Nu există nicio justificare pentru titlul proiectului de lege, care amestecă laolaltă interzicerea partidelor comuniste cu interzicerea cultului persoanelor vinovate de genocid contra umanității și crime de război. Evident că nu există nicio legătură între comunism și persoanele vinovate de genocid contra umanității și crime de război. Comuniștii au fost mereu pacifiști, mereu au luptat împotriva războiului, exact cum fac și astăzi peste tot unde există.

Singurele țări dornice de război au fost mereu puterile colonialiste și actualele puteri imperialiste în frunte cu SUA, despre care Noam Chomsky spune pe bună dreptate că este statul terorist nr. 1 din lume. De asemenea, ideologia cea mai agresivă și care a declanșat cel de-al doilea război mondial și a dat cei mai mulți criminali de război din istorie este fascismul, a cărui definiție general-valabilă este dată de Ghiorghi Dimitrov ca "dictatura fățiș-teroristă a elementelor celor mai reacționare, șovine și imperialiste ale capitalului financiar". Și într-adevăr așa este: cele mai mari concerne, în frunte cu I.G. Farben, au sprijinit regimul hitlerist și războiul absurd pe care acesta l-a declanțat.

Comuniștii au dus războaie doar de nevoie, dar au fost războaie juste, nu de agresiune și de ocupație, ci de apărare, respectiv de eliberare antifascistă și antiimperialistă. Prin urmare, comuniștii nu se fac și nu au cum să se facă vinovați de crime de război, nici de genocid împotriva umanității.

Tocmai de aceea, comunismul nu este condamnat în nicio țară normală și democratică din lumea asta. Un exemplu este Germania, țara lui Karl Marx, Friedrich Engels, Rosa Luxemburg, Karl Liebknecht, Albert Einstein, Bertolt Brecht etc. În momentul în care am povestit despre anticomunismul agresiv de la noi din România devenit politică de stat impusă de Washington, acolo mi s-a replicat că la ei în Germania singurii anticomuniști sunt fasciștii.

În Germania comunismul nu este trecut. În Germania, comunismul este mai viu ca oricând, el nu este trecut și încheiat, prezent doar în muzee și în cărțile de istorie, fără legătură cu prezentul, ci dimpotrivă: comunismul în Germania trebuie privit ca un continuum format din trecut, prezent și viitor.

Trecutul se poate vedea în numeroase obiective turistice impresionante, pe care oricine ar trebui să le viziteze. Din păcate, nu mai există măreața Statuie a lui Lenin, deși poporul a protestat împotriva demolării ei și a pichetat-o luni în șir să o apere de buldozerele amenințătoare; împotriva voinței poporului muncitor, statuia a fost demolată, însă așa cum spunea un profesor de istorie est-german, lumea nu va uita niciodată și toți care vor vedea locul unde a fost, vor spune: "Hier war Lenin" - aici a fost Lenin. Iată, așadar, cum Lenin rămâne prezent chiar și prin absență, continuând, prin gura nostalgicilor, să dea numele pieței; asta deoarece deși piața a fost redenumită în Piața Națiunilor Unite, toată lumea o știe și azi ca Leninplatz.

În Berlin există trei Monumente ale Ostașului Sovietic, unul în Treptower Park, unul în Pankow (Schönholzer Heide) și unul la Tiergarten. Aceste monumente au fost construite în memoria celor peste 80.000 de soldați sovietici care și-au jertfit viața pentru eliberarea Berlinului și reprezintă astfel un simbol al victoriei socialismului democratic asupra fascismului și imperialismului. An de an, la data de 8 Mai, aici se sărbătorește Ziua Eliberării Antifasciste, se depun coroane de flori și se intonează cântece patriotice comuniste și muncitorești, se țin cuvântări în memoria eroilor sovietici și se aduc mulțumiri Uniunii Sovietice Eliberatoare și Rusiei, urmașa ei legitimă; aceasta deoarece forțele democratice și progresiste ale Stângii germane consideră că la 8 Mai 1945 (deci cu o zi în urmă față de 9 Mai 1945 - Ziua Victoriei, datorită diferenței de fus orar între Berlin și Moscova) a capitulat și a fost înfrânt cel mai odios regim din istorie: regimul hitlerist; deci, conform gândirii comuniste sănătoase și corecte, Germania nu a capitulat și nu a fost înfrântă, ci a fost eliberată de fascism și de imperialism.

