Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Marți, 11 aprilie a.c, în prezența membrilor Comisiei pentru Mediu din Senat, activistul de mediu Tim Flannery aflat în vizită în România, la invitația președintelui comisiei, senatorul Allen Coliban, a făcut o scurtă prezentare a celor peste 20 de ani de experiență în studierea schimbărilor climatice.
Invitatul a vorbit despre gradul de degradare a echilibrului climatic, dezechilibru produs de activitățile umane, în special de industrializare și a făcut un apel către toți cei care doresc să se implice în prevenirea unei catastrofe climatice. De asemenea, a vorbit despre eficiența energetică așa cum este ea privită la nivel mondial și a exprimat opinii privind oportunitațile de dezvoltare oferite de tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon.
Interesul senatorilor s-a axat pe posibilitățile de a beneficia de experiența sa, cu aplicare la sectorul agricol și cel al ariilor naturale protejate, în cadrul relațiilor la nivel parlamentar dintre România și Australia. Tim Flannery și-a exprimat toată disponibilitatea pentru astfel de colaborări viitoare și pentru diseminarea experienței și viziunii sale în domeniul schimbărilor climatice și al eficienței energetice.
Tim Flannery, născut în Australia în 1956, paleontolog și ecologist, este Președinte al Consiliului Climatic de la Copenhaga, organizatorul Summitului Climatic al Organizației Națiunilor Unite în decembrie 2009 (COP 15). Flannery a devenit un activist climatic odată cu publicare cărții The Weather Makers 2005 (Stăpânii Climei – Ed.Seneca 2016), care i-a adus titlul de Australianul Anului 2007 și l-a lansat în liga popularizatorilor științifici controversați politic. În ultimul său volum, Atmosphere of Hope 2009 (Speranță în aer – Ed.Seneca 2017), Flannery exprimă o doză de optimism: Cu suficiente învestiții în domeniul climatic cred că putem să ne menținem sub pragul critic de 2 grade Celsius (creșterea temperaturii globale cu 2 grade) dar ne aflăm în chiar ultimul moment în care o mai putem face.
 



Go to top