L760/2023
Propunere legislativă pentru eliminarea vizelor de flotant în procesul de înmatriculare în învăţământul primar, precum şi completarea Legii nr.198/2023 a învăţământului preuniversitar
|
Număr de înregistrare: |
495
|
Data de postare a opiniei: |
21.12.2023 11:28:00
|
De la: |
Cristina
|
|
Textul opiniei: |
Stimati parlamentari, în Romania ultimilor 10 ani un fenomen infracțional ia amploare din ce în ce mai mult. Spun fenomen infracțional deoarece este vorba despre fals în declarații și uz de fals asa cum sunt ele definite de codul penal. Vorbim depre obținerea vizelor de flotant fictiv în scopul înscrierii în învățământul primar la libera discreție. Efectele negative ale acestui fenomen sunt cât se poate de evidente. - scoli supraaglomerate pana la perturbarea activității acestora și reducerea calității învățământului în aceste unități - invățământ în 3 schimburi, relocarea acestor unități de învățământ în containere sau împărțirea între mai multe locații, unde elevii învață prin rotație, situații ce nu oferă o stare de echilibru și stabilitate în procesul de învățământ - scoli al căror număr de elevi este sub capacitatea acestora, deoarece sunt calalogate ca fiind slabe. Cu toate ca acest fenomen este bine cunoscut autorităților, organele competente pasează răspunderea de la una la alta. Astfel, școlile și inspectoratele școlare spun ca nu pot refuza înscrierea în scoli, deoarece metodologia de înscriere pune la același nivel atât domiciliul cât viza de flotant iar direcțiile de evidenta a populației susțin ca nu au pârghiile necesare pentru a verifica cu adevărat autenticitatea vizelor de reședință. Astfel ne învârtim într-un cerc vicios în care domina haosul și ilegalitatea, iar cel mai mult au de suferit copiii. Modificarea legii învățământului preuniversitar prin eliminarea vizelor de flotant la inscrierea în învățământul primar este absolut necesară. Mă intreb ce măsuri veți lua dv., stimați parlamentari? Veți respinge proiectul de lege privind eliminarea vizelor de flotant la inscrirea în învățământul primar, lăsând situația nerezolvata ca și pana acum sau veți încerca sa găsiți o soluție la o problema care treneaza de prea mult timp?
|
|
|
|
L760/2023
Propunere legislativă pentru eliminarea vizelor de flotant în procesul de înmatriculare în învăţământul primar, precum şi completarea Legii nr.198/2023 a învăţământului preuniversitar
|
Număr de înregistrare: |
496
|
Data de postare a opiniei: |
21.12.2023 10:36:00
|
De la: |
Anne
|
|
Textul opiniei: |
Obtinerea vizelor de flotant in scopul inscrierii copiilor in clasa pregatitoare a devenit un fenomen toxic de masa, o afacere dubioasa la nivel national.
In primul rand, in acest fel, debutul scolar al copilului are loc printr-o manevra la limita legii.
In al doilea rand, se asigura o ‘clientela’ strategica si se mareste artificial ‘cererea’ pentru anumite scoli (cele mai cautate, evident), ceea ce este in detrimentul chiar a elevilor arondati: cursurile ajung sa se desfasoare in doua (sau chiar TREI) schimburi, numarul de elevi/ clasa este adesea prea mare, elevii cu viza de flotant pierd mult timp pe drum, venind de la distante mari etc. Cu cativa ani in urma, Ministerul Invatamantului anunta ca in Capitala exista 3 (TREI) scoli in care se invata in trei schimburi, dar promitea ca va gasi solutii pentru urmatorul an scolar ca si acestea sa aiba doar doua schimburi. Solutii nu s-au gasit, insa numarul scolilor cu trei schimburi a crescut!
Apoi, in orasele mari, traficul este dat peste cap. La fel se intampla si acolo unde zona metropolitana include locatati-satelit, situate la mica distanta: soselele care fac legatura devin dimineata un convoi urias de masini care transporta copii. In loc sa se deplaseze doar de la domiciliu la locul de munca, parintii elevilor cu vize de flotant traverseaza localitatea, asa incat si ceilalti participanti la trafic devin victime ale aglomeratiei. Un alt factor de luat in seama este distanta mare fata de domiciliu care este contra-indicata pentru copii, mai ales la varsta clasei pregatitoare: trebuie sa se trezeasca prea devreme, uneori nu apuca sa isi ia micul dejun acasa, in conditii normale, in cazul unor incidente (li se face rau la scoala) nu pot fi adusi rapid acasa si, nu in ultimul rand, timpul petrecut in trafic le rapeste din timpul de joaca si de studiu. Medicina scolara poate reglementa aceste situatii, in interesul superior al copilului. Nu este de ignorat nici situatia in care copilul figureaza in documentele scolare cu o adresa, dar locuieste de fapt, la o alta (uneori si in alta localitate). In acest caz, parintii ofera scolii, intentionat, date eronate.
Solutia gasita in unele cazuri a fost mutarea unor scoli din vechile sedii in unele mai incapatoare. Nu suprafata cladirii trebuie ajustata, ci numarul de elevi inscrisi. Un efectiv foarte mare este greu de gestionat: inca mai sunt multe scoli in care nu exista suficiente cadre didactice, personalul de paza este insuficient (uneori nu exista deloc), personalul care asigura curatenia si intretinerea cladirii nu face fata etc.
Intrucat nu mai este posibila alegerea invatatoarei (inscrierea elevilor facandu-se aleatoriu, conform legii), decizia parintilor pentru o anume scoala este doar un moft inutil (si in niciun caz benefic pentru copil).
Se tot vorbeste de ani de zile despre lipsa cadrului legal pentru a stopa acest ‘artificiu’: fenomenul vizelor de flotant. Legea Invatamantului Preuniversitar si metodologia de inscriere a copiilor la gradinita si scoala trebuie sa prevada clar conditiile in care se poate face acest lucru.
|
|
|
|
L760/2023
Propunere legislativă pentru eliminarea vizelor de flotant în procesul de înmatriculare în învăţământul primar, precum şi completarea Legii nr.198/2023 a învăţământului preuniversitar
|
Număr de înregistrare: |
492
|
Data de postare a opiniei: |
19.12.2023 10:18:00
|
De la: |
Ana
|
|
Textul opiniei: |
Modificarea legii învățământului preuniversitar prin eliminarea vizelor de flotant la inscrierea în școală/gradinita este absolut necesară. Numai in acest mod s-ar pune capăt fenomenului ilegal al vizelor de flotant fictive prin care parintii isi înscriu copiii la orice școală, dupa preferințe, eludand legea. Ca rezultat al acestui fenomen, exista scoli in țară care sunt supraaglomerate unde elevii invata in 3 schimburi și alte scoli ale căror locuri raman neocupate. Un astfel de caz este Scoală Gimnaziala nr.49, sector 2, București care din cauza vizelor de flotant fictive ce sunt intr-un număr covarsitor (aproximativ 50%) a ajuns sa organizeze cursuri in trei schimburi, clasele a VI-a și a VII a invatand pana la orele 18.45. Este momentul ca autoritatile abilitate (Ministerul de Interne, Ministerul Educației, Parlamentul Romaniei) sa nu mai asiste pasive la acest bine-cunoscut fenomen infractional (fals in declarații si uz de fals) prin care inscrierea in scoli se face la libera discreție, fara respectarea legilor in vigoare.
|
|
|
|