Este de mers și în Cimitirul Central Friedrichsfelde, spre vizitarea Memorialului Socialiștilor (Gedenkstätte der Sozialisten) și a mormintelor fruntașilor mișcării socialiste germane. An de an aici, la mormintele eroilor-martiri comuniști, antifasciști, antiimperialiști și antimilitariști Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht, fondatorii KPD, au loc ceremonii comemorative, mii de oameni vin cu flori aici în fiecare ianuarie, cu garoafe roșii, iar liderii Partidului Stângii (DIE LINKE) țin cuvântări în amintirea acestor eroi. Mitingul este mereu însoțit de un marș cu steaguri roșii și pancarte comuniste, o adevărată procesiune a "Celor 3 L": Lenin - Liebknecht - Luxemburg. Și anul acesta, pe 11 ianuarie, a avut loc obișnuita Lenin-Liebknecht-Luxemburg-Demonstration.

De asemenea, trebuie văzut monumentul (soclul) închinat memoriei lui Karl Liebknecht am Potsdamer Platz, ca de altfel și monumentul de la Tiergarten ridicat spre a nu uita nimeni crima odioasă a cărei victimă a fost eroul-martir Karl Liebknecht, precum și monumentul închinat memoriei Rosei Luxemburg.

Merită vizitat Parcul Thälmann din cartierul Pankow, care, pe lângă Marele Planetariu Carl Zeiss, adăpostește un monument superb închinat memoriei eroului-martir comunist, antifascist și antiimperialist, prosovietic și internaționalist Ernst Thälmann, lider al KPD, omorât de fasciști în lagăr.

De asemenea, trebuie neapărat văzut și Clara-Zetkin-Park, cu monumentul în memoria marii luptătoare comuniste, antifasciste, pacifiste și feministe, unde an de an, la 8 Martie, se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii; special acolo, ca un fel de in memoriam Clara Zetkin, socotită cea care a fost cu ideea acestei zile și a impus-o în cadrul Internaționalei Comuniste.

Iubitorii de literatură proletcultistă găsesc și astăzi cărți de autori est-germani: Christa Wolf, Anna Seghers, Erwin Strittmater, Brigitte Reimann, Johannes Bobrowski, Stefan Heym, Peter Hacks etc. Și literatura sovietică se găsește și este la loc de cinste, așa cum e normal. Exemplu: în timp ce în România postdecembristă victimă a deșănțatei propagande anticomuniste un autor precum Nikolai Ostrowski este pur și simplu ostracizat i toată cireada de pseudointelectuali băsisto-macovisto-iohanniști scrie împotriva lui, în Germania anului 2004 nu numai că se organizează un simpozion cu ocazia centenarului nașterii sale marelui scriitor sovietic, ci mai mult decât atât: apare o ediție jubiliară cu o prefață foarte elogioasă despre opera vieții sale "Așa s-a călit oțelul" (germ. "Wie der Stahl gehärtet wurde"), și nu la o editură no name, ci la arhicunoscuta editură de cărţi pentru copii Leipziger Kinderbuchverlag.

Cartea se vinde foarte bine, ca de altfel şi alte cărţi de autori sovietici, la fel ca odinioară în RDG: "Mama" (germ. "Die Mutter") de Maxim Gorki, "Tânăra Gardă" ("Die junge garde") de Alexander Fadejew, "Timur și detașamentul lui" ("Timur und sein Trupp") de Arkadi Gaidar, "Pământ desțelenit" ("Neuland unterm Pflug") de Michail Scholochow, "Drumul în viață. Un poem pedagogic ("Der Weg ins Leben. Ein pädagogisches Poem") de Anton Macarenko etc. Le cumpără bibliotecile școlilor şi liceelor, profesorii le recomandă şi acum la copii să citească asemenea cărţi, iar copiii de odinioară, care citeau așa ceva cu drag la vremea lor, acum sunt părinți şi bunici la rândul lor şi le cumpără așa ceva la copiii şi nepoții lor, așa că în Germania de azi, cel puțin în landurile estice ale fostei RDG, lumea citește de astea exact ca înainte.

În plus, și astăzi în Germania există școli care poartă numele oamenilor de știință şi cultură sovietici: Gorki, Ostrowski, Makarenko etc. Total diferit şi de România deviaționistă ceaușistă de ieri, şi de România deviaționistă burghezo-moșierească de azi.

