Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi reprezentanți ai mediului asociativ,
Stimată doamna ministru,
Stimaţi colegi parlamentari,
Îl salut şi pe fostul ministru al economiei și finanțelor, domnul Vosganian,
Mă bucur că vă pot găzdui pentru că, în dezbatere, este un subiect la care țin extrem de mult. Vă rog să-mi îngăduiți să vorbesc mai mult pentru că mi se pare atât de importantă tema încât nu aș vrea să o expediez în câteva fraze convenţionale.
Pentru că domnul Boștină făcea referire la întâlnirea cu Preşedintele Comisiei Europene, vreau să vă spun că am vorbit și eu cu Președintele Jean Claude Juncker căruia i-am împărtășit preocupările noastre, și ale mele, și mi-a spus același lucru: ,,E în mâinile voastre să vă rezolvați problemele.“ Numai că, din păcate, la noi sunt mulți care se uită la Uniunea Europeană, sigur cu admirație, dar așteptând parcă să ne spună ei ce să facem pas cu pas. Nu ne vor spune. Fiecare țară este independentă, suverană și poate să-și aleagă modelul pe care îl crede de cuviință. Sigur că primim ajutor de la Uniune. E foarte bine, mi-a spus și mie domnul Juncker același lucru, dar dacă nu o să avem curajul să ne promovăm un model economic, dacă nu o să avem curajul să ne promovăm interesele și o să așteptăm să ne conducă ei către orizontul de bunăstare și de performanță dorit, nu o să întâmple acest lucru.
În Uniunea Europeană sunt 28, sau vor fi 27 de state, care sunt în competiție. Trebuie să ținem cont de acest lucru. Îmi aduc aminte, în urmă cu exact 20 de ani, când eram ministru al economiei și comerțului și, bineînțeles, eram monitorizați de Fondul Monetar Internațional, venise și Banca Mondială. Toți voiau să ne ajute și una din recomandările rapide pe care le-au făcut FMI și Banca Mondială, la acel moment, a fost să închidem toate întreprinderile cu pierderi. Sigur, la prima vedere, am putea spune că e normal. Primele cinci întreprinderi pe lista celor cu pierderi erau cele cinci rafinării din România și mi-au zis: „Domnule ministru, este sarcina dumneavoastră. Dați drumul la treabă!”. Am întrebat: „Dar, ce facem pentru că dăm o criză uriașă pe piață, nu o să mai avem aprovizionarea cu combustibil și produsele aferente”. Au zis: „Piața reglează totul”. Mi s-a părut hazardată o astfel de decizie pentru că am fi aruncat, pur și simplu, România în haos. M-am opus acestei decizii și rezultatul a fost constituirea Companiei integrate Petrom, care a reunit exploatarea resurselor, rafinarea și distribuția. Din cinci rafinării am oprit două ca să acopere necesarul pieței interne. A fost o luptă incredibilă. Premierul de la aceea dată era îngrijorat de eventuale amenzi usturătoare sau sancțiuni. Până la urmă, mi-am asumat o decizie care a fost curajoasă: Istoria Petromului o cunoașteți și nu are rost să v-o prezint.
Așa cum spunea și domnul Boștină – a venit momentul în care să gândim cu seriozitate și responsabilitate despre un model economic propriu care să ajute România în perioada care urmează și să poată să ducă la atingerea obiectivului pe care eu cred că-l putem asuma în mod logic și realist și anume de a deveni a șaptea putere economică a Europei.
Am observat că, pentru unii, acest deziderat de a face din România a șaptea putere economică a Uniunii Europene pare din cale afară de îndepărtat, dacă nu de-a dreptul iluzoriu. Nu împărtășesc acest punct de vedere și, sunt convins, că acest proiect, cum spuneam, este realizabil și trebuie să devină, în plan economic, proiectul nostru național.
