- Traducere neoficială -

 

CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ŞI SECURITATEA MUNCII

ÎN EPOCA GLOBALIZĂRII

 

Rezoluţie adoptată în unanimitate de cea de-a 116 Adunare

(Nusa Dua, Bali, 4 mai 2007)

 

Cea de-a 116-a Adunare a Uniunii Interparlamentare,

 

Reamintind Declaraţia universală a drepturilor omului (1948), Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (1966) şi Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale (1966),

 

Avînd în vedere rezultatele Summit-ului mondial pentru dezvoltare socială (Copenhaga, 1995), care a adoptat o Declaraţie şi un Program de acţiune ce constituie cadrul de bază pentru promovarea dezvoltării sociale pentru toţi, la nivel naţional şi internaţional,

 

Conştientă de necesitatea de a promova şi apăra  principalele drepturi ale omului, statul de drept şi accesul universal la educaţie, care sunt vitale pentru dezvoltarea economică şi socială, aşa cum se stipulează în Declaraţia privind principiile şi drepturile fundamentale la muncă, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) în 1998,

 

Reamintind Pactul mondial al Naţiunilor Unite, lansat în anul 2000, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, adoptate în 2000, precum şi raportul intitulat  "A investi în dezvoltare", publicat în cadrul Proiectului Obiectivele Mileniului ale Naţiunilor Unite, în 2005 şi cunoscând faptul că crearea de locuri de muncă, munca decentă şi securitatea muncii sunt esenţiale pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului,

 

Reamintind  că la Summit-ul Mondial din 2005, şefi de state şi de guverne s-au angajat să facă din utilizarea deplină şi productivă a forţei de muncă şi din munca decentă pentru toţi, inclusiv pentru femei şi tineri, un obiectiv central al politicilor lor macroeconomice,  naţionale şi internaţionale şi al strategiilor de reducere a sărăciei, şi reamintind de asemenea angajamentul Summit-ului Mondial de a asigura respectarea deplină a principiilor şi drepturilor fundamentale la muncă,

 

Reamintind în continuare  rezoluţiile UIP, în special cele adoptate de cea de-a 98-a Conferinţă Interparlamentară (Cairo, septembrie 1997), cu privire la utilizarea forţei de muncă într-o lume globalizată, de cea de-a 107-a Conferinţă Interparlamentară (Marrakech, martie 2002), cu privire la rolul parlamentelor în dezvoltarea politicii publice într-o eră a globalizării, a instituţiilor multilaterale şi a acordurilor comerciale internaţionale, precum şi de cea de-a 109-a Adunare a UIP (Geneva, octombrie 2003), cu privire la contribuţia noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării la buna guvernare, aprofundarea democraţiei parlamentare şi gestionarea globalizării, şi salutând noul program de cooperare UIP-OIM,

 

Reamintind raportul „O globalizare echitabilă: crearea de oportunităţi pentru toţi”, elaborat de Comisia Mondială privind Dimensiunea Socială a Globalizării (OIM, 2004), precum şi Declaraţia ministerială cu privire la utilizarea forţei de muncă şi munca decentă pentru toţi, adoptată în cadrul dezbaterii la nivel înalt a Consiliului Economic şi Social al Naţiunilor Unite, în iulie 2006,

 

Salutând rolul şi competenţa unice ale OIM, aşa cum s-a amintit în Declaraţia ministerială cu privire la utilizarea forţei de muncă şi munca decentă pentru toţi, în ceea ce priveşte concretizarea noţiunii de muncă decentă pentru toţi,

 

Amintind Convenţia Internaţională privind protecţia drepturilor tuturor muncitorilor migranţi şi ale membrilor familiilor lor (2003) şi conştientă de efectele migraţiei internaţionale asupra a milioane de muncitori din întreaga lume,

 

Cunoscând  că, în vreme ce multe ţări au aderat la Convenţia OIM privind cele mai grave forme ale muncii prestate de copii, prin care se angajează să consolideze legislaţia care interzice munca prestată de copii, în fapt această muncă este în creştere şi continuă să fie unul dintre cele mai mari flageluri ale societăţii,

 

