Comisia Europeană a propus statelor membre 5 scenarii privind viitorul Uniunii Europene. Franța, Germania, Italia și Spania, în mini-summitul de la Versailles, l-au ales pe cel al unei noi structuri europene cu mai multe viteze, în detrimentul intereselor Europei de Est. În această realitate, România este prinsă din nou între voința marilor state care pun, iată, dintr-o perspectivă realistă, mai presus interesele lor economice, decât alte valori comune ale uniunii, precum solidaritatea. Dacă până acum, Uniunea Europeană a însemnat și o comunitate de valori, iată că, din perspectiva Patrulaterului de la Versailles, aceasta pare că nu mai există. Europa de Est se simte abandonată.
 
”Unitatea nu înseamnă uniformitate”, a spus Francois Hollande. Desigur, nici nu trebuie să fie așa, ci ”unitate în diversitate”, care este chiar motto-ul Uniunii Europene. În plus, unitatea înseamnă și solidaritate, un alt principiu esențial al politicii europene.
Scenariul unei uniuni cu două sau mai multe viteze este inacceptabil pentru interesele noastre, pentru România, și trebuie respins  cu toată forța, dar mai ales evitat. Nu ne dorim și nici nu trebuie să fim tratați ca o țară de mâna a doua. Și așa am fost, până acum, supuși unui tratament diferențiat, prin menținerea în afara spațiului Schengen și prelungirea MCV, în ciuda tuturor progreselor. Ambiția noastră este să rămânem în Uniunea Europeană, dar într-una a egalilor și nu una a statelor diferențiate pe clase.
 
Cele patru state care doresc să impună noua direcție nu trebuie să ignore că românii au o încredere aproape dublă în Uniunea Europeană, comparativ cu media europeană. Or, ce legitimează mai mult această uniune decât un grad cât mai mare de acceptabilitate din partea cetățenilor ei?
 
Acceptarea unui scenariu în care ia naștere o Europă cu mai multe viteze ar însemna că România semnează cu propria mână retrogradarea la stadiul de țară de clasă inferioară. Iar acest lucru ar însemna o neglijare gravă a intereselor și aspirațiilor românilor.
Acum, mai mult ca niciodată, Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de unitate. Orice alt scenariu, cu excepția celui în care viitorul Uniunii nu va fi decis prin consens absolut între statele europene, va însemna o Europă și mai divizată și mai fragilă. Cred că principiul ”să nu cădem de acord până nu cădem de acord” trebuie să ghideze în continuare modul de adoptare a deciziilor și în noua Uniune Europeană.
 
E timpul să tragem un semnal de alarmă puternic și să ne dedicăm o parte consistentă a energiei noastre politice interne în a identifica obiectivele și alternativele noastre externe în acest an până la Consiliul European din decembrie.
Președintele Comisiei Europene scrie că ”această carte albă ar trebui să lanseze o dezbatere sinceră și amplă cu cetățenii cu privire la modul în care Europa ar trebui să evolueze în anii următori”. Și are dreptate.
 
În 2017, Parlamentul trebuie să-și asume rolul de principal for de dezbatere privind noul proiect european și poziția României, fiind singurul spațiu instituțional unde consensul poate fi atins, în ciuda conflictelor și a competiției politice dintre partidele politice.
 
Astfel, ar trebui organizate dezbateri după fiecare propunere a Comisiei Europene, după așa numitele ”documente de reflecție” pe care aceasta le va înainta statelor de-a lungul acestui an. Doar dezbătând și discutând despre Europa putem înțelege mai bine, măcar o parte din implicațiile regândirii proiectului european. Doar așa putem informa mai bine cetățenii, ca o datorie politică și instituțională pe care noi, parlamentarii, o avem față de aceștia.
Cred că viitorul României este în Europa și nu în afara ei, dar într-o Europă în care deciziile să nu fie luate doar de un număr restrâns de state, ci de către toți cei 27 de membri.