Comunicate de presă

Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu E.S. Tamar Beruchashvili, ambasadorul Georgiei la București

Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, a primit-o marți, 17 octombrie a.c., pe E.S. Tamar Beruchashvili, ambasadorul Georgiei la București.
Întrevederea a avut loc în continuarea dialogului prilejuit de vizita oficială în România a președintelui Parlamentului Georgiei, Salva Papuashvili, în luna septembrie a acestui an.
În cadrul întrevederii, demnitarul român a reiterat sprijinul României pentru agenda europeană a Georgiei și pentru aspirațiile sale euro-atlantice. Totodată, a evidențiat importanța implementării reformelor asumate de către executivul de la Tbilisi, în vederea avansării aspirațiilor europene ale Georgiei.
În context, senatoarea Nicoleta Pauliuc a reiterat interesul comun privind extinderea cooperării economice dintre România și Georgia, care să reflecte nivelul Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, lansat în anul precedent.
De asemenea, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României a transmis deschiderea României cu privire la consolidarea dimensiunii parlamentare a dialogului bilateral, inclusiv la nivelul comisiilor parlamentare, cu accent pe subiecte relevante pentru agenda europeană și euroatlantică a Georgiei.


Go to top