Remarcând faptul că, potrivit datelor publicate de OIM între anii 2002 şi 2006, în studii, convenţii şi rapoarte referitoare la evenimente internaţionale:

 

(a) forţa de muncă globală continuă să crească, ajungând actualmente la aproximativ 3 miliarde de oameni angajaţi sau în căutarea unui loc de muncă;

(b) circa 80% din forţa de muncă globală se află în ţările în curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că, în următorii 10 ani, vor trebui create 430 milioane de locuri de muncă, sau câte 43 de milioane de locuri de muncă anual, numai în aceste ţări;

(c) numărul şomerilor în ţările în curs de dezvoltare, din care majoritatea sunt femei, a crescut de la 157 milioane în 1995 la nivelul fără precedent de 195,2 milioane în 2006, în condiţiile în care Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au rata cea mai ridicată de şomaj, 12,2% în 2006, urmate de Africa Sub-Sahariană, cu 9,8%;

(d) în pofida numeroaselor obstacole pe care trebuie să le depăşească pe piaţa muncii, femeile reprezintă în prezent 40% din forţa de muncă globală, numărul total de femei care au o activitate profesională crescând de la 1 miliard la 1,22 miliarde, între anii 1991 şi 2005;

(e) între momentul de faţă şi anul 2020, impactul HIV/SIDA asupra persoanelor cu vârsta de muncă ar putea determina pierderi de până la 270 miliarde USD în cele 41 de ţări cel mai puternic afectate;

(f) şomajul a crescut pe glob cu peste 20% în ultimii 10 ani, cu o pondere a tinerilor (86,9 milioane) în creştere de la 12 la 13,7% sau 44% din numărul şomerilor la scară globală, în condiţiile în care, în 2005, pentru tinerii din ţările în curs de dezvoltare a existat un risc de 3,3 ori mai mare de a ajunge şomeri în raport cu adulţii, în timp ce în economiile dezvoltate acest risc a fost de 2,3 ori mai mare;

(g) chiar dacă numărul total al copiilor care lucrează a scăzut cu 11% în ultimii patru ani, în anul 2004, aproape 218 milioane de copii s-au dus la muncă în loc să meargă la şcoală;

(h) în ultimii ani, piramida vârstelor s-a modificat considerabil, prin creşterea continuă, la scară globală, a proporţiei persoanelor trecute de 60 de ani şi a proporţiei bărbaţilor şi femeilor de peste 50 de ani, care lucrează;

(i) procentajul persoanelor care muncesc în sectorul serviciilor a crescut de la 34,3% în 1995 la 40% în 2006, depăşind, în consecinţă, pentru prima oară, procentajul celor care lucrează în agricultură;

(j) numărul muncitorilor afectaţi de încălcarea drepturilor sindicale rămâne la un nivel inacceptabil,

 

Remarcând că persoanele cu dizabilităţi, şi îndeosebi femeile cu dizabilităţi, se confruntă cu multiple dezavantaje în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii, cum ar fi prejudecăţile şi lipsa de educaţie, şi că 80% din persoanele cu dizabilităţi sunt şomere; remarcând în continuare că şomajul în rândul persoanelor cu dizabilităţi are un efect de reacţie în lanţ asupra celor care le îngrijesc, care sunt cu precădere femei sau fete,

 

Convinsă că opinia publică este divizată în privinţa globalizării, care a adus modificări fără precedent în stilul de viaţă al indivizilor, familiilor şi societăţilor, în ansamblul lor, şi că este nevoie de abordări novatoare pentru a evalua totalitatea repercusiunilor acestui fenomen asupra dezvoltării sociale, economice şi culturale şi impactul său diferenţiat asupra femeilor şi bărbaţilor,

 

Convinsă că regimurile comerciale negociate de instituţiile financiare internaţionale, precum Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială, au împiedicat, în anumite cazuri, creşterea economică, ceea ce a dus la pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă şi la şomaj, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare,

 

Conştientă, de asemenea, că o globalizare echitabilă poate promova creşterea şi eficienţa economică, determinând, în acelaşi timp, progresul dezvoltării umane şi al prosperităţii,

 