Am și câteva argumente în acest sens. Dacă la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial jocuri politice care s-au făcut peste capul nostru nu ne-ar fi împins în spatele Cortinei de fier, România, astăzi, ar fi putut să fie ce-a de-a șaptea putere economică a Europei. Patru decenii și jumătate de comunism, prin utilizarea evidentă unui model economic neadecvat, au creat decalaje importante față de țările membre ale Uniunii Europene și față de media Uniunii Europene. Eu am convingerea că aceste decalaje vor fi înlăturate într-o perioadă mult mai scurtă decât cea în care ele au fost create. Dovadă este evoluția puterii de cumpărare. Comparativ cu media europeană, PIB-ul pe locuitor în România, exprimat la paritatea puterii de cumpărare, se afla în 2005 la 34,2% din media europeană, dar în 2015 a crescut la 56,6%, deci 22,5 puncte procentuale de  creștere.
Consider că economia româneasca a atins nivelul de maturitate care să ne îndreptățească să vorbim despre un model economic românesc.
În primul deceniu al tranziției neputința de a construi un astfel de model venea din necesitatea de a înlătura, mai degrabă, efectele economiei centralizate si de a construi economia funcțională de piață.
A fost perioada în care s-a construit sistemul bancar, s-au lărgit piețele financiare prin apariția pieței asigurărilor și a pieței de capital, s-au realizat, cu mai mult sau mai puțin succes, privatizări și retrocedări, acum putem să privim retrospectiv și să vedem cât de bine s-au făcut privatizările. Când spun cât de bine, pun si ghilimele. Și, bineînțeles, s-a permis accesul investițiilor străine. Aici, cred că România a fost poate cea mai generoasă dintre toate țările din estul Europei.
În deceniul următor, modelul economic a fost subsumat unui amplu proces de liberalizare în ce privește circulația capitalurilor, a mărfurilor, serviciilor și persoanelor. Acest proces s-a încheiat, în linii mari, o odată cu intrarea României în Uniunea Europeană.
Din păcate, criza economică a creat alte priorități: stoparea declinului și redresarea economică, reducerea marilor deficite bugetare și evitarea pericolului escaladării datoriei publice. Putem spune astăzi că, în linii mari, efectele crizei economice au fost înlăturate. Economia României a reușit să reia creșterea economică viguroasă, în condițiile stabilizării datoriei publice sub pragul de 40% și a unor deficite bugetare și de cont curent controlabile. De aceea, cred că a venit, în sfârșit, momentul să putem vorbi despre un model economic românesc.
Cifrele nu fac decât să confirme necesitatea urgentă de schimbare a paradigmei economice. Deși, ca pondere geografică și demografică, România ocupă poziția a șaptea, respectiv a noua, și, potrivit rezultatelor recente, se află pe primul loc ca ritm al creșterii economice, în ce privește mărimea PIB suntem pe locul 17, iar la nivelul PIB/loc, abia pe penultimul loc. Nici în ce privește indicele global al competitivității nu stăm prea bine, ocupând abia locul 23.
La începutul anilor 2000 exista opinia că intrarea României în Uniunea Europeană va rezolva de la sine problemele economiei românești. Realitatea a dovedit, însă, că aderarea nu a rezolvat de la sine aceste probleme. Ne-am dat seama că economia românească, în piața comună europeană, este mai degrabă complementară decât competitivă, o economie a lohn-ului, furnizoare de forță de muncă, mai degrabă stație de tranzit între țările europene dezvoltate și spațiul economic est-european ori asiatic. Dacă nu înțelegem lecția primului deceniu de integrare, problemele economiei  românești, în loc să se rezolve, vor risca să se cronicizeze.
Într-o formulare extrem de sintetică, modelul economic românesc trebuie să asigure, pe fondul unei economii de piață, competitivitate și sustenabilitate. În această definiție cuvântul cheie este competitivitatea. Dar resursele de creștere a competitivității trebuie să fie într-o asemenea măsură rezultat al echilibrului dintre economisirea internă și cea externă încât să mențină la un nivel controlabil, în acord cu poziția noastră de țară membră a Uniunii Europene, deficitul de cont curent și bugetar, datoria externă de ansamblu și datoria publică.
