Senatorul Vasile Dîncu, președintele Comisiei pentru afaceri europene, l-a primit în data de 2 februarie a.c. pe E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze la București.
Temele abordate în cadrul întrevederii au vizat cooperarea în plan bilateral parlamentar, multilateral cât și în cadrul NATO.
Cu această ocazie, senatorul Vasile Dîncu i-a adresat ambasadorului Warnery felicitări pentru numirea ca șef al misiunii diplomatice franceze la București și a transmis aprecierea sa pentru excelenta cooperare cu Republica Franceză, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul diverselor formate multilaterale, cum ar fi UE, NATO sau Francofonia instituțională. Totodată, a reiterat interesul pentru dezvoltarea unei cooperări parlamentare puternice între România și Franța, mai ales la nivelul comisiilor parlamentare specializate.
De asemenea, demnitarul român a apreciat și a adresat mulțumiri pentru sprijinul francez oferit în dezvoltarea capacității de tranzit pe sectorul Dunării maritime și pe canalul Sulina, prin programul PRIMUS, care va permite navigarea și pe timp de noapte în amonte pe canalul Sulina, contribuind la obiectivul de a ajunge la o medie de tranzit de minim 650 de nave pe lună cât și pentru continuitatea sprijinului prin asistența tehnică și studiul ce vizează creșterea eficienței navigației pe canalul Sulina, Dunăre și Marea Neagră, în relație cu portul Constanța, începând cu luna februarie 2024.
În egală măsura, senatorul Dîncu a apreciat sprijinul pe care l-a oferit Franța în negocierile pentru aderarea României la Schengen, dar și pentru ajutorul în procesul de lărgire al UE, în special ajutorul în aprobarea ultimului pachet de măsuri pentru susținerea Ucrainei, cât și în procesul de integrare a Republicii Moldova în cadrul UE. Demnitarul român a subliniat și a apreciat viziunea comună de implicare activă în beneficiul Republicii Moldova și al autorităților pro-europene de la Chișinău, amintind Platforma de Sprijin pentru RMD care reprezintă un proiect de succes al cooperării româno-franceze.
Totodată, senatorul Vasile Dîncu a subliniat că cele două țări au împărtășit dintotdeauna o prietenie profundă și o relație puternică, bazată pe istorie, cultură și francofonie, relație care se dezvoltă din 2008 în cadrul unui Parteneriat Strategic.
Demnitarul român a arătat importanța consolidării cooperării dintre România şi Franţa în materie de securitate, atât pe plan bilateral, cât și multilateral, punctând importanța unui punct de vedere coordonat în ceea ce privește răspunsul la actualele provocări de securitate. În contextul generat de agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, dialogul politic și cooperarea în domeniul apărării au vizat, cu precădere, gestionarea situației de securitate regionale și consolidarea posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO. Franța este națiune-cadru pentru Grupul de luptă (Battle Group Forward Presence – BGFP) dislocat la Cincu și în context, demnitarul român a amintit de nevoia modernizării zonei Cincu și a subliniat oportunitatea unor modificări legislative pentru facilitarea relației dintre România si Franța privind achizițiile de tehnică militară.
De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate teme ce țin și de întărirea relațiilor culturale și s-au amintit de programele academice și de schimburi între universități, subliniindu-se că numărul studenților francezi la studii în România este de aproximativ 2.200.