INIŢIATIVA CENTRAL-EUROPEANĂ
DIMENSIUNEA
PARLAMENTARĂ
https://www.cei.int/parliamentary-dimension
I.
PREZENTARE GENERALĂ
a.
Obiective, istoric, componenţă
În noiembrie 1989, la Budapesta, cu prilejul reuniunii
vicepremierilor şi miniştrilor de externe din Austria, Ungaria,
Italia şi Iugoslavia, a fost luată decizia creării unei
iniţiative, denumită ”Patrulater”, al cărei scop era dezvoltarea
cooperării politice, economice, tehnice, ştiinţifice şi
culturale. O dată cu admiterea Cehoslovaciei, în 1990, structura a devenit
"Grupul Pentagonal", iar în 1991, prin aderarea Poloniei, s-a
transformat în "Grupul Hexagonal". Bosnia-Herţegovina,
Croaţia şi Slovenia s-au alăturat acestei forme de cooperare,
redenumită Iniţiativa Central-Europeană (ICE). România a aderat la ICE la 1 iunie 1996, cu ocazia reuniunii de la Viena a
miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre ale
Iniţiativei.
Dimensiunea
Parlamentară a Iniţiativei Central-Europene s-a manifestat
iniţial, în 1991, sub forma unor reuniuni parlamentare asociate celor
organizate la nivel guvernamental. În prezent, din acest for de cooperare
parlamentară fac parte 17 state, dintre care 9 state membre UE – Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia,
Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria - şi 8 state
ne-membre UE – Albania, Belarus,
Bosnia şi Herţegovina, R. Macedonia de Nord, R. Moldova, Muntenegru,
Serbia, Ucraina.
Principalele
obiective ale ICE-DP sunt:
- contribuţia
la îndeplinirea obiectivelor ICE, împreună cu guvernele şi cu
alte organisme ale ICE;
- întărirea
cooperării multilaterale între statele membre ale ICE, la nivel
parlamentar;
- stabilirea
şi aprofundarea parteneriatului, bazat pe principiile
democraţiei parlamentare şi ale garantării drepturilor
omului, în concordanţă cu Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului şi Procesul OSCE;
- încurajarea
şi sprijinirea participării tuturor statelor membre la procesul
de integrare europeană;
- promovarea
cooperării economice şi a protecţiei mediului, în
conformitate cu principiul dezvoltării durabile.
- Structură
organizatorică şi funcţionare
Activitatea
Dimensiunii Parlamentare a ICE se desfăşoară conform Regulilor
de Procedură ale Dimensiunii Parlamentare a ICE.
Adunarea
Parlamentară – se întruneşte cel puţin o dată pe an, în
sesiunea de toamnă, în ţara care deţine preşedinţia
ICE-DP. La Adunare participă delegaţiile naţionale în ansamblul
lor (dimensiunea unei delegaţii naţionale se stabileşte în
funcţie de criteriul demografic). Adunarea Parlamentară dezbate teme
de interes comun pentru membrii săi şi poate adopta decizii relevante
domeniului său de activitate, numai în prezenţa majorităţii
delegaţiilor. La sfârşitul fiecărei Adunări Parlamentare
este adoptată o Declaraţie finală, care este
transmisă şefilor de guvern şi miniştrilor de externe din
statele ICE.
Comitetul
Parlamentar
– se întruneşte o dată pe an, într-o sesiune de primăvară,
în ţara care deţine preşedinţia. Fiecare delegaţie
naţională participă cu doi reprezentanţi, unul dintre ei
fiind şeful Delegaţiei naţionale la ICE-DP. Lucrările
Comitetului Parlamentar se desfăşoară potrivit aceloraşi
dispoziţii procedurale care se aplică şi în cazul Adunării
Parlamentare.
Preşedintele
ICE-DP -
în conformitate cu Regulile de Procedură, preşedinţia
anuală a ICE-DP este asumată, prin rotaţie, de parlamentul
ţării care deţine preşedinţia în exerciţiu a ICE.
Preşedintele ICE-DP este şeful Delegaţiei naţionale la
ICE-DP din ţara respectivă.
Începând cu 1
ianuarie 2024, Preşedinţia ICE şi ICE-DP este exercitată de
Albania.
Vicepreşedinţii
-
sunt şefii de Delegaţii din ţara care a deţinut anterior
preşedinţia şi, respectiv, din ţara care va prelua preşedinţia
ICE-DP.
Comisia
Permanentă - este alcătuită din preşedinte şi cei
doi vicepreşedinţi ai ICE-DP, preşedinţii comisiilor
generale şi preşedinţii delegaţiilor naţionale şi
asigură continuitatea şi funcţionarea eficientă a ICE-DP
între sesiuni. Poate fi convocată la propunerea Preşedintelui ICE-DP
şi poate adopta decizii în prezenţa majorităţii membrilor,
prin consens-minus-unu.