Convinsă că, pentru ca globalizarea să fie echitabilă, ea trebuie să implice o repartizare mai justă a avantajelor sale,

 

Subliniind necesitatea unei bune guvernări pentru a promova creşerea economică,

 

Remarcând că dezbaterea referitoare la efectele globalizării asupra muncii decente tinde să se polarizeze în jurul preocupărilor de ordin politic şi geografic, şi nu în jurul condiţiilor de viaţă şi de muncă sau al originilor sociale şi familiale,

 

Estimând că lipsa de înţelegere asupra vectorilor globalizării şi a impactului ei pe pieţele muncii complică procesul de căutare a unor răspunsuri adecvate pentru provocările politice pe care aceasta le determină, pe plan naţional şi internaţional,

 

Conştientă de fenomenul „brain drain”, care implică migrarea forţei de muncă calificate din ţările în curs de dezvoltare către ţările dezvoltate, şi de impactul negativ al acestuia asupra creşterii economice din ţările în curs de dezvoltare,

 

Conştientă de viteza ameţitoare cu care procesul de globalizare afectează pieţele muncii, în special în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă şi condiţiile de muncă, atât în ţările industrializate, cât şi în cele în curs de dezvoltare,

 

Convinsă că reducerea sărăciei, învăţământul obligatoriu, furnizat şi finanţat de stat până la vârsta de cel puţin 16 ani, asigurarea folosirii depline şi productive a forţei de muncă şi munca decentă trebuie să fie obiective centrale ale politicilor naţionale de dezvoltare pe termen lung, în toate ţările,

 

Conştientă de devalorizarea conceptului de muncă drept sursă de demnitate, în măsura în care şcoala principală a gândirii economice consideră forţa de muncă un simplu factor de producţie  şi acordă prea puţină atenţie valorii pe care o are munca pentru fiinţa umană, în plan personal, pentru familii, comunităţi şi pentru societate, în ansamblu,

 

Preocupată de faptul că globalizarea riscă să fie însoţită de un proces de polarizare, prin care câţiva oameni, câteva ţări şi câteva companii culeg beneficiile sub formă de pieţe mai mari, creare de locuri de muncă, creştere şi noi progrese, în vreme ce ceilalţi suportă consecinţele, manifestate prin competitivitate limitată, pierderea locurilor de muncă şi sărăcire,

 

Remarcând că datorită competitivităţii internaţionale în creştere,  pieţele muncii au evoluat în multe ţări în direcţia unei mai mari flexibilităţi şi a unei aplicări mai largi a condiţiilor atipice de utilizare a forţei de muncă (muncă temporară şi muncă pe durată parţială, contracte pe termen fix, etc.), care nu sunt în mod necesar acoperite de legislaţia muncii şi de norme de asigurări sociale, ceea ce îi expune pe cei ce muncesc unor riscuri şi dezavantaje suplimentare,

 

Remarcând, de asemenea, că fenomenul de flexibilitate sporită a pieţei muncii poate contribui la insecuritate şi la marginalizarea socială a unor segmente substanţiale ale populaţiei şi deci, este necesar să se amelioreze securitatea muncii în toate sectoarele economiei naţionale,

 

Convinsă  de importanţa unui echilibru între necesitatea, pentru angajatori, de a da dovadă de  flexibilitate în managementul forţei de muncă, pe de o parte, şi dreptul legitim al angajaţilor la libertatea de asociere şi dreptul lor la negociere colectivă, securitatea muncii, condiţii de muncă sigure şi sănătoase, acces la instruire profesională şi protecţie socială, pe de altă parte, şi recunoscând că parlamentele au un rol extrem de important în această privinţă,

 

Convinsă că, pentru a face faţă provocărilor aduse de globalizare, asigurând, în acelaşi timp, o protecţie efectivă a drepturilor şi obligaţiilor angajaţilor, legile referitoare la muncă şi aplicarea lor trebuie revizuite în mod regulat, şi cunoscând că rolul parlamentelor este extem de important în acest domeniu,

 

