MEMORANDUM

 

DE ÎNŢELEGERE

 

PRIVIND COOPERAREA INTERPARLAMENTARĂ

ÎN EUROPA DE SUD-EST

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preşedinţii,

 

REPREZENTÂND Parlamentele Statelor Participante în cadrul SEECP, cu prilejul celei de-a 7-a Conferinţe Anuale desfăşurate la Sofia în data de 14 aprilie 2008;

 

AVÂND ÎN VEDERE Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est - (denumit în continuare SEECP), Carta Relaţiilor de Bună Vecinătate, Stabilitate, Securitate şi Cooperare în Europa de Sud-Est, semnată la Bucureşti în data de 12 octombrie 2000, unde ţările semnatare s-au angajat să acţioneze în mod ferm pentru a transforma regiunea într-o zonă de pace, securitate şi stabilitate, în spiritul solidarităţii şi cooperării în beneficiul ţărilor şi popoarelor lor şi a Europei în întregime;

 

RECUNOSCÂND că viitorul ţărilor din Europa de Sud-Est este în Uniunea Europeană, având ca scop final dobândirea statutului de membru cu drepturi depline ai UE;

 

EVOCÂND Agenda Salonic din iunie 2003, referitoare la perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest; 

 

SUBLINIIND, în acest context, importanţa cooperării regionale ca parte integrală a relaţiei dintre Uniunea Europeană şi statele din regiune;

 

BAZÂNDU-SE pe decizia politică luată cu ocazia Reuniunii Mesei Regionale a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est,  desfăşurată la Sofia în data de 17 mai 2005, de a dezvolta un cadru de cooperare gestionat şi condus la nivel regional şi de a întări rolul SEECP în arhitectura cooperării regionale din Europa de Sud-Est;

 

CONVINŞI de importanţa deosebită a implicării parlamentare, ca o temă globală, pentru dezvoltarea de succes a Consiliului de Cooperare Regională şi în sprijinul SEECP;

 

LUÂND ÎN CONSIDERARE deciziile şi concluziile celei de-a 11-a Reuniuni la Nivel Înalt, desfăşurate la Zagreb la 11 mai 2007, unde a fost subliniată importanţa cooperării parlamentare ca segment indispensabil al cooperării regionale;

 

BAZÂNDU-SE pe experienţa folositoare şi constructivă a statelor participante la SEECP, acumulată în ultimii ani, prin activităţile desfăşurate sub auspiciile Preşedinţiilor anterioare ale SEECP;

 

CONŞTIENŢI PE DEPLIN de rezultatele Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est prin intermediul Grupului său de Lucru pentru cooperare parlamentară;

 

REAMINTIND decizia înfiinţării Consiliului de Cooperare Regională cu ocazia Mesei Regionale a Pactului de Stabilitate, desfăşurate la Belgrad în data de 30 mai 2006 şi bazându-se pe Statutul său adoptat la Reuniunea Mesei Regionale desfăşurate la Zagreb în data de 10 mai 2007, ca succesor în regiune al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est;

 

SUBLINIIND importanţa cooperării parlamentare prin înfiinţarea Secretariatului Regional pentru cooperare parlamentară în Europa de Sud-Est (denumit în continuare „Secretariatul Regional”), ca o reţea regională de informare, coordonare şi schimb şi sprijinul unanim al Preşedinţilor de Parlamente SEECP la cea de-a şasea reuniune desfăşurată la Zagreb în perioada 15-17 aprilie 2007;

 

APRECIIND sprijinul politic, tehnic şi financiar solid din partea Parlamentului European, a Comisiei Europene şi a statelor membre UE în acest proces;

 

HOTĂRÂŢI să întărească pe mai departe activităţile şi iniţiativele parlamentare între ţările din Europa de Sud-Est şi în afara acestei regiuni;

 

REAMINTIND Conferinţa inaugurală a Preşedinţilor de Parlamente  din Europa de Sud-Est de la Atena din 1997 şi, ţinând cont de Cadrul Procedural pentru Cooperare Parlamentară, adoptat în unanimitate la Conferinţa de la Skopje din 2001, care are în vedere forme regulate de cooperare între parlamentele din Europa de Sud-Est;

 

CONŞTIENŢI de importanţa Declaraţiilor Finale ale tuturor Conferinţelor Preşedinţilor de Parlamente ale statelor participante la SEECP;

 

