print copy

Ordinea de zi
a Ședinței Senatului
din 12 iunie 2023

Caută un text în istoricul ordinelor de zi:



Descriere De la Pana la Etaj Sala
Lucrări în PLENUL SENATULUI  16:00
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
- vot final 17:00


I.    Note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre şi alte acte prevăzute de lege

# P.L. Descriere Rezoluție
1 Aprobarea prelungirii la 60 de zile a termenului de dezbatere și adoptare a unei iniţiative legislative.
  • Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.  (L254/02.05.2023)


2 Notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare, la 7 și 9 iunie 2023, a unor iniţiative legislative.
  • Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului 2 al articolului 2 din Ordonanta de Urgenţă a Guvernului nr. 110/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.  (L232/24.04.2023)                                           
  • Propunerea legislativă privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate sau persoane însoţite de copii cu vârsta până la 5 ani.  (L233/24.04.2023)
  • Propunerea legislativă nr. 215 din 22 decembrie 1997 privind Casa Socială a Constructorilor.  (L234/24.04.2023)
  • Proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.   (L195/11.04.2023)
  • Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene.  (L284/15.05.2023)


II.    Inițiative legislative și documente europene

# P.L. Descriere Rezoluție
1 L299/22.05.2023 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
 (termen de adoptare tacită: 13.06.2023)                                                                                                    
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
    Raport de admitere cu amendamente admise (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
 

Adoptat
2 L300/22.05.2023 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind domeniul străinilor şi azilului în România.
(termen de adoptare tacită: 16.06.2023)                                                                                                   
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări                           
   Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară  
 

Adoptat
3 L264/08.05.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor - procedură de urgență                                                                                                      
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
   Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Raport de admitere cu amendamente admise (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică

 

Adoptat
4 L253/02.05.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe lonescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare­dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 15.06.2023)                                                                                                    
Comisie fond: Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală
                         Comisia pentru administraţie publică                          
   Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică

Adoptat
5 L271/08.05.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea alineatului (1) al articolului 34, abrogarea literei ad) a articolului 39 alineatul (1), modificarea literei m, a articolului 42 şi modificarea articolului 48, din Legea nr. 407/2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 21.06.2023)                                                                                                    
Comisie fond: Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic
    Raport de admitere cu amendamente admise (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
 

Adoptat
6 L265/08.05.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 456 din Legea 227 din 2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 21.06.2023)                                                                                                    
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Raport de respingere (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
 

Respins
7 L277/08.05.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice nr.80/2001.
(termen de adoptare tacită: 21.06.2023)                                                                                                    
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

Respins
8 L335/30.05.2023 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor "Mihail Cantacuzino" şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învățământ.
(termen de adoptare tacită: 24.06.2023)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
   Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară  
 

Adoptat
9 L320/22.05.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.– procedură de urgență 
(termen de adoptare tacită: 05.09.2023)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
   Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară  

 

Adoptat
10 L298/22.05.2023 Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
(termen de adoptare tacită: 05.09.2023)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
                         Comisia economică, industrii şi servicii 
   Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară  
 

Adoptat
11 L302/22.05.2023 Propunerea legislativă pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 05.09.2023)                                                                                                    
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară  
 

Adoptat
12 L316/22.05.2023 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 05.09.2023)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

Respins
13 L317/22.05.2023 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 05.09.2023)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

Respins
14 L311/22.05.2023 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, republicată.
 (termen de adoptare tacită: 05.09.2023)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
   Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
 

Respins

III.    Vot final

Go to top