Subliniind  necesitatea unor politici proactive pentru piaţa muncii şi a unor măsuri focalizate de creare a locurilor de muncă, care să sporească perspectivele unor locuri de muncă mai bune şi ale utilizării productive a forţei de muncă pentru toţi, precum şi necesitatea de a construi un mediu favorizant pentru dezvoltarea antreprenoriatului şi dezvoltarea sectorului privat, îndeosebi prin intermediul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi al cooperativelor,

 

Subliniind  necesitatea de a dezvolta atât sectorul public, cât şi pe cel privat din economie şi de a utiliza potenţialul comerţului internaţional echitabil şi al investiţiilor străine directe în scopul creării de locuri de muncă şi al îmbunătăţirii performanţelor pieţei muncii,

 

Convinsă că educaţia este forţa potenţial eliberatoare şi un instrument fundamental pentru dezvoltarea profesională a femeilor şi bărbaţilor, şi că, în consecinţă, este imperios necesar să se promoveze o legătură bine structurată între învăţământ, îndeosebi cel superior, şi nevoile şi exigenţele pieţei muncii,

 

Accentuând faptul că pentru a rămâne competitiv într-o economie bazată tot mai mult pe cunoaştere şi în epoca globalizării, angajaţii şi şomerii ar trebui să aibă acces la educaţie continuă şi la formare profesională,

 

Convinsă că politicile de control şi gestionare a imigraţiei trebuie să fie coordonate cu politici adecvate de integrare socială, de educaţie şi formare profesională, pentru a evita ca imigraţia spontană, asociată cu interese nelegitime, să aducă costul forţei de muncă sub limitele legale şi pentru a împiedica formarea unor ghetouri ale forţei de muncă necalificate şi sub-remunerate, precum şi situaţii de sclavie modernă,

 

Conştientă de rolul esenţial al partenerilor sociali în promovarea dialogului şi în limitarea efectelor dăunătoare ale flexibilităţii pieţei muncii,

 

Alarmată de creşterea nivelului prostituţiei, a muncii forţate şi a fenomenului global de trafic de femei şi fete şi conştientă de necesitatea unor eforturi coordonate pentru ca femeile să fie apărate de orice tip de exploatare sexuală, inclusiv atunci când aceasta este ascunsă în spatele unor oferte veroase de locuri de muncă,

 

Conştientă că sindicatele sunt profund interesate să păstreze beneficiile potenţiale ale globalizării echitabile şi să valorifice creşterea economică mai rapidă şi oportunităţile mai mari de angajare, asociate cu avantajele stabilităţii, care însoţesc interdependenţa economică,

 

Convinsă că respectarea drepturilor omului, inclusiv a normelor fundamentale din domeniul muncii, ar trebui să constituie o preocupare esenţială pe agenda internaţională,

 

Subliniind necesitatea de a susţine democraţia participativă, de a întări statul de drept şi de a promova respectul pentru şi îndeplinirea standardelor internaţionale din domeniul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale, inclusiv dreptul la muncă decentă şi dreptul la dezvoltare,

 

Subliniind, de asemenea, necesitatea de a se asigura protecţie socială pentru diferite categorii de muncitori care se confruntă cu dificultăţi în găsirea unui loc de muncă, ca o consecinţă directă sau indirectă a globalizării, îndeosebi în cadrul economiei informale,

 

Subliniind totodată rolul ce revine parlamentelor şi membrilor lor în extinderea către ţările în curs de dezvoltare a beneficiilor unei globalizări echitabile, astfel încât populaţiile lor să se bucure de justiţie socială,  prosperitate economică, stabilitate, siguranţa locului de muncă şi protecţie socială sporite,

 

1.     Cere parlamentelor să promulge legi care să favorizeze creşterea utilizării forţei de muncă şi să exercite presiuni asupra guvernelor, angajatorilor, sindicatelor şi altor părţi implicate, pentru a plasa crearea de locuri de muncă şi muncă decentă în centrul politicilor naţionale şi pentru a urmări crearea unui mediu propice dezvoltării echilibrate a zonelor rurale şi urbane;

 

