleta Pauliuc a indicat câteva direcții de urmat pentru ca țara noastră să iasă de pe lista recordurilor negative, înregistrate la capitolul siguranță rutieră. “Este necesară o schimbare radicală de atitudine, prin aplicarea fermă a legii și prin educație rutieră adecvată încă din școli. Investiția în infrastructură este, de asemenea, crucială pentru limitarea factorilor de risc din trafic. […] Avem nevoie de măsuri clare și eficiente pentru a proteja interesele victimelor și a le asigura accesul la despăgubiri adecvate. […] În același timp, este crucial să reevaluăm cadrul legislativ pentru a asigura finalitatea actelor normative în domeniul siguranței rutiere, atât în zona administrativă, cât și în cea penală.
 
Potrivit Institutului Național de Statistică, anul trecut s-au produs, în medie, zilnic, 76 de accidente. Asta înseamnă, într-un singur an, peste 28.000 de accidente în toată țara. În urma acestor accidente, în fiecare zi, au decedat, în medie, patru români.

Printre invitaţii care au participat şi au luat cuvântul în cadrul ,,Forumului Siguranţei Rutiere”, s-au numărat: Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne; Alina Gorghiu, ministrul Justiției; Rodica Cosma, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție; Alex Florin Florența, procurorul general al României; Toma-Florin Petcu, președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senat; prof. univ. dr. Adrian-Streinu Cercel, președintele Comisiei pentru sănătate din Senat; Laurențiu Leoreanu, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților; prof. univ. dr. Tudorel Butoi, Gábor Sándor, specialist în siguranță rutieră și Titi Aur, specialist în conducere defensivă.


Go to top