Orice reformă economică, oricât ar fi de spectaculoasă, își dovedește, în cele din urmă, eficiența prin îmbunătățirea nivelului de trai. În esența, obiectivul modelului economic românesc este reducerea decalajelor care ne despart de țările europene dezvoltate. Din aceasta perspectivă, trebuie să adăugăm că modelul nu poate fi doar economic, ci el trebuie să fie de asemenea un model economic dar și social. Din această perspectivă, ținând cont de tradițiile, de posibilitățile și de perspectivele economiei românești, opțiunile noastre se deosebesc atât de modelul scandinav, care accent ridicat pe redistribuire și integrare socială, cât și de modelul anglo-saxon care pune accent ridicat pe responsabilitatea individuală. Necesitatea încurajării clasei mijlocii ne deosebește și de modelul așa-zis continental care are în vedere o taxare progresivă a muncii. De aceea, modelul social care trebuie să se asocieze modelului economic românesc, cel puțin în această etapă, este cel al unei taxări nediferențiate a muncii, în condițiile în care transferurile sociale sunt realizate cu precădere din contribuțiile angajaților iar eforturile de redistribuire a veniturilor fiscale sunt moderate.
În cele ce urmează am să încerc  să conturez câteva dintre aspectele pe care le socotesc necesare în definirea modelului economic românesc.
Ca un cadru principial mai larg, modelul economic românesc trebuie să evolueze în condiții de libertate economică, de realizare a unei simetrii în drepturi și obligații în ce privește relația dintre stat, întreprinzător și contribuabil, ba, aș spune, cu anumite obligații în puls ale statului în ce privește garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, a unei fiscalități prietenoase, a unui sistem legislativ simplu și predictibil.
Modelul economic românesc trebuie să se bazeze pe motoarele sustenabile ale creșterii economice, adică: investițiile, creșterea productivității muncii și exporturile.
Un element important, care a intrat in atenția dezbaterii publice românești abia după lansarea, la nivelul Uniunii Europene, a Pactului fiscal, îl constituie, după cum  știți, PIB-ul potențial.  De aceea, cred că trebuie să avem ca reper și finalitate nu doar PIB-ul real, ci și PIB-ul potențial. Analiza în paralel a evoluției celor două mărimi macroeconomice ne pot lămuri în legătură cu modul în care potențialul economic românesc crește și este valorificat, ne poate avertiza în legătură cu capcanele pro-ciclicității și ne poate dovedi sustenabilitatea creșterii economice.
Și pentru că vorbim de PIB-ul potențial, aș dori să introduc un element deosebit de important și anume forța de muncă. Susținerea unui model economic cu atributele prezentate aici necesită o lărgire a pieței fiscalizate a muncii cu cel puțin un milion de persoane. Aceste resurse există în România și când spun asta am în vedere și pe românii plecați la muncă în străinătate. Va fi dificil să ridicăm PIB-ul potențial, să asigurăm sustenabilitatea politicilor publice și să concurăm cu state europene unde ponderea forței de muncă salariate este mult mai ridicată în condițiile în care numărul salariaților din economia românească se situează la sub un sfert din totalul cetățenilor țării. Schimbarea, așadar, a raportului dintre populația ocupată și cea activă este obligatorie.
Creșterea numărului salariaților din economie este o condiție necesară, dar nu și suficientă. Este necesară o reformă de profunzime pe piața muncii iar legislația salarizării unitare este un pas extrem de util, dar să știți că este numai un  pas.
Economia românească este scena unor paradoxuri, pe care le cunoașteți, dar care trebuie înlăturate și am să vi le enumăr pe câteva din ele.