În Berlin, iubitorii de cultură pot să meargă la Volksbühne în Piața Rosa Luxemburg, sau la Maxim-Gorki-Theater în Dorotheenstadt, la Berliner Ensemble - teatrul întemeiat de marele scriitor socialist Bertolt Brecht - ca să numesc numai câteva din teatrele berlineze; asta ca să se vadă că există o grămadă de străzi, piețe, clădiri etc. care poartă numele eroilor socialiști și comuniști germani și sovietici.

Și nu doar în Berlin, și nici doar în DDR, ci în toată Germania sunt o grămadă de obiective turistice care stau mărturie pentru socialismul de azi și de ieri al germanilor, pentru cultul eroilor clasei muncitoare, care au schimbat fața lumii în bine, au creat și implementat socialismul autentic, marxist-leninist, prosovietic și internaționalist, regimul care cu adevărat a adus fericirea, bunăstarea și binele colectiv al oamenilor muncii de pretutindeni.

De asta, pe bună dreptate, au fost și sunt cinstiți și iubiți acești eroi, de asta în cinstea și în memoria lor s-au ridicat monumente, s-au amenajat muzee si case memoriale, o mulțime de străzi, piețe, poduri, clădiri, cartiere sau chiar localități le poartă numele: Karl Marx si Friedrich Engels, V.I. Lenin, Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Ernst Thälmann, Clara Zetkin, Kurt Eisner, Richard Sorge, Bertolt Brecht, Erich Weinert etc.

De asemenea, este bine să se știe cum se numește și astăzi Conservatorul din Berlin: Hochschule für Musik "Hanns Eisler", după numele marelui muzician comunist care este compozitorul imnului DDR "Auferstanden aus Ruinen" și a atâtor cântece patriotice comuniste și muncitorești: Einheitsfrontlied (pe versuri de Bertolt Brecht), Solidaritätslied (tot pe versuri de Brecht), Das Lied vom Klassenfeind (tot Brecht) Der heimliche Aufmarsch (pe versuri de Erich Weinert), Roter Wedding (tot pe versuri de Erich Weinert) etc.

Dintre muzee, trebuie menționat Das DDR-Museum, un muzeu interactiv care prezintă viața cotidiană din fosta RDG, astfel încât să știe și cei care n-au apucat să trăiască în ea ce bine și frumos a fost acolo, iar nostalgicii să-și aducă aminte de vremurile bune și frumoase de odinioară și să-și cumpere suveniruri. Das DDR-Museum nu numai că se află în Ostberlin, ci, deloc întâmplător, se află situat pe Karl-Liebknecht-Straße, deci pe o stradă cu nume de erou-martir comunist.

Das DDR-Museum nu este singurul muzeu care are legătură cu orânduirea socialistă. O mare atracție este și das Deutsch-Russische Museum Berlin-Karlshorst, un muzeu al istoriei legăturilor germano-sovietice între 1917 și 1990. Și România a avut un muzeu similar, dar a fost desființat în timpul dictaturii deviaționist naționaliste antisovietice a lui Gheorghiu-Dej și nu a mai fost redeschis niciodată, nici în timpul dictaturii deviaționist naționaliste antisovietice, pseudosocialiste și criptocapitaliste a lui Ceaușescu, nici în regimurile neocapitaliste antisovietice și antirusești postdecembriste.

Dacă privim eșichierul politic german actual, vedem pe el nu unul, ci cel puțin patru partide roșii, care toate funcționează în deplină legalitate, chiar dacă au în denumire cuvântul "kommunistisch":

- Deutsche Kommunistische Partei (DKP) - Partidul Comunist German - Germania
- Die Linke (Die Linkspartei) - Partidul Stângii - Germania
- Kommunistische Partei Deutschlands (KPD) - Partidul Comunist din Germania
- Marxistisch-Leninistische Partei Deutschlands (MLPD) - Partidul Marxist-Leninist din Germania

DIE LINKE - Partidul Stângii - este partid parlamentar, iar Berlinul și Brandenburgul sunt landuri-fief ale sale, deși este urmașul partidului SED al lui Erich Honecker. Lumea ascultă și aplaudă cu entuziasm politicienii progresiști ai Stângii, cum ar fi Gregor Gysi, Sahra Wagenknecht, Katja Kipping, Klaus Ernst, Gesine Lötzsch etc. Iar landul Thüringen (Turingia) are de mai bine de un an un premier de la DIE LINKE, pe tovarășul Bodo Ramelow, un politician care s-a ridicat mereu împotriva înfierării RDGului și a faptului că dreapta reacționară o consideră pe nedrept un stat al nedreptății (Unrechtsstaat), arătând, de exemplu, că legislația muncii din fosta RDG era mult mai corectă și mai democratică decât legislația muncii actualmente în vigoare în Germania.

