Senatul României
Limba:
RO EN
Parlamentul European
 
Istoric: A fost înfiinţat prin tratatele fondatoare ale Comunităţilor Europene. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) avea o Adunare Comună, care s-a transformat, după crearea celorlalte două comunităţi, Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), în Adunarea Parlamentară Europeană, fiind comună pentru toate cele trei comunităţi. Denumirea de Parlamentul European o are din 1962. Iniţial a avut un rol pur consultativ, puterile sale au fost însă extinse prin fiecare tratat semnat.
 
Componenţă: În prezent, Parlamentul European are 751 de membri din cele 28 de state membre UE. Prin numărul de mandate este repartizat pe ţări, în funcţie de mărimea acestora. Astfel, Germania are cel mai mare număr de mebri (96), iar Malta pe cel mai mic (6). Având în vedere retragerea Regatului Unit din UE, programată pentru 29 martie 2019, a trebuit să se analizeze modul de redistribuire a celor 73 de locuri. În urma unei propuneri prezentate de Parlament, Consiliul European a adoptat la 28 iunie 2018 o decizie de stabilire a componenței Parlamentului European după alegerile din 2019. Numărul total de locuri a fost redus de la 751 la 705, cota unora dintre statele membre crescând.
Statul/Statele - Număr de mandate/stat
Germania  - 96; Franţa - 79; Italia - 76; Spania  - 59; Polonia - 52; România – 33; Olanda  - 29; Belgia, Grecia, Republica Cehă, Portugalia, Ungaria – 21; Suedia – 20; Austria - 19, Bulgaria – 17; Danemarca, Finlanda, Slovacia – 14; Irlanda - 13; Croația - 12; Lituania – 11; Letonia – 8; Slovenia – 8; Estonia - 7; Cipru - 6; Luxemburg – 6; Malta – 6.
Cu toate acestea, în cazul în care Regatul Unit va fi în continuare un stat membru al UE la începutul legislaturii 2019-2024 (și anume în iunie 2019), numărul de deputați în Parlamentul European pentru fiecare stat membru va fi cel prevăzut la articolul 3 din Decizia 2013/312/UE a Consiliului European până în momentul în care retragerea Regatului Unit din Uniune produce efecte juridice.
 
Organizarea Parlamentului European
Parlamentul European este singura instituţie supranaţională ai cărei membri sunt aleşi în mod democratic, prin vot universal direct. Este ales o dată la cinci ani şi reprezintă cetăţenii statelor membre.
 
Activitatea anuală a Parlamentului European:
  • 12 perioade de sesiune la Strasbourg şi 6 perioade suplimentare la Bruxelles,
  • 2 săptămâni pe lună pentru reuniunile comisiilor parlamentare şi ale delegaţiilor interparlamentare,
  • 1 săptămână pe lună pentru reuniunile grupurilor politice,
  • 4 săptămâni pe an pentru activităţile deputaţilor europeni în circumscripţiile lor electorale.
Preşedintele Parlamentului European
 
Preşedintele PE coordonează toate lucrările Parlamentului şi ale organelor sale constitutive ( Biroul şi Conferinţa preşedinţilor), precum şi dezbaterile din şedinţele plenare.
Este asistat de 14 vicepreşedinţi.
 
Alte atribuţii:
  • se asigură de respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului
  • reprezintă Parlamentul în afacerile juridice şi în toate relaţiile externe
  • face recomandări menite să consolideze UE
  • în urma adoptării de către Parlament a bugetului UE ăn a doua lectură, Preşedintele îl semnează acesta devenind operaţional
  • semnează, alături de Preşedintele Consiliului, toate actele legislative adoptate prin procedura de codecizie
 Organe politice
 
1. Conferinţa Preşedinţilor
Conferinţa preşedinţilor se compune din Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupurilor politice.
Are un rol important în relaţiile dintre PE şi celelalte instituţii UE, din ţări terţe şi organizaţii extracomunitare.
 
2. Conferinţa preşedinţilor de comisie - se compune din preşedinţii tuturor comisiilor permanente şi temporare. Se reuneşte o data pe lună, la Strasbourg, în timpul perioadelor de sesiune. Poate face recomandări Conferinţei preşedinţilor cu privire la lucrările comisiilor. 
 
3. Conferinţa preşedinţilor de delegaţie – organul politic al Parlamentului care examinează în mod periodic toate problemele legate de buna funcţionare a delegaţiilor interparlamentare şi a delegaţiilor la comisiile parlamentare mixte.
 
4. Biroul
Biroul este compus din Preşedintele PE, cei 14 vicepreşedinţi şi cei şase chestori aleşi de către PE pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, care se pot reînnoi.
 
Biroul coordonează:
  • funcţionarea internă a Parlamentului
  • estimarea bugetului PE
  • organizarea administrativă şi financiară
  • Secretariatul şi serviciile subordonate acestuia
 5. Chestorii
Chestorii sunt responsabili de problemele administrative şi financiare care îi privesc în mod direct pe deputaţi.
Cei şase chestori au rol consultativ. Ei asigură deputaţilor infrastructura necesară exercitării mandatului.
 
Membrii Parlamentului European (MEPs)
Parlamentul European este alcătuit din 751 de deputaţi aleşi în cele 28 de state membre ale UE. Din 1979,deputaţii sunt aleşi prin vot universal direct pe o perioadă de cinci ani.
 
