Zece solicitări USR de eliminare definitivă a pensiilor speciale pentru aleși locali, PSD și PNL fac scut în jurul specialilor

PSD și PNL blochează eliminarea definitivă a pensiilor speciale pentru aleșii locali, deși este una din reformele cheie din PNRR și o soluție de reducere a cheltuielilor aberante ale statului.

Luni, USR a cerut pentru a 10-a oară conducerii Senatului urgentarea dezbaterilor privind eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, inițiativă legislativă depusă în urmă cu 3 ani de senatoarea USR Simona Spătaru și ținută ”la sertar” de coaliția PSD-PNL. Termenul pentru depunerea raportului a fost 13 decembrie 2021 (L527/2021).

Solicitarea USR din Biroul Permanent a fost respinsă. PSD și PNL au dovedit și în acest caz că atunci când în joc sunt interesele și privilegiile specialilor de partid colaborează cum nu se poate mai bine.

”Pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene au fost introduse de guvernul PSD în 2019 prin ordonanță de urgență, fiind, practic, un instrument al lui Dragnea de a șantaja primarii PSD să tragă în campania electorală, cu promisiunea că cine vine la putere le va da în plată. Aceste pensii nu au fost date în plată încă, implementarea lor fiind amânată, dar acum există pericolul ca de la 1 ianuarie 2025, românii să plătească alte câteva mii de pensii speciale”, spune Simona Spătaru.

Nu există niciun motiv pentru care primari, viceprimarii, președinții și vicepreședinții Consiliului Județean ar trebui să primească pensii speciale, în condițiile în care și Curtea Constituțională a decis că statutul juridic al aleșilor locali nu poate fi comparat cu cel al altor categorii care primesc pensii ”de serviciu”.

”Suntem sătui de șmecheriile procedurale ale PSD și PNL în apărarea privilegiilor unora și a altora: unor Ciucă, unor Mazăre, unor Oprescu, unor Iordache, unor Năstase sau unor Oprișani. PSD și PNL vor ca baronii locali să primească și mai mulți bani pentru că au sărăcit comunitățile locale și au deturnat banii publici spre firmele protejate de partid. De fiecare dată când am dezbătut inițiative de modificare a Codului Administrativ, USR a depus un amendament de eliminare a articolului 210, cel cu pensiile pentru aleșii locali”, spune Narcis Mircescu, liderul senatorilor USR.


Go to top