În ce privește tineretul, la ei FDJ- Freie Demokratische Jugend, adică UTCul est-german există si astăzi și nu numai că există, ci de admirat este faptul că nicio clipă nu și-a încetat existența, nici măcar în cele mai vitrege condiții, ci a luptat și, chiar dacă și-a pierdut mare parte din membri, el nu numai că a supraviețuit în est, în fosta RDG, ci mai mult decât atât: a început să se extindă, să înființeze filiale și în vestul Germaniei. Regimul burghezo-moșieresc BRDist a reușit să interzică Organizația Pionierilor Ernst Thälmann, că erau copii minori și cică nu ii putea nimeni obliga să se înscrie chipurile "cu de-a sila" în Organizația Pionierilor; dar FDJ este organizație de adulți, unde tinerii majori est-germani se înscriu de bună voie și nesiliți de nimeni. Una din lozincile lor nu întâmplător este "Zurück in die Zukunft!" - Înapoi spre viitor! - , fiindcă ei sunt convinși că numai prin reîntoarcerea la socialism poporul german și în special tineretul mai poate avea un viitor.

Publicația "Neues Deutschland" (Germania Nouă) care înainte era organul central de presă al SED, cum era la noi "Scînteia", nu și-a încetat nicio clipă apariția; și-a schimbat frontispiciul, dar nu și numele, sub care apare și acum și are și prezență online. La fel și publicația "Junge Welt" (Lumea tânără) care odinioară era organul de presă al FDJ - cum era la noi "Scînteia Tineretului" - există de asemenea și astăzi, având și prezență online.

De asemenea, există Sozialistische Deutsche Arbeiterjugend (SDAJ) - Tineretul Muncitoresc Socialist German, precum și alte organizații muncitorești socialiste și comuniste.

Și există organizații și fundații ce poartă numele personalităților comuniste și care decernează și premii, ex. Rosa Luxemburg, Clara Zetkin etc. Iar la ZDF, la "Unsere Besten - Die besten Deutschen" - Cei mai buni germani - , ceva cam în genul "Mari Români" de la noi, în Germania Karl Marx ocupă locul al treilea în preferințele votanților, fiind precedat de Konrad Adenauer și de Martin Luther. Goethe e abia pe locul 7.

Care este problema României cu trecutul ei comunist? De fapt, nu există nicio problemă reală; singura problemă este deșănțata propagandă anticomunistă a dreptei reacționare burghezo-moșierești și a pseudointelectualilor ei, precum și a extremei drepte ultrareacționare legionaro-fasciste, la care se adaugă deșănțata propagandă antimaterialistă, antiateistă și antimarxist-leninistă a bisericilor de toate felurile, care reprezintă cu adevărat opiu pentru popor.

Comparativ cu Germania, acum, în România, câte străzi, piețe, poduri, clădiri, cartiere sau chiar localități mai poartă numele marilor corifei ai marxism-leninismului: Marx, Engels, Lenin, sau ale eroilor-martiri Ana Pauker, Vasile Luca, Filimon Sîrbu, Olga Bancic Ocsko Terezia, I.C. Frimu și alți eroi ai poporului muncitor? Toate au fost schimbate în mod samavolnic și nejustificat de dreapta reacționară postdecembristă, ceea ce iată că în Germania nu s-a întâmplat și nici nu se va întâmpla vreodată.

Și nici în alte țări europene. Un exemplu în acest sens ar fi cazul Olga Bancic, luptătoare comunistă antifascistă atât în România, cât și în Franța, unde a luptat în Rezistența Franceză, a fost prinsă de Gestapo în Franța ocupată de naziști, arestată, torturată, judecată, condamnată la moarte prin decapitare și executată. În Franța, memoria Olgăi Bancic este respectată cum trebuie printr-o plăcuță comemorativă amplasată în Paris; în România Socialistă, de asemenea memoria Olgăi Bancic era respectată cum trebuie: în București o stradă din plin centru îi purta numele, iar pe o clădire era amplasată o plăcuță comemorativă; în schimb, în România postdecembristă, memoria Olgăi Bancic este întinată și batjocorită: străzii din București care purta numele Olgăi Bancic i-a fost schimbat numele în Al. Philippide, după cum a avut loc și scoaterea samavolnică a plăcii comemorative.