Alegerile europene respectă o serie de reguli comune: votul universal direct, reprezentarea proprţională şi un mandat de cinci ani care se poate reînnoi.
 
Locurile în Parlament sunt distribuite în mod proporţional cu populaţia fiecărui stat membru dar în limita a maxim 96 şi minimum 6.
 
Deputaţii în Parlamentul European nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile lor politice.
 
* Potrivit Tratatului de la Lisabona, Parlamentul va avea 751 de parlamentari (750 plus preşedintele), orice stat membru va avea cel putin şase si cel mult 96 de membri, iar locurile vor fi împărţite între ţări conform „proporţionalităţii regresive”, adică un parlamentar dintr-o ţară cu o populaţie mai mare va reprezenta mai mulţi oameni decât un parlamentar dintr-un stat cu o populaţie mai mică.
 
Grupuri politice
Deputaţii se constituie în grupuri politice. În prezent există şapte grupuri politice în cadrul Parlamentului European:
 
 
  PPE-DE:      Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni
   PSE:            Grupul Socialist din Parlamentul European
   ALDE:         Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
   UEN:           Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor
   Verzi/ALE:  Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană
         GUE/NGL:  Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică
   IND-DEM:   Grupul Independenţă şi Democraţie
 
 
Comisii parlamentare
În vederea pregătirii şedinţelor plenare ale Parlamentului, deputaţii se constituie în comisii permanente specializate pe anumite domenii. Există 20 de comisii permanente. O comisie este alcătuită din 28 până la 86 de deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un secretariat.
Parlamentul poate constitui subcomisii şi comisii temporare pentru gestionarea unor probleme specifice, precum şi comisii de anchetă în cadrul competenţelor sale de control.
 
AFET:   Afaceri externe
DEVE:  Dezvoltare
INTA:   Comerţ internaţional
BUDG: Bugete
CONT:  Control bugetar
ECON:  Afaceri economice şi monetare
EMPL:  Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale
ENVI:   Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară
ITRE:    Industrie, cercetare şi energie
IMCO:  Piaţa internă şi protecţia consumatorilor
TRAN:  Transport şi turism
REGI:   Dezvoltare regională
AGRI:   Agricultură şi dezvoltare rurală
PECH:   Pescuit
CULT:   Cultură şi educaţie
JURI:    Afaceri juridice
LIBE:    Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne
AFCO:  Afaceri constituţionale
FEMM: Drepturile femeii şi egalitatea între sexe
PETI:    Petiţii
            CLIM:  Schimbările climatice – comisie temporară
 
Subcomisii parlamentare:
 
DROI:                Subcomisia drepturile omului
SEDE:                Subcomisia securitate şi apărare
 
Comisii temporare
 
EQUI:              Criza societăţii de asigurări “Equitable life”
TDIP:               Presupusa folosire a unor ţări europene de către CIA pentru transportare şi deţinerea ilegală de prizonieri

Delegaţii


Delegaţiile PE colaborează cu parlamentele ţărilor care nu fac parte din UE.
Se disting 4 categorii de delegaţii:
 
  • Delegaţii interparlamentare – menţinerea relaţiilor cu parlamentele ţărilor din afara UE care nu şi-au depus candidatura pentru aderare
  • Comisii parlamentare mixte – menţinerea relaţiilor cu parlamentele ţărilor candidate la aderare şi cu statele care au semnat acorduri de asociere cu Comunitatea
  • Delegaţia Parlamentului la Adunarea Parlamentară Paritară APC-UE – reuneşte deputaţi din PE şi parlamentari din Africa, Caraibe şi Pacific
  • Delegaţia Parlamentului European la Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană
 
Secretariat
PE este asistat de un Secretariat General. Aproximativ 5000 de funcţionari, din toate ţările UE şi aflaţi sub autoritatea unui Secretar General, lucrează pentru PE: 
  
Alegeri europene
Primele alegeri prin vot universal direct au avut loc în iunie 1979. Membrii Parlamentului sunt aleşi pe o durată de 5 ani. Orice cetăţean al Uniunii Europene poate vota sau candida la alegerile europene în ţara în care locuieşte, indiferent de naţionalitatea sa.
  
Cetăţenia europeană
 
Nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează. Cetăţenia europeană o deţine orice persoană care are cetăţenia unuia din statele membre ale UE. Aceasta acordă printre altele dreptul de şedere pe întreg teritoriul UE, dreptul de vot pasiv şi activ la alegerile locale precum şi dreptul de a alege deputaţii din Parlamentul European, indiferent de domiciliul avut pe teritoriul UE.
 
Parlamentul European şi cetăţeanul
Poşta cetăţeanului este un serviciu care permite cetăţenilor să intre în contact cu Parlamentul European.
 
Orice cetăţean al Uniunii Europene sau rezident al unui stat membru are dreptul, în mod individual sau în asociere cu alte persoane, să adreseze petiţii Parlamentului European în legătură cu un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii Europene şi care îl priveşte în mod direct.
 
Pentru a contribui la formarea  profesională a cetăţenilor şi a le permite să se familiarizeze cu modul de funcţionare al Parlamentului European, acesta le oferă mai multe posibilităţi de a efectua stagii şi vizite de studiu în cadrul Secretariatului său General.

COMPETENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN 

ROLUL POLITIC AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
Go to top