Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

Comunicat de presă - Comisia pentru comunitățile de români din afara țării 17 septembrie 2018

Astăzi, 17 septembrie 2019, membrii Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării au avut o dezbatere pe tema stadiului implementării Legii 148/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală.
 
Printre subiectele luate în discuție s-au numărat: stadiul organizării secțiilor de votare și numărul acestora, având în vedere faptul că până în prezent propunerile efective nu au fost încă centralizate, eventualele disfuncționalități ale sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, numărul membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, instruirea persoanelor care vor îndeplini atribuțiile de operatori de calculator în secțiile de votare, precum și asigurarea numărului necesar al tabletelor din secțiile de votare.
 
Pe parcursul discuţiilor, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara ţării, domnul senator Radu MIHAIL a subliniat faptul că dorește ca la acest scrutin să poată vota nu sute de mii, ci milioane de români din străinătate. 
 
Domnul senator Dan MANOLIU, vicepreședintele Comisiei a afirmat faptul că trebuie avut în vedere realizarea unei informări temeinice a tuturor instituțiilor implicate în acest proces electoral, astfel încât să nu existe neclarități iar persoanele care vor face parte din birourile electorale să fie foarte bine pregătite.
 
Totodată, domnul senator Viorel BADEA, secretar al Comisiei a evidențiat faptul că întregul proces electoral ar trebui să fie de o transparență totală, așadar ar trebui păstrată cutuma  prezenței pe site-ul Biroului Electoral Central a copiilor de pe procesele verbale din secțiile de votare.
 
La dezbatere au participat în calitate de invitați,  reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Autorității Electorale Permanente și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Go to top