AU CONVENIT asupra întăririi angajamentului parlamentelor prin semnarea astăzi a prezentului Memorandum de Înţelegere privind cooperarea interparlamentară în Europa de Sud-Est, după cum urmează:

 

1. Sinergiile şi cooperarea între activităţile şi iniţiativele în domeniul cooperării parlamentare ar trebui încurajate şi facilitate pentru a se atinge un nivel înalt de calitate, eficienţă şi eficacitate;

 

2. Principalele obiective ale cooperării interparlamentare în Europa de Sud-Est urmăresc: 

2.1. să coordoneze eforturile parlamentelor naţionale în sprijinul CCR şi SEECP;

2.2. să promoveze pe mai departe întărirea capacităţii instituţionale ale parlamentelor ţărilor din Europa de Sud-Est;

2.3. să promoveze schimbul de informaţii, experienţă şi bune practici între parlamentele naţionale ale ţărilor din Europa de Sud-Est la toate nivelurile (e.g. Preşedinţi, comisii, funcţionari parlamentari);

2.4. să încurajeze şi să sprijine pe mai departe eforturile parlamentelor din ţările Europei de Sud-Est, în vederea armonizării legislaţiei acestora cu acquis-ul comunitar şi cu alte standarde europene şi internaţionale;

2.5. să consolideze relaţiile cu Parlamentul European şi cu alte organizaţii şi iniţiative parlamentare internaţionale, dându-se prioritate celor menţionate în art. 4.4;

2.6. să consolideze în continuare instituţiile democratice în regiunea Europei de Sud-Est;

2.7. să intensifice implicarea cetăţenilor şi gestionarea prin forţe proprii a proceselor de reformă;

2.8. să întărească cooperarea cu sectorul neguvernamental, având în vedere rolul său decisiv în conştientizarea crescândă a principiului de regional ownership şi a nevoii de cooperare regională;

şi

2.9 să încurajeze sectoarele public şi privat să propună iniţiative şi activităţi legate de domeniul lor, relevante pentru dimensiunea regională;

 

3. Parlamentele naţionale sunt cei mai importanţi actori ai cooperării interparlamentare în Europa de Sud-Est şi vor implementa obiectivele anterior menţionate prin intermediul următoarelor mecanisme:

3.1. Conferinţa Preşedinţilor de Parlamente din statele SEECP este organizată anual. Conferinţa veghează la coordonarea activităţilor interparlamentare în Europa de Sud-Est;

3.1.1. Conferinţa Anuală a Preşedinţilor de Parlamente SEECP stabileşte liniile directoare din punct de vedere politic şi asigură coordonarea strategică şi dezvoltarea proceselor de cooperare parlamentară regională;

3.1.2.Conferinţa Anuală este găzduită de Preşedinţia-în-Exerciţiu a SEECP şi este pregătită cu sprijinul Secretariatului Regional. Secretariatul Regional asistă PiE a SEECP CiO în formularea liniilor directoare a agendei parlamentare anuale a SEECP şi furnizează o contribuţie relevantă Secretariatului CCR;

3.1.3. Conferinţa Anuală este condusă de Preşedintele de Parlament al ţării care deţine PiE a SEECP şi aceasta este deschisă participării, ca invitaţi speciali, Secretarului General al Consiliului de Cooperare Regională, cât şi reprezentanţilor Parlamentului European şi altor organizaţii şi parteneri internaţionali, pe baza consimţământului Parlamentelor SEECP;

      3.2. Cu acordul Preşedinţilor de Parlamente SEECP, pot fi organizate şi Conferinţe extraordinare ad-hoc;

3.3. Reuniuni pe domenii de activitate şi reuniuni pe subiecte de actualitate pot fi organizate ad-hoc la diferite niveluri, cum ar fi preşedinţi de parlamente, preşedinţi şi membri de comisii, şefi de delegaţii la adunările parlamentare, secretari generali şi funcţionari parlamentari;

3.4. Reuniuni regulate în formate şi structuri de cooperare parlamentară sub-regională şi sub-sectorială, cum ar fi Conferinţa Balcanilor de Vest a comisiilor de integrare europeană/afaceri europene a statelor care participă în cadrul Procesului de Stabilizare şi Asociere (COSAP), Forumul Parlamentar Cetinje, Proiectul de Schimb între Femeile parlamentare din Europa de Sud-Est, sunt parte integrantă a cadrului de cooperare interparlamentară în Europa de Sud-Est;

3.5. Un calendar pe termen lung privind activităţile interparlamentare, care să implice cât mai mulţi participanţi – reprezentanţi ai parlamentelor naţionale - este disponibil pe pagina electronică a Secretariatului Regional. Calendarul este actualizat de către echipa Secretariatului Regional.  

