Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

JOI, 18 APRILIE 2013

Joi, 18 aprilie 2013, domnul senator Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, a avut o întrevedere cu E.S. domnul Ömür Şolendil, Ambasadorul Republicii Turcia în România.

Subliniind interesul comun al Parlamentelor din România şi Republica Turcia de consolidare a relaţiilor bilaterale, caracterizate printr-un nivel excelent şi o lungă tradiţie, domnul preşedinte Severin a evidenţiat caracterul strategic al cooperării româno-turce.

Domeniul cultural constituie un palier esenţial al colaborării, iar preşedintele Comisiei pentru cultură a prezentat principalele obiective ale comisiei în relaţia cu Turcia, şi anume: promovarea diplomaţiei parlamentare, prin realizarea unui dialog şi a unui schimb de experienţă pe domeniul de specialitate cu comisia omoloagă din cadrul Marii Adunări Naţionale a Republicii Turcia. În acest context, domnul senator Severin a transmis colegilor turci invitaţia de a realiza o vizită oficială în ţara noastră.

Un alt obiectiv al cooperării bilaterale îl reprezintă cunoaşterea experienţei Ambasadei Republicii Turce referitoare la organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” de la Bucureşti. Domnul preşedinte Severin a subliniat interesul părţii române pentru cunoaşterea legislaţiei referitoare la institutele culturale din cât mai multe ţări, informând pe ambasadorul turc de iniţiativa comisiei pe care o conduce de a organiza, în data de 15 mai 2013, o masă rotundă la care vor participa atât înalţi demnitari români, de la nivel parlamentar şi din Executiv, cât şi diplomaţi şi conducători ai institutelor culturale străine din România. Domnul senator Severin a adresat domnului ambasador Ömür Şolendil invitaţia de a participa la reuniune, invitaţia fiind acceptată cu plăcere.

Exprimându-şi acordul cu poziţia exprimată de senatorul Georgică Severin referitoare la rolul major al relaţiilor culturale dintre cele două ţări şi popoare, relaţii fundamentate de o bogată tradiţie şi un cadru legislativ corespunzător, E.S. domnul Ömür Şolendil a reafirmat importanţa deosebită pe care ţara noastră o prezintă pentru Turcia. A fost evocat „modelul Dobrogea”, considerat exemplar pentru maniera de respectare a drepturilor membrilor comunităţii turce şi tătare din România. De asemenea, diplomatul turc a prezentat acţiunile oficiale care vor avea loc, în plan bilateral, la nivel politic în perioada următoare. Întrucât anul acesta vor fi celebraţi 135 de ani de relaţii diplomatice, Ambasada Republicii Turcia va organiza, la Bucureşti, în data de 2 iulie a.c., un concert de muzică barocă susţinut de orchestra simfonică prezidenţială din Republica Turcia.

Cu prilejul întâlnirii, diplomatul turc a amintit şi de candidatura oraşului Izmir pentru organizarea Expoziţiei Mondiale 2020.

Evidenţiind importanţa eficientizării acţiunilor de implementare a deciziilor politice comune, părţile au reafirmat că evenimentele culturale sunt instrumentul optim de apropiere între ţări, de evidenţiere a „anvergurii umane” a relaţiilor bilaterale.

Go to top