 
 Avem, pe de o parte, salarii mici, iar pe de alta costul forței de muncă este relativ mare. Pe de o parte șomajul este mic, pe de alta este tot mai greu să găsim forță de muncă pentru industriile competitive (IT, industria automobilului etc.). Pe de o parte, productivitatea este mică, iar pe de alta ponderea masei salariale în PIB (de numai 34%) este dintre cele mai mici din Europa. Consider, în această privință, că trebuie întreprinse măsuri rapide cum ar fi: reducerea contribuțiilor pentru asigurări sociale, încurajarea învățământului economic, politehnic și de meserii.
Şi aici fac o mică paranteză, să vă aduc la cunoștință tuturor întreprinzătorilor că a demarat și puteți utiliza forma de învățământ dual, care este inspirată după modelul german și cel austriac – vrem să încurajăm repatrierii românilor plecați la muncă în străinătate, și extinderea relațiilor de piață, inclusiv în mediul rural.
Și încă ceva. Asumarea unui model economic românesc presupune renunțarea la o seamă de prejudecăți. Iar una dintre acestea este cea legată de avantajul comparativ al României pentru că avem salarii mici. Salariile mici, din punctul meu de vedere, nu sunt un avantaj pentru țara noastră, ci un dezavantaj.
Cu cât industriile se bazează mai mult pe salarii mai mici, cu atât și câștigurile vor fi mai mici și resursele de investiții pentru dezvoltarea tehnologică vor fi insuficiente. Trebuie să scoatem economia românească din această captivitate voluntară a salariilor mici!
Eu socotesc că, în ce privește piața forței de muncă, nu trebuie să ne limităm doar la creșterea numărului salariaților, trebuie să ne uităm și la întreprinzători. Să creștem numărul întreprinzătorilor. Spiritul antreprenorial devine, în modelul economic românesc, o resursă cel puțin la fel de importantă precum cea financiară. Și vorbind de încurajarea spiritului antreprenorial, avem, evident, în vedere, susținerea, în primul rând, a capitalului românesc. Nu putem rămâne indiferenți la faptul că anul trecut, vă dau o cifră îngrijorătoare: numărul firmelor nou înființate a fost mai mic decât cel al firmelor care au dispărut. Programul nostru de guvernare cuprinde o seamă de elemente de încurajare, unele deja operaționalizate, pentru stimularea tinerilor întreprinzători, a afacerilor mici și mijlocii.
Doresc, în cele ce urmează, să înlătur o anumită impresie care s-a propagat în ultima vreme  - nu îngrijorător, dar am văzut-o în presă - și anume aceea că actualul Guvern și majoritatea parlamentară care îl susține se găsesc într-o relație conflictuală cu companiile multinaționale. Să știți că susținerea capitalului românesc nu înseamnă crearea de obstacole pentru companiile multinaționale. Sunt binevenite în continuare. Legislația românească, după cum știți, este aceeași pentru toți, și în ceea ce privește drepturile, și în ceea ce privește obligațiile. Dar mi se pare firesc ca orice companie să aibă anumite responsabilități legate de locul unde își derulează afacerile și unde obține profituri.
Un aspect deosebit de important în ceea ce privește modelul economic românesc este legat de rolul investițiilor. Și vă aduc aminte că, în perioada în care am fost prim-ministru, formarea de capital brut, mai simplu spus ponderea investițiilor în PIB, ajunsese la cifra record de 32%. Mi-aș dori ca acest record să fie întrecut, iar resursele să se bazeze, în primul rând, pe economisirea internă.
Investițiile publice evident că un rol deosebit în această privință. Am asumat, pe media anilor 2017-2020, un procentaj de 6% din PIB alocat investițiilor. Execuțiile bugetare ale fiecărui an vor trebui să aibă un capitol distinct de monitorizare a investițiilor efectuate. Modul în care vom îndeplini această promisiune, acest angajament va face și mai credibilă politica noastră în ceea ce privește salariile și pensiile.