Semnatarii vor informa Secretariatul Regional cu privire la activităţile lor multilaterale, astfel încât acesta din urmă să acţioneze ca un centru de informare.

 

4. Secretariatul Regional este găzduit, potrivit deciziei adoptate cu ocazia celei de-a şasea Conferinţe a Preşedinţilor de Parlamente SEECP, la Sofia, de către Adunarea Naţională Bulgară;

4.1. Staff-ul Secretariatului este alcătuit din experţi parlamentari parţial numiţi de ţara gazdă şi parţial detaşaţi din ţările din regiune, preferabil potrivit principiului de rotaţie al Troicii SEECP. Numărul, procedurile de desemnare, şi mandatul funcţionarilor vor fi stabilite în cursul anului 2008.

4.1.1. Parlamentele naţionale/camerele parlamentare ale statelor din Europa de Sud-Est desemnează coordonatori naţionali pentru a ţine legătura în mod regulat cu Secretariatul Regional în timp util şi de o manieră eficientă;

4.2. Secretariatul menţine contacte operaţionale strânse cu Secretariatul CCR, cu Preşedinţia-în Exerciţiu a SEECP, Troica SEECP, precum şi cu coordonatorii naţionali desemnaţi în cadrul parlamentelor/camerelor parlamentare ale ţărilor din Europa de Sud-Est;

4.3. În contextul perspectivelor europene şi euroatlantice ale ţărilor din regiune şi a rolului important pe care parlamentele naţionale îl deţin, în eforturile de reformă şi de integrare, ca legiuitori şi înalţi reprezentanţi ai poporului, Secretariatul Regional menţine o strânsă legătură şi cooperează îndeaproape cu un număr de parteneri, în mod special Parlamentul European, care şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini viitoarele activităţi de cooperare parlamentară;

4.4. Secretariatul Regional serveşte pentru statele din regiune ca punct de legătură pentru cooperarea cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară OSCE, Adunarea Parlamentară NATO, Adunarea Uniunii Europei Occidentale, Adunarea Parlamentară a CEMN, Uniunea Interparlamentară, ICE - Dimensiunea Parlamentară, cooperarea parlamentară în cadrul CEFTA şi cu comunitatea donatorilor;

4.5. Secretariatul Regional pregăteşte un proiect de program parlamentar anual, în consultare şi în strânsă cooperare cu PiE şi Troica SEECP şi cu Secretariatul CCR;

Programul parlamentar anual în Europa de Sud-Est prezentat de PiE SEECP este adoptat de Preşedinţii de Parlamente din Europa de Sud-Est la Conferinţa Anuală a Preşedinţilor din Parlamentele SEECP.

  

Parlamentele semnatare îşi manifestă recunoştinţa faţă de comunitatea donatorilor, în special faţă de instituţiile comunitare, pentru asistenţa substanţială pe care au furnizat-o în trecut şi aşteaptă cu nerăbdare şi pe viitor continuarea asistenţei şi a cooperării.

 

 

 

Adoptat la Sofia în data de 14 aprilie 2008, într-un (1) exemplar original, în limba engleză.

 

 

 

 

Flag of Albania

 

                                                                                                                                                               …………………………….

 

 

 

 

Flag of Bosnia and Herzegovina                                                                                                                                         

 

                                                                                                                                                               …………………………….

 

 

 

Flag of Bulgaria                                                                                                                                         

 

                                                                                                                                                               …………………………….

Flag of Croatia                                                                                                                                         

 

                                                                                                                                                               …………………………….

 

 

 

Flag of Greece                                                                                                                                         

 

                                                                                                                                                               …………………………….

 

 

 

Flag of Macedonia                                                                                                                                                  

 

…………………………….

 

 

 

Flag of Moldova                                                                                                                                                  

 

…………………………….

 

 

 

Flag of Montenegro                                                                                                                                                  

 

…………………………….

 

 

 

 

 

 

Flag of Romania                                                                                                                                                   

 

…………………………….

 

 

 

Flag of Serbia                                                                                                                                         

 

                                                                                                                                                               …………………………….

 

 

Flag of Turkey                                                                                                                                                  

 

…………………………….