1 |
|
Proiecte de lege și propuneri legislative care urmează să fie dezbătute şi adoptate:
- proiecte de lege primite la Senat în calitate de primă Cameră sesizată, pentru dezbatere şi adoptare, în perioada 30 iunie – 1 septembrie 2021, propuneri pentru sesizarea comisiilor permanente ale Senatului;
- propuneri legislative pentru care au fost primite avizele solicitate și urmează să fie avizate de comisiile permanente ale Senatului;
- propuneri legislative înregistrate la Biroul permanent al Senatului, pentru care, în conformitate cu art. 35 alin. (1) lit. e) a doua liniuţă din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi cerut avizul Comisiei pentru constituţionalitate, pentru stabilirea competenţei Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, conform art. 75 alin. (1) din Constituţie;
- propuneri legislative primite la Senat, ca primă Cameră sesizată, în perioada 30 iunie – 1 septembrie 2021
pct1-3.pdf
pct1-2.pdf
pct1-4.pdf
pct1-1.pdf
|
|
2 |
|
- Documente de consultare ale Comisiei Europene transmise prin sistemul IPEX, până la data de 26 august 2021, în temeiul Protocolului nr. 1, anexat Tratatului de la Lisabona, propuneri pentru sesizarea comisiilor permanente;
- Documente europene cu conţinut considerat relevant, supuse examinării, transmise prin sistemul IPEX, până la data de 26 august 2021, în temeiul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona, propuneri pentru sesizarea comisiilor permanente
pct2-2.pdf
pct2-1.pdf
|
|
3 |
|
Solicitarea doamnei senator Alina Ștefania Gorghiu privind dobândirea calității de inițiator al propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale și a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților (B310/2021)
pct3.pdf
|
|
4 |
|
Solicitarea domnului senator Nicolae Ionel Ciucă privind retragerea din procesul legislativ a propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (B305/2021)
pct4.pdf
|
|
5 |
|
Avizele Comisiei pentru constituționalitate, prin care stabileşte competenţa de dezbatere de către Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, pentru următoarele inițiative legislative:
- propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (B193/2021);
- propunerea legislativă pentru abrogarea art. 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (B251/2021)
pct5-2.pdf
pct5-1.pdf
|
|
6 |
|
Solicitarea Comisiei pentru mediu privind sesizarea în vederea întocmirii raportului comun, împreună cu Comisia economică, industrii și servicii și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, asupra propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 1 alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora (L300/2021)
pct6.pdf
|
|
7 |
|
Solicitarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind urgentarea dezbaterii și adoptării proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare (L229/2021)
pct7.pdf
|
|
8 |
|
Solicitarea domnului Stelian Cristian Ion, ministrul justiției, privind punerea în acord a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei (L76/2021) cu avizul Comisiei de la Veneția
pct8.pdf
|
|
9 |
|
Memorandumul cu tema „Aprobarea planului anual de transpunere a directivelor Uniunii Europene – 2022”, înaintat de Ministerul Afacerilor Externe
pct9.pdf
|
|
10 |
|
Solicitarea domnului Tiberiu Horațiu Gorun, secretarul general al Guvernului, privind nominalizarea Senatului pentru calitatea de membru supleant în Consiliul de coordonare care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Administraţie
Propunerea nominală a Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal pentru calitatea de membru supleant în Consiliul de coordonare care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Administraţie
pct10.pdf
|
|
11 |
|
Proiectul programului de lucru al Senatului pentru perioada 2 - 4 septembrie 2021
pct11.pdf
|
|
12 |
|
Proiectul programului de lucru al Senatului pentru perioada 6 - 11 septembrie 2021
pct12.pdf
|
|
13 |
|
Memorandum intern privind participarea delegației Senatului la al 13-lea Summit al femeilor președinți de parlamente, Viena, 6 septembrie 2021, și la a cincea Conferință mondială a președinților de parlamente, Viena, 7 – 8 septembrie 2021
pct13.pdf
|
|
14 |
|
Memorandum intern privind deplasarea în Franța a domnului Radu Mihai Mihail, liderul Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România, senator ales în circumscripția electorală pentru diaspora, 8 - 12 septembrie 2021
pct14.pdf
|
|
15 |
|
Memorandum intern privind participarea la misiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de observare a alegerilor parlamentare din Maroc, Rabat, 6 – 9 septembrie 2021
pct15.pdf
|
|
16 |
|
Memorandum intern privind participarea domnului senator Gheorghiță Mîndruță la Forumul parlamentar pe teme de inteligență artificială și securitate, organizat de Adunarea Națională a Ungariei, în perioada 5 - 7 septembrie 2021, la Budapesta
pct16.pdf
|
|
17 |
|
Memorandum intern privind participarea la cea de-a 30-a ediție a Forumului Economic din Polonia, Karpacz, 7 – 9 septembrie 2021
pct17.pdf
|
|
18 |
|
Memorandum intern privind achitarea cotizaţiei Senatului la Asociaţia Secretarilor Generali de Parlamente pentru anul 2021
pct18.pdf
|
|
19 |
|
Memorandum intern cu tema: solicitare ANCOM de identificare a unei soluții pentru amplasamentul sălii de plenară necesară Conferinței plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor pe un teren, domeniu public al statului, aflat în administrarea Senatului României
pct19.pdf
|
|