Dar investițiile publice nu au rolul exclusiv de a susține mari proiecte publice (infrastructura rutieră, feroviară, navală, aeriană, amenajări hidroenergetice și irigații, rețea educațională și sanitară), ci și aceea de a intra într-o rețea partenerială cu sectorul privat. Și în acest sens, după cum știți, avem în vedere, prin Guvern, înființarea unui Fond Suveran de Dezvoltare a Investițiilor.
Investițiile publice sunt extrem de utile, dar principalul partener în funcționarea modelului economic românesc trebuie să rămână sectorul privat.
Prefer să investim noi, statul, mai mult în perioadele de criză, când sectorul privat se retrage, dar în perioadele de creștere economică trebuie să stimulăm în mod deosebit investițiile mediului privat. Nu vreau să vă creez îngrijorări, nu dorim ca, prin investițiile publice, să extindem sectorul de stat, nici să creăm capitalism de stat în care firmele private să fie dependente doar de comenzile de stat și am convingerea că întreaga clasă politică înțelege bine acest lucru.
Am menționat ceva mai înainte că, în cadrul modelului economic românesc, cuvântul cheie este competitivitatea. România are nevoie de o renaștere industrială al cărei obiectiv central să fie creșterea competitivității. Să nu ne iluzionăm cu faptul că, în prezent, industria românească, cu 26% pondere în PIB, este una dintre cele cu ponderea cea mai ridicată în Uniunea Europeană. Acest lucru se datorează nu atât dezvoltării industriale, cât capitalizării relativ reduse a piețelor financiare (bancar, asigurări și de capital).
Renașterea industrială trebuie să se bazeze atât pe resursele tradiționale, cât și pe dezvoltarea sectoarelor de mare competitivitate și creșterea lanțurilor valorice.
Dintre sectoarele tradiționale, dar cu mare potențial, aș aminti agricultura și energia. Nu vreau să detaliez aceste aspecte, pentru că ele pot face obiectul unor dezbateri separate, dar aș dori doar să evoc faptul că în contextul modelului economic românesc vorbim de reformă, de modernizarea acestor domenii. În agricultură, de exemplu, este necesară consolidarea piețelor agricole, este necesară dezvoltarea formelor asociative, de dezvoltarea burselor agricole și, inclusiv, a oportunităților de depozitare, standardizare și comercializare a produselor agricole fungibile, de dezvoltarea a unor sectoare eficiente cum ar fi legumicultura, de lărgirea lanțurilor valorice prin prelucrarea produselor agricole.
În ceea ce privește domeniul energetic, s-au făcut pași foarte importanți în domeniul energiilor regenerabile, dar trebuie susținută și prospecțiunea, exploatarea și prelucrarea resurselor energetice fosile disponibile, ca și îmbunătățirea eficienței energetice. Și fac aici o paranteză: în urmă cu 10 zile, ROMGAZ ne-a invitat la inaugurarea celei mai mari descoperiri de resurse de gaze naturale din România din 1990 încoace, o rezervă de 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, dintre care exploatabile comercial aproximativ 26; și lucrările de explorare au parcurs, deja, o parte importantă a drumului, a început exploatarea în regim comercial, care va ajunge la nivelul maxim în 2019; acest lucru se adaugă cu descoperirea rezervelor de gaze naturale din zona Mării Negre de consorțiul format de Exxon și OMV Petrom. Sigur că ajungem la ceea ce ne dorim, și anume independența energetică. Cineva mi-a spus: “A, scăpăm, nu mai facem importuri de gaze din Rusia!”. Și eu i-am spus: “Nu știu dacă e cea mai bună idee. Eu aș importa, în continuare, gaze din Rusia și aș încerca ca resursele interne să valorificăm resursele interne pe un lanț industrial cu valoare adăugată mai mare, nu să le ardem pe coș pentru încălzirea caselor”. Apropo de această chestiune, în domeniul energetic, România, după considerentele mele, face o mare greșeală că folosește gazul natural pentru încălzirea domestică, în loc să dezvoltăm de exemplu, energia nucleară, să facem încălzirea gospodăriilor domestice cu electricitate și să putem să folosim gazele natural pentru ceea ce vă spuneam: crearea unui lanț  valoric cu valoare adăugată importantă. 
