Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea comună a președintei Senatului și a președintelui Camerei Deputaților cu președintele Republicii Polone

Președinta Senatului, doamna Anca Dana Dragu și președintele Camerei Deputaților, domnul Ludovic Orban, au avut luni, 10 mai 2021, o întrevedere comună cu E.S. domnul Andrzej Duda, președintele Republicii Polone, în cadrul vizitei oficiale pe care înaltul demnitar polonez o efectuează la București, la invitația omologului român.
Doamna Anca Dana Dragu a apreciat menținerea caracterului dinamic al dialogului strategic dintre România și Republica Polonă, chiar și în contextul pandemiei de COVID-19, menționând consultările permanente și foarte buna cooperare dintre cele două state atât în cadrul formatelor de dialog regional (Formatul București, Trilaterala România-Polonia-Turcia, Inițiativa celor Trei Mări), precum și la nivelul UE și al NATO.
Totodată, președinta Senatului a subliniat necesitatea încurajării creșterii schimburilor economice și a investițiilor reciproce, precum și importanța consolidării cooperării regionale, printre domeniile cu un imens potențial de dezvoltare regăsindu-se sectorul energetic, infrastructura și securitatea cibernetică.
În acest context, au fost amintite cooperarea în cadrul Inițiativei celor Trei Mări și cele două proiecte strategice de interconectare regională: Rail2Sea - calea ferată care leagă portul românesc Constanța de portul polon Gdansk - și Via Carpathia - proiect rutier cu o contribuție importantă la dezvoltarea economică din regiune.
Un alt subiect abordat de președinta Senatului în cadrul convorbirilor a fost cooperarea în domeniul securității și al apărării – principalul pilon al relațiilor bilaterale, cu accent pe consolidarea Flancului Estic al NATO și susținerea relației transatlantice.
Din partea Senatului României, la întrevedere au mai participat doamna Alina-Ștefania Gorghiu, vicepreședinte al Senatului, domnul Leonard Azamfirei, vicepreședinte al Senatului și domnul Lóránd Turos, liderul Grupului senatorial al Uniunii Democrate Maghiare din România.



Go to top