2.     Cere, totodată, guvernelor, sindicatelor, angajatorilor, altor parteneri sociali şi OIM să acorde mai multă atenţie impactului social şi de gen al globalizării, concentrându-se îndeosebi asupra creării de locuri de muncă şi ameliorării condiţiilor de muncă, şi să se asigure că femeile şi bărbaţii sunt plătiţi în mod egal pentru muncă egală;

 

3.     Încurajează dezvoltarea politicilor care contribuie la schimbarea atitudinilor culturale în privinţa locului pe care îl ocupă femeile pe piaţa muncii şi în conducerea întreprinderilor;

 

4.     Face apel la state să stabilească sisteme care să ofere tuturor persoanelor posibilitatea de a primi o educaţie şi o formare profesională adaptatea nevoilor lor individuale;

 

5.     Face apel la guverne să combată precaritatea condiţiilor de muncă şi le cere să încheie acorduri bilaterale, regionale şi multilaterale, care să ofere protecţie legală şi să asigure un tratament mai bun pentru toţi cei care muncesc;

 

6.     Face apel la statele care nu au făcut-o încă să ratifice Convenţia Naţiunilor Unite privind protecţia tuturor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor lor şi cere parlamentelor să stabilească reglementări care oferă un tratament mai bun şi o protecţie mai mare pentru toţi muncitorii migranţi, inclusiv femei;

 

7.     Cere guvernelor şi parlamentelor să combată discriminarea pe criterii de sex, vârstă, religie, etnicitate sau sănătate, inclusiv sarcina, precum şi toate formele de muncă asimilabile exploatării, precum munca în contul datoriilor, munca forţată, cele mai rele forme de muncă a copilului, traficul de fiinţe umane, prostituţia forţată şi ale practici asimilabile sclaviei;

 

8.     Cere insistent guvernelor să nu încheie nici un contract de muncă precar sau informal cu personalul lor, şi să susţină modalităţi alternative de organizare şi negociere colectivă, dând astfel un exemplu comunităţii;

 

9.     Cere comunităţii internaţionale să asigure un acces mai echitabil la beneficiile globalizării pentru toate ţările şi grupurile de populaţie, înlăturând discriminarea pe criterii de vârstă sau sex şi eliminând enormele disparităţi şi neregularităţi existente în ceea ce priveşte accesul la mijloace de trai şi protecţie socială;

 

10.   Cere insistent guvernelor să colecteze şi să analizeze date privind utilizarea forţei de muncă dezagregate pe sex, vârstă, etnicitate şi religie, cu scopul de a evalua efectele diferite ale globalizării pieţei muncii;

 

11.    Atrage atenţia parlamentelor şi guvernelor asupra faptului că, oricât ar fi de dificil, securitatea locului de muncă, siguranţa şi sănătatea la locul de muncă nu trebuie să fie afectate de creşterea flexibilităţii pieţei muncii;

 

12.    Încurajează toţi partenerii sociali, inclusiv organizaţiile patronale şi cele ale salariaţilor, să se angajeze într-un dialog eficient şi deschis tuturor, în scopul identificării instrumentelor strategice şi procedurilor operaţionale pentru crearea de noi locuri de muncă, reducerea şomajului şi ameliorarea posibilităţii de angajare prin dezvoltarea aptitudinilor;

 

13.    Încurajează guvernele să creeze un mediu propice pentru asociaţiile de femei, care să le ajute să obţină aptitudinile necesare pentru a intra în rândul întreprinzătorilor;

 

14.    Încurajează  parlamentele să sprijine intrarea în vigoare a Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, precum şi implementarea prevederilor acesteia referitoare la muncă şi utilizarea forţei de muncă;

 

15.    Face apel la guverne să intensifice dezvoltarea, să reducă sărăcia şi inegalitatea în cadrul ţărilor şi între acestea, să reducă decalajul dintre ţări în materie de educaţie şi să sprijine transformările ce decurg din utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării (TIC);

 

16.    Recomandă să se ofere mai multe posibilităţi de formare şi perfecţionare, în special pentru femei, în domeniul TIC şi al aptitudinilor organizaţionale în sistemele de gestiune şi financiare şi recomandă totodată ca programele de formare şi educaţie să fie adaptate mai bine nevoilor pieţei muncii;

