Senatul României
Limba:
RO EN
Tipareste Micsoreaza litera Mareste litera
Discursul președintelui Senatului, dl Călin Popescu Tăriceanu, cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române - joi, 24 ianuarie 2019

Domnule președinte Emil Constantinescu,
Domnule preşedinte al Consiliului Judeţean Marian Oprișan,
Domnule ministru,
Domnilor senatori și deputați,
Domnilor președinți de consilii județene,
Domnilor presedinți ai raioanelor din Republica Moldova,
Dragi cetățeni,
 

Unirea Principatelor este cea mai iubită şi mai senină dintre sărbătorile românilor. Marea Unire din 1918 a venit după un război devastator. 21 decembrie 1989 a pus capăt celor mai aspre decenii din istoria ţării. În ambele cazuri, izbânda istorică a fost însoţită de un doliu naţional după cei care şi-au dat viaţa pentru ca naţiunea să fie întreagă şi liberă.
În schimb, actele din 5 şi 24 ianuarie 1859 s-au petrecut într-o zodie a păcii şi a speranţei. Nu a fost atunci un timp care să ceară jertfe ori martiri şi nimeni nu a căzut victimă acelor evenimente. Anul 1859 a fost prin excelenţă un an civil, un an al eroilor înarmaţi doar cu voinţă şi inteligenţă, un an al bucuriei împărtăşite de toţi. Un an în care nimeni nu a pierdut ceva, ci naţiunea în întregul ei şi-a câştigat viitorul.
Parlamentul nu se mai bucură astăzi de cea mai bună reputaţie. Şi cu toate acestea, unirea s-a făcut în 1989 de adunările reprezentative de la Iaşi şi Bucureşti. Unirea s-a făcut prin vot, nu pe câmpul de luptă. Votul a fost atunci curajos. Cum se întâmplă şi astăzi, cele două adunări primiseră instrucţiuni de la marile puteri ale Europei cum să voteze. Erau mandatate prin Convenţia de la Paris să aleagă doi principi domnitori aşezaţi în fruntea a două serii separate de instituţii. Principatele nu urmau să aibă în comun decât o Comisie centrală cu sediul aici, la Focşani, însărcinată cu unificarea treptată a cadrului juridic din ambele ţări. În viziunea Europei de atunci despre destinul românilor, aceştia trebuiau să trăiască în continuare în două principate distincte, unite doar printr-o legislaţie uniformă.
Au fost oare înaintaşii noştri de la 1859, deopotrivă boieri şi ţărani, anti-europeni? Alegând acelaşi domnitor în ambele principate, ei au încălcat în mod  vădit şi deliberat instrucţiunile cancelariilor europene. Creativitatea politică românească a pus marile puteri în faţa unui fapt împlinit, împotriva căruia au protestat iniţial, dar pe care au fost nevoite să-l accepte. Acest act, ce astăzi ar fi trecut în rubrica rău famată a "suveranismului”, a fost posibil şi pentru că, spre deosebire de zilele noastre, românii se bucurau atunci în mediile politice şi culturale, ca şi în presa europeană de o enormă şi aproape unanimă simpatie. Poate pentru că toţi românii care vorbeau atunci despre ţara lor la Paris, Bruxelles, Londra, Berlin sau Roma erau la rândul lor unanimi în promovarea cauzei unităţii şi libertăţii româneşti.
Deşi fusese sfidată, Europa gândea de bine despre români pentru că ei înşişi îşi vorbeau patria numai de bine. Singurul discurs pe care înaintaşii noştri îl exportau în Europa era patriotismul, entuziasmul pentru libertate al unei naţiuni ce aspira la independenţă şi la unitate. ,,Nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără unire, și noi românii nu vom putea fi puternici până când nu ne vom uni cu toții într-unul și același corp politic", scrisese Nicolae Bălcescu, părintele liberalismului românesc şi primul avocat român al democraţiei.
Cuvintele lui au contat în 1859, dar astăzi par oarecum naive. Cine se mai gândeşte acum că rostul politicii este acela de a-i ajuta pe toţi cetăţenii să-şi găsească puterea de a fi fericiţi în libertate şi în unitate? În timpurile pe care le trăim, politica echivalează mult prea des cu puterea de a limita libertatea, de a dezbina societatea şi de a-i face nefericiţi pe cei care nu sunt de partea noastră.  Merită ca măcar o zi pe an, pe 24 ianuarie, să regăsim în noi înşine capacitatea de a spera, pasiunea pentru libertate şi voinţa de unitate dovedite de Bălcescu şi de predecesorii noştri politici din 1859. Fie şi doar o singură zi în fiecare an să avem îndrăzneala de a fi fericiţi împreună.
Trăiască România !











Go to top