Comisiile generale
- Comisia
generală pentru probleme politice şi afaceri interne (probleme
politice de interes comun, combaterea crimei organizate şi a
terorismului, protecţia civililor, migraţie,
minorităţi, dimensiunea umană);
- Comisia
generală pentru probleme economice (agricultură,
întreprinderi mici şi mijlocii, transporturi şi
telecomunicaţii, cooperare interregională şi
transfrontalieră, reconstrucţie şi dezvoltare,
protecţia mediului, energie, turism);
- Comisia
generală pentru probleme culturale (cultură şi
educaţie, ştiinţă şi tehnologie, tineret,
dezvoltarea şi formarea resurselor umane, informare şi media).
Fiecare Comisie
este formată din o treime din membrii Adunării Parlamentare, fiind
reprezentate toate delegaţiile naţionale. Mandatul preşedintelui
şi vicepreşedintelui unei Comisii generale este de 1 an şi se
poate reînnoi de două ori. Comisiile se întrunesc cu cel puţin 35 de
zile înainte de Adunarea Parlamentară. Documentele
adoptate cu acest prilej sunt distribuite delegaţiilor naţionale cu
cel puţin 30 de zile înainte de Adunarea Parlamentară. De asemenea, Preşedintele
Comisiei poate desemna un raportor pentru examinarea unei teme specifice,
raportul urmând a fi prezentat în cadrul Adunării Parlamentare.
Comisiile generale
pot organiza reuniuni comune cu Comitetul Coordonatorilor Naţionali sau
cu Secretariatul Executiv al ICE, care îşi desfăşoară
activitatea la nivel guvernamental, în vederea îmbunătăţirii
coordonării dintre dimensiunile guvernamentală şi
parlamentară ale Iniţiativei.
Subcomisii ale
comisiilor generale - fiecare comisie generală poate înfiinţa
subcomisii, care trebuie să reflecte domeniile de activitate ale acestora.
Subcomisia pentru
relaţia cu organizaţiile parlamentare internaţionale şi
regionale - alcătuită
din 5 membri, funcţionează sub coordonarea Comisiei Permanente.
Secretariatul este asigurat de
parlamentul care deţine preşedinţia în exerciţiu a ICE-DP.
Limba
oficială de lucru a ICE-DP este engleza.
II.
PARTICIPAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI LA ICE-DP
Parlamentul
României este membru cu drepturi depline în cadrul ICE-DP din anul 1996.
Delegaţia Parlamentului României este alcătuită din 14
parlamentari (7 membri titulari şi 7 membri supleanţi), distribuiţi
în cele 3 comisii generale ale ICE-DP.
În anul 2009,
România a exercitat pentru prima dată, atât la nivel guvernamental, cât
şi parlamentar, Preşedinţia ICE, respectiv a ICE-DP. Totodată,
Delegaţia Parlamentului României la ICE-DP a deţinut
preşedinţia Comisiei ad-hoc pentru protecţia mediului
înconjurător şi turism în perioada 2000-2005 (Camera
Deputaţilor), şi preşedinţia Comisiei generale pentru
probleme economice, după cum urmează: 2006-2008 (Camera
Deputaţilor), 2009-2012 (Senat), 2013-2015 (Camera Deputaţilor),
2020-2023 (Camera Deputaţilor, dna deputat Biró Rozália-Ibolya).
Reuniuni organizate în România:
1. Reuniunea Comitetului
Parlamentar al ICE-DP cu tema „Contribuţii la
depăşirea crizei economice internaţionale: dezvoltarea
dialogului în ţările ICE/ consolidarea cooperării între
parlamentele naţionale” (organizată de Camera Deputaţilor,
Bucureşti, 7-9 mai 2009), sub egida preşedinţiei române a
ICE-DP;
2. Reuniunea Adunării
Parlamentare a ICE-DP cu tema „Atenuarea impactului crizei economice globale în spaţiul ICE:
rolul parlamentelor naţionale” (organizată de
Senat, Bucureşti, 27-28 octombrie 2009), sub egida
preşedinţiei române a ICE-DP;
3. Reuniunea Comisiei generale pentru probleme
economice a ICE-DP cu
tema „Noi
locuri de muncă printr-un hub regional al ICE pentru tinerii înalt
calificaţi - o provocare pentru industriile culturale şi creative” (organizată
de Camera Deputaţilor, Bucureşti , 9 octombrie 2014),
sub egida preşedinţiei române a Comisiei economice a ICE-DP;
4. Reuniunea Comisiei generale pentru probleme
economice a ICE-DP cu
tema „Consecinţele
economice ale războiului din Ucraina în ţările ICE” (organizată
de Camera Deputaţilor, Bucureşti, 28 martie 2023),
sub egida preşedinţiei române a Comisiei economice a ICE-DP.
III.
LINK-URI UTILE
Iniţiativa
Central Europeană
www.cei.int