Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea domnului Iulian-Claudiu Manda, vicepreședinte al Senatului, cu domnul Cao Jianming, vicepreşedinte al Adunării Naţionale Populare Chineze

Domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului, a avut, luni, 21 mai 2018, o întrevedere cu domnul Cao Jianming, vicepreşedinte al Adunării Naţionale Populare Chineze (ANP), aflat în vizită oficială în ţara noastră.
În cadrul discuțiilor, cei doi demnitari  au subliniat importanţa consolidării  relaţiilor de cooperare bilaterală pe toate planurile, în baza prieteniei tradiţionale, în contextul sărbătoririi în 2019 a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi 15 ani de la încheierea Parteneriatului Amplu de Prietenie şi Cooperare.
De asemenea, a fost evidenţiată necesitatea intensificării relațiilor diplomatice dintre cele două Parlamente în cadrul cooperării la nivel bilateral şi multilateral. Au fost menţionate evoluţiile înregistrate de cooperarea în cadrul formatului 16+1 (China – Europa Centrală şi de Est) şi perspectivele de valorificare superioară a potenţialului existent, prin proiecte reciproc avantajoase.
Din delegaţia oficială chineză au mai făcut parte şi domnul Wang Xiakui, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi afaceri rurale din Adunarea Naţională Populară Chineză, domnul Han Xiaowu, secretar general adjunct al Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare, vicepreşedinte al Comisiei de supraveghere şi justiţie a ANP, şi domnul Guo Qingping, vicepreşedinte al Comisiei pentru probleme financiare şi economice a ANP.
 



Go to top