Mai mult decât atât: memoria Olgăi Bancic este cinstită cum trebuie și în SUA: astfel, Olga Bancic figurează printre victime în Enciclopedia Holocaustului de pe siteul Muzeului Holocaustului din Washington.

Este evident că atitudinea autorităților franceze, respectiv a Muzeului Holocaustului din Washington față de memoria Olgăi Bancic este o atitudine normală și corectă. Și este la fel de evident că atitudinea României postdecembriste burghezo-moșierești față de memoria Olgăi Bancic este anormală și incorectă, fiindcă e clar că din moment ce la nivel internațional Olga Bancic face parte dintre eroii-martiri ai luptei antifasciste, la fel trebuie considerată și în România. Asta deoarece atât cauza socialismului, cât și lupta antifascistă, care este strâns și indisolubil legată de cauza socialismului, depășește granițele oricărei țări și de aceea eroii comuniști ai luptei antifasciste sunt mai mult decât eroi naționali, ei sunt eroi internaționali care au luptat împotriva fascismului și a imperialismului și implicit pentru victoria socialismului nu numai în țara lor natală, ci oriunde au putut: în Războiul Civil Spaniol împotriva dictaturii fasciste a lui Franco înrolați voluntar în Brigada Ana Pauker (Petre Borilă, Valter Roman, Hermine Tisminețki, Cristina Boico, Gheorghe Stoica, etc.), în Rezistența Franceză (Olga Bancic, soțul ei Alexandru Jar, Mihail Florescu etc.), în exil în Uniunea Sovietică (Ana Pauker, Vasile Luca etc).

Deci România actuală ar trebui să lase la o parte atitudinea dușmănoasă fascistă și antisemită și să facă bine s-o reabiliteze pe Olga Bancic și pe toți luptătorii internaționali comuniști antifasciști și antiimperialiști și să le respecte memoria așa cum merită. Urgent! Nu să dea legi samavolnice precum proiectul de față.

Cât despre interzicerea partidelor și organizațiilor comuniste, așa ceva nu există în niciuna dintre țările democratice ale Uniunii Europene; peste tot funcționează partide de stânga, socialiste, comuniste, muncitorești, unele dintre ele conținând cuvântul "comunist" chiar în denumire:

