Comunicate de presă

Primirea de către dl Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, a dlui Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei – luni, 5 februarie 2018

Preşedintele Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere, astăzi, 5 februarie 2018, cu dl Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei.
În cadrul dialogului cu oficialul ungar, președintele Senatului a pus accentul pe dimensiunea economică și strategică a cooperării bilaterale dintre România și Ungaria, subliniind oportunitatea punerii în practică a unor proiecte și investiții comune, în domenii de vârf ale economiei, precum energia și infrastructura.
Discuțiile au prilejuit, de asemenea, reafirmarea, de ambele părți, a importanței diplomației  parlamentare, dl Călin Popescu-Tăriceanu arătând că Senatul României urmărește o consolidare a rolului Parlamentelor în promovarea cooperării în domeniul securității și apărării, un exemplu în acest sens fiind organizarea la București, în acest an, a Primului Summit parlamentar al Formatului București (B9), platformă de dialog și cooperare regională în materie de securitate a țărilor de pe flancul estic al NATO, la care participă și Ungaria.
Ministrul Péter Szijjártó a arătat că România este un partener strategic important pentru Ungaria, menționând nivelul semnificativ al schimburilor economice, importanța intensificării cooperării între comunitățile de afaceri din cele două țări și succesul de care se bucură investitorii ungari pe piața românească.  
A fost evidențiată totodată contribuția importantă pe care atât comunitatea românească din Ungaria, cât şi comunitatea maghiară din România o au în asigurarea continuității dialogului bilateral, sub diferite aspecte.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate și subiecte de actualitate ale agendei europene, precum și teme de interes la nivel regional, vizând perspective de consultare și cooperare regională extinsă.


Go to top