De aceea, cred că trebuie continuate demersurile pentru a asigura, pe o bază partenerială, construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, și în contextul în care, în curând, reactoarele 1 și 2 își vor atinge durata de viață.
Pentru că vorbim despre unele dintre industriile românești care sunt doar părți componente ale unor brand-uri din străinătate, mi-aș dori să văd un model românesc, bazat pe mărci românești. Ceea ce presupune, pe piața serviciilor, existența unor preocupări sporite pentru latura de marketing, de brand-uire, de ambalare și de export.
Și pentru că vorbim despre servicii, nu pot omite piețele financiare. Un model economic românesc trebuie să aibă o capacitate mai mare de finanțare internă decât pot oferi astăzi piețele financiare. Scăderea costului creditului bancar și orientarea mai pronunțată a acestuia către industria românească și către capitalul românesc este binevenită. Legislația pe care o elaborăm în prezent sperăm să consolideze piața asigurărilor, iar evaluarea pe care o realizează Guvernul privind eventuale listări ale companiilor de stat – după cum știți, avem în vedere acest lucru - sperăm să aducă pieței de capital statutul de piață emergentă.
Acum, am să vă  spun două cuvinte în legătură cu resursele pentru susținerea modelului economic românesc. Sigur, fondurile europene sunt extrem de importante și absorbția integrală știți că asigură, anual, o creștere de aproximativ  2% a PIB-ului potențial.
E important să adaug faptul că aplicarea unui model economic românesc necesită și componente care țin de emanciparea mentalităților, de reformă în domeniul educației, dar și de o nouă atitudine a clasei politice, atașată interesului național și eliberată de inhibițiile despre care vorbeam la început. Cel mai mare adversar al unui astfel de model, care presupune o dezinvoltură în domeniul mentalităților și o descătușare a energiilor, obligă la o eliminare a blocajelor instituționale. Din păcate, astăzi, la nivelul administrației, există un astfel de blocaj, îl cunoașteți, de teama asumării răspunderii, care ar putea să atragă repercusiuni în plan personal printr-o înțelegere arbitrară a abuzului în serviciu sau a conflictului de interese. Cred că suntem campioni mondiali absoluți în interpretarea arbitrară a abuzului în serviciu și a conflictului de interese. Avem un scor care depășește suma tuturor țărilor europene în ceea ce privește anchetele și, probabil, și condamnările pe aceste două direcții. Părerea mea este că lupta împotriva corupției nu trebuie să lase victime colaterale.
Acțiunea de cercetare asupra unui întreprinzător nu trebuie să distrugă afacerea sa. Delațiunea nu trebuie ridicată la rang de spirit civic, iar oamenii de afaceri români nu trebuie să devină ținte ale unor acțiuni represive arbitrare, însoțite de tot felul de dezvăluiri defăimătoare și filmări cu cătușele la mână. Îmi doresc să vină ziua în care Parchetul, în rapoartele sale, în loc să se laude cu numărul mare de persoane anchetate, trimise în judecată și, eventual, condamnate, să vină să ne spună că, prin mijloacele de prevenție, a redus, în mod semnificativ, numărul de infracțiuni și de persoane trimise în judecată.
În încheiere, doresc să vă asigur, stimați participanți, și prin dumneavoastră, pe reprezentanții mediului de afaceri, că voi fi un susținător neobosit al tuturor eforturilor de a defini și de a aplica modelul economic românesc pe care îl socotesc, fără a exagera, un atribut și un garant al suveranității României.
Vă mulțumesc.