 

17.    Recomandă ca prioritatea în domeniul investiţiilor publice şi străine să se acorde proiectelor de infrastructură ce folosesc intensiv forţa de muncă, care garantează angajarea masivă a persoanelor sărace şi sunt amplasate în zone defavorizate;

 

18.   Totodată, recomandă să se respecte un echilibru strict între interesele sectoarelor private şi cele ale sectoarelor publice, în ceea ce priveşte asigurarea unei creşteri durabile a productivităţii şi a unei competitivităţi economice îmbunătăţite, precum şi a stabilităţii sociale, egalităţii pentru toţi, respectării drepturilor celor ce muncesc şi egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi, iar la elaborarea politicilor să fie luată în considerare munca neplătită efectuată în sfera familială, în primul rând de către femei;

 

19.   Face apel la întreprinderi să respecte principiile responsabilităţii sociale corporatiste;

 

20.   Cere guvernelor şi instituţiilor financiare să sprijine şi să promoveze utilizarea muncii independente şi întreprinderile medii, mici şi microîntreprinderile, în sectoarele informale urbane şi rurale; acordând, în acelaşi timp, o atenţie deosebită măsurilor de promovare a muncii independente a femeilor şi a antreprenoriatului feminin, cum ar fi microfinanţarea; şi cere organizaţiilor internaţionale să ajute ţările în curs de dezvoltare să-şi formeze cadrul social şi financiar necesar consolidării antreprenoriatului local;

 

21.    Cere guvernelor şi parlamentelor să se asigure că legislaţia muncii oferă permanent oportunităţi pentru dezvoltarea întreprinderilor şi extinderea locurilor de muncă şi asigură o protecţie socială adecvată pentru angajaţi, într-un mediu favorabil dezvoltării durabile;

 

22.    Cere parlamentelor să revizuiască toate legile şi reglementările pertinente pentru a se asigura că acestea nu discriminează femeile, inclusiv legile privind drepturile de proprietate, ca să existe siguranţa că femeile se bucură de dreptul de moştenire a pământului, capitalului şi a altor bunuri, care constituie, toate, surse importante de finanţare a afacerilor, precum şi o asigurare în caz de şomaj;

 

23.    Cere parlamentelor să legifereze condiţii de lucru care să permită bărbaţilor şi femeilor să stabilească un echilibru între muncă şi responsabilităţile familiale, recomandă să se asigure femeilor care lucrează servicii de îngrijire a copilului şi concediul plătit de maternitate şi încurajează totodată introducerea concediului de paternitate, pentru a-i ajuta pe părinţi să echilibreze obligaţiile familiale şi cele legate de muncă;

 

24.    Cere guvernelor să implementeze recomandările raportului "O globalizare echitabilă: crearea de oportunităţi pentru toţi", redactat de Comisia Mondială privind Dimensiunea Socială a Globalizării.

 

25.   Face apel la guverne să determine finalizarea cu succes a Rundei Doha a OMC, în scopul facilitării comerţului echitabil, ca generator de locuri de muncă în ţările în curs de dezvoltare;

 

26.    Invită UIP să realizeze un studiu general asupra modului în care parlamentele abordează impactul globalizării în ţările lor, inclusiv o evaluare a rolului parlamentelor în promovarea unei munci decente pentru toţi, şi recomandă UIP să faciliteze identificarea şi schimbul de bune practici referitoare la acţiunile parlamentare în domeniu;

 

27.    Propune guvernelor să elaboreze strategii şi să organizeze campanii de prevenire şi eliminare a violenţei fizice şi psihologice la locul de muncă, care a devenit un fenomen global ce afectează îndeosebi femeile, aşa cum se subliniază în recomandările celei de-a 114-a Adunări a UIP;

 

28.    Solicită  o mai mare coerenţă între programele şi politicile menite să atingă obiectivul muncii decente şi invită guvernele şi partenerii lor sociali să încorporeze aceste recomandări în strategiile lor naţionale, cu scopul de a aduce o schimbare semnificativă în vieţile oamenilor, în concordanţă cu priorităţile, politicile şi tradiţiile fiecărei ţări.