- Deutsche Kommunistische Partei (DKP) - Partidul Comunist German - Germania
- Die Linke (Die Linkspartei) - Partidul Stângii - Germania
- Kommunistische Partei Deutschlands (KPD) - Partidul Comunist din Germania
- Marxistisch-Leninistische Partei Deutschlands (MLPD) - Partidul Marxist-Leninist din Germania
- Kommunistische Partei Österreichs (KPÖ) - Partidul Comunist din Austria
- Marxistisch-Leninistische Partei Österreichs (MLPÖ) - Partidul Marxist-Leninist din Austria
- Parti communiste français (PCF) - Partidul Comunist Francez - Franta
- Nouveau Parti anticapitaliste (NPA) - Noul Partid Anticapitalist - Franța
- Lutte Ouvrière (LO) - Partidul Lupta Muncitorească - Franța
- Partei der Arbeit der Schweiz (PdA, fr. Parti suisse du Travail, PST, it. Partito Operaio e Popolare, POP, ret. Partida svizra da la Lavur, PSdL) - Partidul Muncii din Elveția
- Alternative Linke (fr. La Gauche, it. La Sinistra) - Alternativa Stângă - Elveția
- Les Communistes (Parti communiste genevois, ger. Die Kommunisten) - Partidul Comunist din Cantonul Geneva, Elveția
- Danmarks Kommunistiske Parti (DKP) - Partidul Comunist din Danemarca
- Suomen kommunistinen puolue (SKP) - Partidul Comunist din Finlanda
- Vasemmistoliitto - Uniunea Stangii din Finlanda
- Norges Kommunistiske Parti (NKP) - Partidul Comunist Norvegian - Norvegia
- Kommunistische Partij (KP) - Partidul Comunist - Belgia partea flamandă
- Parti Communiste (PC) - Partidul Comunist - Belgia partea valonă
- Nieuwe Communistische Partij van Nederland (NCPN) - Noul Partid Comunist din Țările de Jos - Olanda
- Kommunistesch Partei Lëtzebuerg (ger. Kommunistische Partei Luxemburgs, fr. -Parti communiste luxembourgeois) (KPL) - Partidul Comunist din Luxemburg
- Partito Comunista Italiano (PCI) - Partidul Comunist Italian - Italia
- Partito della Rifondazione Comunista (PRC) - Italia
- Partito Comunista dei Lavoratori (PCL) - Partidul Comunist al Muncitorilor - Italia
- Partito dei Comunisti Italiani (PdCI) - Partidul Comuniștilor Italieni - Italia
- Rifondazione Comunista Sammarinese (RCS) - Partidul Reconstrucției Comuniste - Republica San Marino
- Partido Comunista Português (PCP) - Partidul Comunist Portughez - Portugalia
- Bloco de Esquerda (BE) - Blocul Stângii - Portugalia
- Partido Comunista de España (PCE) - Partidul Comunist din Spania
- Izquierda Unida (IU) - Stânga Unită - Spania
- Esquerra Unida i Alternativa (EuiA) - Spania partea catalană
- Communist Party of Britain - Partidul Comunist Britanic - UK
- Communist Party of Great Britain (Marxist-Leninist) (CPGB-ML) - Partidul Comunist al Marii Britanii (Marxist-Leninist) - UK
- Communist Party of Ireland (CPI; irish: Páirtí Cumannach na hÉireann) - Partidul Comunist din Irlanda
- Özgürlük ve Dayanışma Partisi (ÖDP) - Partidul Libertatii si Solidaritatii din Turcia
- Κομμουνιστικό Κόμμα Ελλάδας (KKE) - Partidul Comunist din Grecia
- SYRIZA - Coaliţia Stângii Radicale din Grecia
- Anorthotiko Komma Ergazomenou Laou (AKEL) - Cipru
- Българска социалистическа партия - Partidul Socialist Bulgar - Bulgaria
- Komunistyczna Partia Polski (KPP) - Partidul Comunist Polonez - Polonia
- Komunistická strana Čech a Moravy (KSČM) - Partidul Comunist din Cehia și Moravia - Cehia
- Komunistická strana Slovenska (KSS) - Partidul Comunist Slovac - Slovacia
- Partija rada (PR, Партија Рада) - Partidul Muncii - Serbia

Există țări europene în care partidele democratice și progresiste ale Stângii au fost sau sunt la guvernare, participă la alegeri democratice și la alternanța firească putere/ opoziție. Ori de câte ori partidele Stângii au ajuns la putere, ele au implementat întotdeauna reforme democratice și progresiste, fiind un factor de progres, dezvoltare și emancipare, spre binele Statului și al întregului popor.

Bruxellesul recomandă și României schimbări, cum ar fi implementarea unei legislații antidiscriminare mai puternice, legiferarea parteneriatelor civile și - de ce nu? - a căsătoriilor LGBT. Bruxellesul susține asemenea măsuri, însă nu bagă și-n traistă. Numai politicienii români pot și trebuie să le implementeze. În niciun caz dreapta reacționară burghezo-moșierească și nici atât extrema dreaptă ultrareacționară legionaro-fascistă nu vor implementa asemenea măsuri progresiste. Peste tot în țările unde asemenea legi deja există, ele au fost date numai atunci când au ajuns la guvernare partidele Stângii democratice și progresiste.

Cel mai recent este exemplu Greciei, care spre sfârșitul anului a legiferat și ea parteneriatele civile, inclusiv pt. persoanele LGBT. Acest progres s-a putut înfăptui tocmai fiindcă la putere este SYRIZA comunistă a lui Alexis Tsipras.

Și în Franța căsătoriile LGBT au fost legalizate în 2013, deci abia după ce la putere au venit socialiștii lui Hollande.

Și în Germania cele mai active susținătoare ale drepturilor minorităților LGBT sunt partidele comuniste DIE LINKE și DKP: la mitingurile și marșurile lor, pe lângă steagurile roșii sunt prezente mereu steagurile curcubeu; au grupuri de lucru și au campanii pro LGBT, iar magazinele online a acestor partide comercializează și materiale de propagandă pro LGBT (tricouri, insigne, șepci, abțibilduri etc.). Deci iată de unde vine progresul și emanciparea, spre binele întregului popor.

