Preşedintele Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, l-a primit, joi, 17 mai 2018, pe ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România, E.S. dl Guillermo Ordorica, în vizită de prezentare.
Cu această ocazie, președintele Senatului l-a asigurat pe E.S. dl Guillermo Ordorica, ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România, de sprijinul Senatului României în demersurile de promovare a relațiilor bilaterale româno-mexicane şi i-a urat succes în îndeplinirea mandatului său.
Demnitarul român a apreciat trendul ascendent al cooperării economice din ultimii ani dintre cele două state, menționând atenția deosebită pe care o acordă România cooperării bilaterale cu Statele Unite Mexicane, în sectoarele de interes, dar și în identificarea de noi domenii și proiecte comune de colaborare.
Discuțiile au vizat și cooperarea româno-mexicană în cadrul organizațiilor internaționale, Președintele Senatului salutând sprijinul acordat de Mexic candidaturii României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).