Lista opiniilor exprimate pentru propunerea legislativă
L128/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Data Start interval
Data Sfărșit interval
Text:
Numar de înregistrare al opiniei:

ProiectOpinie
L128/2017
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Număr de înregistrare: 222
Data de postare a opiniei: 09.05.2017 00:00:00
De la: TORMA ADRIAN CONSTANTIN
Textul opiniei: Am avut bucuria să constatăm implicarea venită în sprijinul protejării persoanelor afectate de emisiile de substanțe nocive provenite de la exploatările miniere, din Valea Jiului, de la termocentrala  Paroșeni, de la combinatul siderurgic din municipiul Hunedoara și combinatul siderurgic de la Călan, situate în județul Hunedoara, în sensul că aceste persoane care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui și extracției și prelucrării minereurilor neferoase din acest loc și pe o rază de 8 km în jurul acestor localități,  să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionarea cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la art. 65 alin.(4) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. 
         Menționăm că orașul Moldova Nouă a reprezentat pentru economia țării un factor deosebit de important prin extragerea și prelucrarea minereurilor de cupru. Persoanele care locuiesc în orașul Moldova Nouă au fost expuse zeci de ani la rând noxelor și pulberilor cu efect nociv asupra organismului care au generat boli grave și numeroase decese. Și în momentul de față aceste persoane sunt expuse noxelor și pulberilor cu efect nociv, acestea formând nori de praf cu conținut de metale grele care tranzitează orașul Moldova Nouă de pe fostele halde de steril, lăsând în urmă terenuri și clădiri cu un aspect dezolant.
        Strădania dumneavoastră în Parlamentul României este de apreciat și suntem convinși că veți veni în sprijinul persoanelor  care locuiesc în orașul Moldova Nouă  și pe o raza de 8 km in jurul acestuia, în sensul ca și acestea să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin.(4) al art. 65 din Legea nr. 263/2010.

       Cu deosebita consideratie,
       TORMA ADRIAN CONSTANTIN - PRIMARUL ORASULUI MOLDOVA NOUA

L128/2017
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Număr de înregistrare: 223
Data de postare a opiniei: 08.05.2017 21:39:00
De la: Maria Placinta
Textul opiniei: Propun rezolvarea inechitatilor ce au condus la discriminari între persoane aflate în situatii identice din punct de vedere al desfasurarii activitatilor ce se încadrau în grupa I si a II-a de munca, la acordarea unor punctaje suplimentare luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual, de cele mai multe ori situatiile fiind îndreptate pe cale judecatoreasca. Mie mi-a fost respinsa adeverinta de grupa II de munca de catre casa de pensii, desi aceeasi adeverinta a fost recunoscuta pentru colegi de-ai mei care au iesit la pensie cu cativa ani inaintea mea. In legislatia actuala exista vreo dispozitie legala care sa permita unei case de pensii sa cenzureze înscrierile dintr-o carte de munca sau dintr-o adeverinta prin care se certifica de catre angajator încadrarea activitatii în grupa superioara de munca?

L128/2017
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Număr de înregistrare: 211
Data de postare a opiniei: 04.05.2017 23:51:00
De la: georgeta
Textul opiniei: Aceasta propunere legislative ar face dreptate in ce priveste egalitatea de sanse intre pensionarii dinainte de iulie 2016 si dupa 17 iulie 2017. Nu se poate sa se aplice penalitatea diferit la pensionari cu aceeasi vechime in munca, tinand cont ca sunt ani cotizati in plus fata de stagiu complet de cotizare.

L128/2017
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Număr de înregistrare: 63
Data de postare a opiniei: 26.04.2017 19:31:00
De la: Manea Constantin
Textul opiniei: Legea 142/2016 de modificare a legii 263/2010 nu respecta principiul egalitatii de tratament; 2 pensionari aflati in plata la data prezentei, cu acelasi punctaj general si acelasi numar de luni de anticipare, pensionati partial anticipat inainte, respectiv dupa 17.07.2016, au penalizari diferite, respectiv pensii diferite; ANORMAL. Desi este profund anticonstitutional, Curtea de Apel Bucuresti a refuzat sesizarea Curtii Constitutionale. Justificarea ca o lege se aplica pentru viitor, ca argument la aceasta situatie este un fals si o prostie. Poate reglementati ca legea sa se aplice tuturor celor pensionati partial anticipat. Cand apar modificari de lege, acestea se aplica tuturor, asa cum este punctul de pensie care nu se aplica selectiv.

L128/2017
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Număr de înregistrare: 46
Data de postare a opiniei: 18.04.2017 10:29:00
De la: Batali Mihai Petru
Textul opiniei: De ce se amendeaza legea articol cu articol !? De ce legea pensilor nu se aplica ca ?i în cazul infractorilor, adica cea mai favorabila pentru ultimii 5 ani ?! Art. 96 (1) Punctajul anual al asiguratului se determina prin impartirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate in anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculeaza prin raportarea castigului salarial brut/solda bruta sau, dupa caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contributiei de asigurari sociale, la castigul salarial mediu brut din luna respectiva, comunicat de Institutul National de Statistica.M=(a+b+c)/3. Generalizând, media aritmetica (Mn) a n numere pozitive este egala cu suma celor n numere împartita la numarul lor – n: Media aritmetica n= 1……12 Daca tot amenda?i prevederile legii pensilor având în vedere ca cea mai frecventa ?i evidenta eroare de calcul în defavoarea pensionarului se face prin aplicarea întocmai a prevedrilor art 96 Legea 263/2010 ?i împar?irea la 12 luni a cumulului puncatjelor lunare de?i în cursul anului s-a cotizat 1, 2,3, 4, … 11 ?i în condi?iile în care ai mai mul?i ani cu cotiza?ii pentru mai pu?in de 12 luni se afecteaza punctajul anual care sta la baza punctajului mediu anual ..de ce nu se elimina aceasta eroare de gândire logica ?i ra?ionala facuta de legiuitor?


 

L128/2017
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Număr de înregistrare: 44
Data de postare a opiniei: 13.04.2017 18:47:00
De la: Vincze Andras
Textul opiniei: recalcularea din oficiu incepand cu data de 17.07.2016 a tuturor pensiilor anticipate partial acordate ,inclusiv a celor ale carori drepturi de pensie anticipata partiala a fost deschisa inainte de aceasta data,asa cum este prevazut in Legea nr.142/2016 art.65 alin.(4) si alin (5) privind Sistemul unitar de pensii publice care modifica Legea nr.263/2010.

L128/2017
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Număr de înregistrare: 42
Data de postare a opiniei: 07.04.2017 12:59:00
De la: ilie costinescu
Textul opiniei: Pe cand SENATUL ROMANIEI va continua demersul legislativ de modificare a Legii Pensionarii Anticipate ,fara penalizare , pentru persoanele care au implinit stagiul de cotizare de 35 ani si peste acest stagiu un alt numar de ani ,si care mai au doar 3 ani pana la implinirea varstei standard de 65 ani, demers pentru care CAMERA DEPUTATILOR a dat aviz favorabil ,urmand sa dea aviz final ,ca si camera decizionala ,SENATUL ROMANIEI ? Va multumesc anticipat pentru raspunsul pe care il astept din partea DUMNEAVOASTRA . SARBATORI PASCALE CU BINE SI SANATATE ! ILIE COSTINESCU



Go to top