La noi în etern înapoiata Românie, poporul este îndobitocit atât de propaganda deviaționist-ceaușistă, cât și de propaganda legionaro-fascistă a extremei drepte ultrareacționare, dar și de deșănțata propagandă anticomunistă, prolegionară, antiateistă, antimaterialistă, pro misticistă și proreligioasă pe care o bagă pe gâtul românilor de mai bine de un sfert de veac; de asemenea, este de remarcat că actualmente, după 26 de ani de capitalism, poporul este mai înapoiat decât înainte de 89, iar acest lucru s-a realizat și se realizează prin introducerea și menținerea abuzivă a religiei în școlile Statului laic și prin propaganda religioasă agresivă dusă de biserici oriunde și oricând împotriva științei, împotriva naturii și împotriva omului.

Între timp, apar și la noi elemente pozitive, cum ar fi materiale didactice moderne din Germania, în care lucrurile sunt prezentate cum trebuie; de exemplu, în manualul pentru învățarea germanei ca limbă străină "Optimal A2" de la prestigioasa Editură Langenscheidt, la lecția 6 despre relații, căsătorie etc. ni se prezintă o familie tradițională de vârstnici căsătoriți, soț și soție, cu mulți copii, dar și încă două alternative: un cuplu de tineri care conviețuiesc necăsătoriți, sunt interesați în primul rând de carieră și niciunul nu-și dorește momentan copii, fiindcă nu are timp de ei; și un cuplu de două femei și un copil mic, pe care cartea, în mod firesc, îl consideră "auch eine Familie"; ce pot să le spun cursanților eu, profesorul de germană, decât că manualul, în mod firesc, pe lângă cunoștințele de limbă germană, transmite și elemente de cultură și civilizație germană, iar în Germania parteneriatele civile, inclusiv cele între persoanele de același sex, sunt încheiate legal și recunoscute oficial, ele sunt tot familii exact cum arată cartea, ele nu au nicio problemă, ci numai cine e împotriva lor are o problemă; și cine este împotriva lor, este împotriva și în afara legii germane; deci cursanților trebuie să li se facă o educație normală, progresistă, astfel încât cine merge la muncă și se stabilește în Germania temporar sau permanent să bage la cap acest lucru și să se poarte normal, să respecte diversitatea garantată acolo prin lege, fiindcă altfel riscă să ajungă să cunoască nu numai efectele legislației antidiscriminare, ci riscă să i se pună imediat eticheta de fascist homofob - exact cum la ei numai fasciștii sunt anticomuniști, tot așa, la ei numai fasciștii sunt homofobi - și să fie ocolit și izolat de lumea normală și progresistă de acolo, ba mai rău, să nu-și mai găsească de muncă etc. etc. Deci în țara nemților, trebuie respectate legile lor și oricine, ca străin, trebuie să ia exemplu de la ei și să se poarte normal ca ei; deci nu ca familia Bodnariu în Norvegia, care și ea și toți înapoiații care i-au ținut și îi țin partea ne-au făcut țara de rușine în lume.

Concluzia este clară: România este o țară înapoiată care trebuie să se modernizeze cât mai urgent, spre a fi în rândul țărilor europene normale cum e Germania, țările scandinave, țările BENELUX etc. etc. așa cum dorește Bruxellesul. Prin urmare, este corect și normal ca și la noi în România să existe partide și organizații socialiste, comuniste și muncitorești ca în restul țărilor europene democratice, care să înfăptuiască schimbările cele mai radicale și mai progresiste pe care le dorește și le susține Bruxellesul. Tocmai de aceea, interzicerea partidelor și organizațiilor roșii reprezintă o atitudine antieuropeană, antidemocratică, reacționară, fascistă și antiprogresistă și un stăvilar în calea toleranței, diversității, progresului și binelui întregului popor.

România ar trebui să renunțe la neoMcCarthyism și la vânătoarea de vrăjitoare propagată de dreapta reacționară, la samavolnicele proiecte de lege anticomuniste (care sunt două, pe lângă prezentul elaborat de PNL mai existând încă unul elaborat de PSD, ca și când unul singur nu era și așa prea mult!) și să devină o țară normală, democratică și progresistă, cu un eșichier politic echilibrat, unde Stânga să fie suficient de bine reprezentată de partide socialiste, comuniste și muncitorești, după modelul Germaniei și al tuturor țărilor Uniunii Europene și să aducă României progresul și emanciparea de care are atâta nevoie și să consolideze integrarea europeană a României, contribuind la edificarea unei Europe socialiste moderne și unite.