Domnule Avocat al Poporului, Victor Ciorbea,
Domnule Ministru al Justiției,
Doamnă Președinte a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Domnule Președinte al Curții Constituționale a României,
Doamnă Primar General,
Domnule Procuror General,
Domnilor ombudsmani naționali și regionali,
Stimați reprezentanți ai corpului diplomatic,
Stimați invitați,
 
Dați-mi voie să exprim în numele Parlamentului României și când spun „Parlamentului” mă refer atât la Senat cât și la Camera Deputaților, întreaga  noastră considerație, a instituției Parlamentului, pentru activitatea desfășurată de instituția Avocatului Poporului. Vă mărturisesc că sunt onorat să particip la acest eveniment care marchează într-un mod cu totul și totul deosebit 20 de ani de la înființarea Avocatului Poporului. Apreciez oportunitatea de a împărtăși cu dumneavoastră propriile mele considerații despre această instituție democratică, de factură liberală, care a sprijinit constant lupta împotriva abuzurilor și a generat respect pentru drepturile și libertățile omului.
Acest moment de bilanț ne încurajează să reflectăm cu mare atenție la modalitățile prin care instituția Avocatului Poporului s-a transformat dintr-un simplu element simbolic în arhitectura instituțională post-decembristă, într-un actor eficient în apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, lucru esențial pentru orice democrație și în mod special pentru democrația românească.
 
Doamnelor și domnilor,
Introducerea acestei instituții importate din practica parlamentară suedeză în Constituția din 1991 a produs o serie de dezbateri vehemente, la vremea respectivă, despre utilitatea și însemnătatea ei în contextul social, politic și juridic românesc. Doresc aici să readuc aminte contribuția lui Dan Amedeo Lăzărescu cel care a avut inițiativa creării instituției ombudsmanului, instituție care la momentul respectiv era cunoscută de foarte puțină lume în România, din mediul politic, nu din mediul juridic, evident.
            Opozanții ei puneau aceasta instituție pe palierul inutilității și ineficienței argumentele lor, temându-se în același timp de o posibilă implicare a instituției Avocatului Poporului în sfera de competență a altor autorități publice, pe când susținătorii acestei idei, pe bună dreptate, considerau că înființarea unui ombudsman românesc va reprezenta un mecanism deosebit de util pentru o societate în tranziție care se confrunta frecvent cu abuzuri și desconsidera drepturile și libertățile omului și cetățeanului.
Va mărturisesc că și pentru mine instituția Avocatului Poporului are o însemnătate și utilitate care este cu totul aparte pentru societatea românească. Constant, dar mai ales în ultima perioadă, Avocatul Poporului a susținut într-un mod activ respectarea drepturilor și libertățile cetățenilor, a descurajat abuzul de putere și a asigurat, în limitele prerogativelor legale și a mijloacelor de acțiune, o guvernare performantă specifică democrațiilor consolidate în care controlul asupra puterii a fost exercitat transparent.
Vă readuc aminte că România a fost prima țară din fostul bloc comunist care a introdus în aranjamentul constituțional din 1991 instituția Avocatului Poporului, cum spuneam și mai înainte. Cu toate acestea, a trebuit să treacă 5 ani pentru a fi dezbătută înființarea instituției, urmând ca în 1997 să fie adoptată și legea de organizare și funcționare. Anul 1998 reprezintă și debutul instituției la organismele internaționale a Ombudsmanului și nu mă mai refer la ele deoarece sunt convins că vor fi evocate de ceilalți vorbitori.
 
Dacă inițial rolul Avocatului Poporului a fost conturat destul de palid, fiind configurat fără atribuții de autoritate publică, ulterior a dobândit noi prerogative devenind treptat o instituție concepută să opereze într-un spirit democratic care a funcționat eficient și a urmărit în mod special să corecteze greșelile și abuzurile. Astfel, în vederea îndeplinirii misiunii, Avocatului Poporului i-au fost puse la dispoziție o serie de instrumente menite a combate încălcări ale drepturilor și libertăților individuale folosite doar respectând anumite limite, cu scopul de a conserva instituțiile democratice și de a garanta, în același timp, independența justiției.
Jurisdicția instituției, amploarea și caracterul adecvat al competențelor conferite acesteia, nivelul de cooperare a instituției cu alte organisme, eficiența operațională, independența instituției Avocatului Poporului față de guvern, responsabilitatea și transparența, caracterul și expertiza persoanei numită la conducerea instituției, sunt în opinia mea cele mai importante principii necesare pentru asigurarea eficienței acestei instituții.
M-aș opri, totuși, la rolul major pe care și conducerea instituției îl are în schimbarea percepției despre importanța protejării drepturilor și libertățile cetățenilor în fața abuzurilor de orice natură.
 
Domnule Avocat al Poporului,
 
Puterea unei instituții depinde în bună măsură de personalitatea celui care o conduce, personalitate care trebuie dublată de o vastă experiență. O asemenea poziție de prestigiu a necesitat numirea în funcție a unui om de elită, o personalitate care s-a distins prin moralitate, integritate, competență și echilibru, și domnul Victor Ciorbea a reușit să confirme aceste calități.
Vă revine totuși și responsabilitatea de a menține independența instituțională, personală, funcțională și de a consolida încrederea și credibilitatea instituției pe care o reprezentați în fața cetățenilor, în fața celorlalte instituții.
 
Vă mulțumesc foarte mult!